Aflam din presa ca plimbările deținuților ne cam costa. Costurile generate de transporturile deținuților în anii 2017 și 2018, respectiv contravaloarea carburantului consumat, la nivelul
Indiferent de sectorul de activitate, categoria profesională sau de orientarea sindicală la 29 iunie sărbătorim împreună Ziua personalului din sistemul administrației penitenciare. Cu acest prilej, în
N-ar strica deloc sa avem un raspuns institutional care sa demonstreze ca agentii, ofiterii si personalul civil din penitenciare sunt importanti si dupa ce se
Proiectul de Lege privind statutul poliţiştilor de penitenciare, a fost adoptat. Va mai fi nevoie de o ordonanta de urgență pentru deblocarea concursurilor. Plusuri, denumirea
Recent am primit intampinarea ANP in actiunea privind actualizarea normei de hrana. Pana la urma e o reactie obligatorie institutional chiar daca exceptiile ridicate ori