Negocieri la Ministerul Justitiei, actiuni de protest in penitenciare

Negocieri la Ministerul Justitiei, actiuni de protest in penitenciare
Negocieri la Ministerul Justitiei, actiuni de protest in penitenciare

Demiterea lui Tudorel Toader, activeaza intreaga miscare sindicala din penitenciare

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor saluta alaturarea tuturor structurilor sindicale din penitenciare la programul de actiuni pentru imbunatatirea conditiilor de lucru, plata drepturilor salariale restante sau suspendate, asigurarea finantarii necesare unei bune functionari a sistemului penitenciar si aprobarea Statutului politistului de penitenciare.

Fostul ministru al justitiei, Tudorel Toader, s-a folosit de faptul ca pana recent doar Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor a cerut public solutionarea acestor probleme. Iata ca aceasta situatie inceteaza, alte doua organizatii sindicale alaturandu-se acestui demers, in acest fel fiind reprezentat peste 90% din personalul sistemului penitenciar la aceste actiuni.

Negocieri la Ministerul Justitiei, proteste in penitenciare

Trebuie precizat ca Ana Birchall, ministrul interimar al Jutitiei,  a deschis dialogul cu sindicatele din penitenciare, imediat dupa preluarea functiei si am avut deja o intalnire, la minister, pentru identificarea unor solutii rapide pentru deblocarea procedurilor de resurse umane si identificarea unor surse de finantare care sa repuna in plata drepturile salariale suspendate in mandatul lui Tudorel Toader.

Conform angajamentelor asumate, luni si marti (13 – 14 mai 2019) sunt organizate la sediul Ministerului Justitiei intalniri de negociere, sub coordonarea ministrului Birchall, intre organizatiile sindicale si reprezentantii angajatorilor – Ministerul Justitiei si Administratia Nationala a Penitenciarelor.

Solutii urgente pentru problemele stringente din penitenciare

In mod cert, schimbarea de abordare este vizibila si conteaza, atata timp cat din partea Ministerului Justitiei exista o deschidere onesta catre dialog. Suntem, insa, perfect constienti ca un mandat interimar la Ministerul Justitiei poate, in cea mai buna situatie, sa ofere solutii urgente pentru probleme stringente, precum deficitul cronic de resurse umane si financiare, dar si solutii pentru modernizarea spatiilor de detentie care trebuie urgent rezolvate.

Ne manifestam, asadar, convingerea ca acesta unitate de actiune sindicala nu este o alegere conjuncturala, perioada alegerilor facand Guvernul mai disponibil la dialog si ca aceste actiuni vor continua chiar si in conditiile in care un alt Tudorel Toader – de aceeasi factura, calitate si aceeasi abordare in relatia cu organizatiile sindicale, va fi desemnat ministru al Justitiei.

5 Comments

  1. In sfarsit am vazut la stiri ca nu ne-au mai facut gardieni sau paznici si chiar si pe burtiera scria ca protesteaza politistii din penitenciare.

  2. Domnule Sorin Dumitrascu,ce ne puteti spune despre sesiunea de mutari programata pentru perioada mai-iunie?

    • Vineri avem Consiliu de conducere la ANP si aflam exact cand si cum se intampla.

  3. (editat admin) si gnomii lui galbeni au facut joc de glezne pentru ca avea usa deschisa la MJ si la ANP. Cerea ceva pe interes si se rezolva. A stat pe margini nu a facut nimic pentru oameni sa nu isi piarda sclavul. Azi forteaza usa si tipa iar maine fac pe impaciuitorii ca sa para cuminti si destepti.

    Maine MJ si ANP fac compromisul cu galbenii doar doar reusesc sa reduca presiunea de pe sefi. MJ si ANP da ceva la galbeni, iar galbenii inchid gura si din nou se infig la ciolan in timp ce Dumi si sindicatul lui ramin pe afara ca nebunul. Tactica mafiota cu ceata de ascuns magarul sau calul

Comments are closed.