Se pare că Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) și-a revenit spectaculos și a devenit transparentă, legalistă și brusc interesată de dialog social! Ah, scuzați-mă! E Ioana MORAR la comanda ANP. Ne și miram că ANP organizează consilii de conducere ca la carte, cu ordini de zi clare, puncte bine structurate și, incredibil dar adevărat, discuții despre drepturile angajaților. O adevărată oază de normalitate într-un deșert despotic și netransparent creat de Dan HALCHIN. Pentru o săptămână ANP nu mai e instituția în care corupția, ilegalitățile și mușamalizările sunt cuvântul de ordine.
Ordinea de zi a consiliului cuprinde următoarele puncte:
- Analiza unei solicitări de mutare la cerere depusă de un polițist de penitenciare încadrat la Administrația Națională a Penitenciarelor;
- Evaluarea solicitărilor privind schimbarea din funcție, în cadrul ANP, pentru următoarele posturi:
- Ofițer responsabil cu persoanele vulnerabile din cadrul Direcției Reintegrare Socială;
- Ofițer (consilier juridic) din cadrul Direcției Juridice;
- Analiza indicatorilor specifici pe domenii importante, astfel:
- Direcția Reintegrare Socială (DRS): prezentarea stadiului actual în elaborarea proiectului “Strategiei de reducere a recidivei”;
- Direcția Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar (DSDRP): analiza evenimentelor negative și situația acordării drepturilor persoanelor private de libertate în perioada 2023-2024;
- Direcția Economico-Administrativă (DEA): analiza bugetului aprobat pentru anul 2025, conform prevederilor Legii bugetului de stat nr. 9/2025.
P.S. Vă mulțumim, doamna director general adjunct Ioana MORAR că ne mai arătați și părțile “cu lumină” ale ANP, o instituție importantă din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională! O săptămână de normalitate.
Ioana Morar este o soluție pentu ANP. Ar putea sa repună pe linia de plutire ANP. Dacă nu se poate sa rămână director general al ANP după plecarea lui Halchin, ar trebui sa fie păstrată in echipa noului director general. Este o femeie inteligenta, legalista și cu onoare. ANP are nevoie deno schimbare. Ioana Morar poate face acest lucru într-un timp relativ scurt. Deja se vede ca e la conducerea ANP. Consiliul de conducere este un prim semnal ca atât Ioana Morar, cât și Claudiu Românu vor normalitate, vor reintrarea in legalitate și transparentă, exact ceea ce reclamații Dvs, domnule Dorobanțu.
Este adevărat. Personal, am o stimă pentru doamna Ioana MORAR. Aveți dreptate, doamna Ioana MORAR ar trebui, cel puțin, să rămână în echipa viitorului director general. Ar fi o nesăbuință ca viitorul director general să nu o păstreze în echipa sa. Această săptămână a demonstrat că ANP, prin ofițerii lui cu funcții de conducere, poate da semene de revitalizare. Am convingerea că, atât doamna Ioana MORAR, cât și domnul Claudiu ROMÂNU au avut de învățat din umilința la care au fost supuși de către Dan HALCHIN.
Acum câteva luni i-am judecat pe cei doi directori generali adjuncți pentru lipsa lor de reacție la abuzurile, mușamalizările și încălcările flagrante ale normelor de către Dan HALCHIN, insă acum îmi dau seama că dacă făceau pasul înapoi, ANP-ul se prăbușea/scufunda efectiv de tot. Atât cât au putut cei doi factori de conducere (top management) au stat acolo și, metaforic vorbind, au astupat, așa cum au putut, găurile corabiei pe care este inscripționat “ANP”.
Vorba unui prieten, fost director: “Normalitatea a devenit anormala prin firescul ei.”
Dar celorlalte doua organizații sindicale SNPP și FSSP le convine lipsa de transparentă si dialog social promovată de ANP? Întreb pentru ca nu am văzut niciun fel de reacție de la Ștefan Teoroc sau de la Florin Schiopu.
Am o explicație, insă nu o pot posta aici din respect pentru sindicalism.
Ioana Morar este de calitate. Ca fost director, pot sa va spun ca niciodată nu mi-am pus problema incertitudinii (din punct de vedere al legalității și oportunității) in dispozițiile primite de la ea atâta timp cât a condus ANP.
Un lider schimbă sistemul spre performanță (teoretic). Pentru succes este nevoie și de subordonați capabili. Dacă sistemul nu performează, liderul este învinuit pentru eșec. De ce sunt lăudați subordonații? Pentru că patru ani au fost obedienți? Pentru că nu au fost verticali și nu au luat atitudine? Interese…. doar interese.
Avem și noi unul prin zona penitenciară cu funcție mare, dar fără autoritate, care nu e nici lider, nici manager. E un supravietuitor care s-a orientat după adierea vântului, lingând orice mână ministerială pentru a rămâne în funcție. Cand a simtit că poate crea cutremur în sistem, făcând p*pi contra vântului, s-a trezit ud, întrucât a uitat să-și dea panatalonii jos. Acum e ud leoarcă. Culmea e că, în ultimul timp, a simțit CĂ CĂldura umezelii de pe pantalonii costumului său mai mare cu o măsură nu provine excusiv de la propriul p*pi. 🙂 🙂
Mare dreptate aveți! Vina e doar a dumneavoastră că ”cel cu funcție, dar fără autoritate” are pantalonii uzi. Am văzut că frunzeșe tarlalei de morcovi care atârnă în spatele lui lasă dâre umede pe holurile ANP, de la parter până la etajul 2, ca un mop ud și nestors. Acum nu știm dacă dârele sunt de la lacrimi că pleacă ca un… sau de la faptul că ați făcut dvs. p*ș* pe el.
Eh… Eu am arătat lumii întregi ca Împăratul e GOL.
Nu e numai gol. E și invidios, meschin, frustrat, limitat, fals, trădător, răzbunător, slugarnic față de superiori, tiran față de subalterni. Dar cel mai grav e ca este un ofițer lipsit de profesionalism și responsabilitate. A rămas cu mintea de agent de pe secție de la Penitenciarul Tulcea. O rușine pentru gradul de chestor.
Domnule președinte, verificați dacă Luncașu Cătălin era cel îndreptățit să meargă acum în Norvegia! Din sursele mele, Luncașu Cătălin nu trebuia să meargă, ci Claudiu Românu.
Mă voi interesa. Multumesc.
Salut comentariul sub denumirea “Cabaua”, și dacă este acel Cabaua, colegul chestorului pe când acesta era “decât” agent la Tulcea, MARE ADEVĂR SPUNE. Asta chiar ca îl cunoaște foarte bine, știe ce zice. Acum, e târziu, Raul a fost făcut, 4 ani de lupte sterile, iar, cu mici excepții, munca chestorului a fost numai spre binele deținuților, iar asta nu e rău, doar ca a fost făcută în detrimentul angajaților și aste va fi greu de reparat. Mai este o șansă, sa nu i se mai dea un mandat.
La mulți ani polițiștilor!