2010

  • 26.10.2010 – Mediafax, Aproximativ 400 de sindicalişti din penitenciare participa la mitingul şi marşul de miercuri
  • Aproximativ 400 de sindicalişti de la Federaţia Sindicatelor din ANP participa la mitingul şi marşul organizate in Capitala, miercuri, in ziua votarii moţiunii de cenzura, iar de marţi aproape 12.000 de angajaţi din penitenciare poarta banderole negre pe braţ, intrand “in doliu” pe termen nelimitat.

  • 26.10.2010 – Jurnalul.ro, Angajaţii din sistemul penitenciar au intrat in doliu
  • Manifestaţiile iau amploare. 12.000 de angajaţi ai penitenciarelor au intrat de astazi in doliu, pe termen nelimitat. Ei poarta banderole negre pe braţ, in semn de protest faţa de diminuarea salariilor şi noua Lege a Pensiilor. Iar maine vor participa la protestul din Piaţa Constituţiei.

  • 26.10.2010 – Adevarul.ro, Craiova: “Doliu pe termen nelimitat” in penitenciare
  • Şi lucratorii de la Penitenciarul Craiova protesteaza in acest moment purtand banderole negre pe braţ. Sindicaliştii au decis sa declanşeze acest protest fiind nemulţumiţi de Legea pensiilor, Codul Muncii, Legea salarizarii şi diminuarea salariilor din sectorul bugetar.

  • 26.10.2010 – Adevarul.ro, Penitenciarele, in doliu
  • Aproximativ 400 de sindicalişti de la Federaţia Sindicatelor din ANP participa la mitingul şi marşul organizate in Capitala, maine, in ziua votarii moţiunii de cenzura, iar de marţi aproape 12.000 de angajaţi din penitenciare poarta banderole negre pe braţ, intrand “in doliu” pe termen nelimitat.

  • 26.10.2010 – Ziare.com, 400 de angajati din penitenciare participa la mitingul de miercuri din Capitala
  • 400 de angajati ai penitenciarelor – ofiteri, agenti si personal civil – vor reprezenta Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) la mitingul si marsul care vor avea loc miercuri in Capitala.

  • 22.10.2010 - Presa despre Conferinta Nationala Extraordinara a FSANP din 22.10.2010 (x14)
  • Un conflict a izbucnit, in aceasta dimineaţa, intre sindicaliştii din Administraţia Naţionala a Penitenciarelor şi conducerea instituţiei. Oamenii nu au fost lasaţi sa intre in cladire, unde era programata sa aiba loc o conferinţa de presa pe marginea protestelor din urmatoarea perioada, pe motiv ca in instituţie are loc o dezinsecţie.

  • 15.10.2010Presa despre “Ceremonia aruncarii Caschetelor” (x22)
  • “Ceremonia aruncarii caschetelor este un act de protest al personalului din penitenciare impotriva unei guvernari iresponsabile. Pe cale de consecinţa ne manifestam increderea ca domnul preşedinte Traian Basescu, cauţionar al acestei guvernari, va reacţiona, de aceasta data, mai responsabil decat a facut-o cu prilejul protestului din 24 septembrie 2010′, se spune in comunicatul semnat de liderul sindical Sorin Dumitraşcu.

  • 15.10.2010 – Adevarul, Proteste la sediul central al P-DL / foto: Lucian Muntean
  • 15.10.2010 – Lumea Justitiei, “Aruncati caschetele!” – Gardienii din penitenciare au protestat la sediul PDL impotriva Puterii care le-a taiat salariile

Lucratorii din Penitenciare au pichetat vineri sediul central al PDL, din Aleea Modrogan din Capitala, unde au protestat impotriva liderilor partidului de guvernamant si a presedintelui Traian Basescu, care au dus tara intr-o criza economica profunda, dupa care au ales sa procedeze la taieri masive de salarii.

15.09.2010, Viaţa Libera,
14.09.2010, Adevarul, http://www.adevarul.ro/locale/galati/Aberant-puscariasii-pazi_0_335366513.html
13.09.2010, Flacara Iaşiului, http://mobile.agerpres.ro/news.php?n=51DDD9384A2989830219468E769&c=&p=1&s=&q=
11.09.2010, Agerpres, http://mobile.agerpres.ro/news.php?n=51DDD9384A2989830219468E769&c=&p=1&s=&q=
14.05.2010, Ziare.com,http://www.ziare.com/articole/buget+administratia+penitenciarelor
26.05.2010, Realitatea,
27.05.2010, Capitalul, http://www.capitalul.ro/macro-economie/greva-in-penitenciare-incepand-cu-data-de-31-mai.html
26.05.2010, tv-net.ro, http://www.tv-net.ro/Stiri-Sindicatele-din-penitenciare-anunta-intarea-in-greva-pe-31-mai+8404
26.05.2010, Romnet News,
Mai 2010, Antena3, http://www.antena3.ro/romania/sindicalistii-din-penitenciare-vor-intra-in-greva-pe-31-mai_100099.html
26.05.2010, Romania Libera, http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/sindicalisti-din-penitenciare-anunta-greva-incepand-din-31-mai-187719.html
26.05.2010, Financiarul, http://www.financiarul.ro/2010/05/26/greva-in-penitenciare-din-31-mai/
26.05.2010, Cotidianul, http://www.cotidianul.ro/115536-Bugetarii_in_greva_generala_din_31_mai_si_in_strada_din_1_iunie
30.05.2010, Timpul, http://www.timpul.md/articol/romania-intra-in-greva-generala-din-31-mai-pe-termen-nelimitat-11436.html
01.06.2010, Gazeta de Sud,
14.05.2010, Ziare.com, http://www.ziare.com/stiri/greva/sindicatele-angajatilor-din-penitenciare-participa-la-greva-generala-1015560
26.05.2010, incont.ro, http://www.incont.ro/job-uri/greva-generala-si-in-inchisori-din-31-mai.html
26.05.2010, Ziarul de Iaşi, http://www.ziaruldeiasi.ro/national-extern/sindicalisti-din-penitenciare-anunta-greva-incepand-din-31-mai~ni6d8e
26.05.2010, Maramureş, http://www.emaramures.ro/stiri/33892/PROTEST-Sindicalisti-din-penitenciare-anunta-greva-incepand-din-31-mai-
26.05.2010, Cancan, http://www.cancan.ro/actualitate/intern/sindicalistii-din-penitenciare-anunta-ca-intra-in-greva-incepand-din-31-mai-106292.html
26.05.2010, TV-net, http://www.tv-net.ro/Stiri-Sindicatele-din-penitenciare-anunta-intarea-in-greva-pe-31-mai+8404

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>