Pe unde s-au rătăcit echipamentele de bruiaj pentru penitenciare

Pe unde s-au rătăcit echipamentele de bruiaj pentru penitenciare
Pe unde s-au rătăcit echipamentele de bruiaj pentru penitenciare

Pentru anul 2019 sunt prevăzute fonduri în sumă de 50 de milioane lei, reprezentând sume primite de la ANCOM în baza Legii nr. 374/2013 privind utilizarea sistemelor destinate blocării și întreruperii radiocomunicațiilor în perimetrele unităților din subordinea ANP și rămase neutilizate la finele exercițiului bugetar 2018, reflectate în excedentul bugetului instituției.

Proceduri eșuate pentru bruiajul în penitenciare

Neutilizarea și în anul 2019 a acestora conduce la reducerea gradului de execuție bugetară la nivelul sistemului penitenciar, existând riscul de a restitui la bugetul de stat, la finele anului 2019, întreaga sumă chiar dacă e clar pentru toată lumea că sistemul penitenciar prezintă o vulnerabilitate pe linia introducerii de obiecte interzise în penitenciar și săvârșirea unor infracțiuni prin intermediul telefonului mobil.

ANP a derulat 3 proceduri de achiziție pentru contractarea serviciilor susmenționate, toate eșuate. În perioada 2014 – 2016, la solicitarea BAGR a demarat și derulat două proceduri de achiziție, ambele fiind anulate ca urmare a lipsei de oferte din partea potențialilor operatori economici.

În anul 2017, ANP a inițiat o nouă procedură de achizițiecare s-a derulat până în cursul ultimului trimestru din anul 2018, procedura fiind anulată ca urmare a respingerii ofertei ca neconforme din punct de vedere tehnic.

ANP propune schimbarea destinației banilor alocați

În anul 2018, Administrația Națională a Penitenciarelor a transmis la Ministerul Justiției un proiect de modificare a Legii nr. 374/2013 privind utilizarea sistemelor destinate blocării şi întreruperii radiocomunicaţiilor în perimetrele unităților din subordinea ANP și de identificare a unei soluții legale pentru utilizarea sumei de 49,6 milioane lei încasată de la ANCOM în baza Legii nr.374/2013 și neutilizată.

Din documentele oficiale aflăm că proiectul are ca obiectiv stabilirea unor modalități alternative de cheltuire a banilor alocați cu această destinație, în considerarea faptului că procedurile de achiziție derulate de ANP pentru blocarea semnalului nu au avut rezultatul scontat.

Pe lângă contractarea de servicii așa cum era prevăzut în forma inițială a Legii 374/2013, ANP a propus prin proiectul amintit și instituirea posibilității de achiziție a unor bunuri mobile (aparate, dispozitive) a căror utilizare să ducă la atingerea aceluiași scop, respectiv diminuarea numărului obiectivelor interzise, în special a telefoanelor mobile, introduse și utilizate ilegal în unități.

Mai mult decât atât, perspectiva achiziționării doar de servicii prin operatorii de telefonie este practic nulă, aceștia comunicându-ne în procedurile anterioare de licitație că nu sunt interesați de asigurarea protecției în modalitatea necesară ANP. Ceea ce era de așteptat. Nu-i interesează pe operatori că n-avem noi cum să blocăm comunicațiile ilegale din penitenciare.

10 Comments

  1. Dezinteres total, nu se dorește ca flagelul infracțiunilor să fie asanat. Cu asemenea conducători de carton ne dizolvăm că instituție.

  2. Cum sa scoți telefoanele mobile de la deținuți?majoritatea anchetelor se bazează pe interceptari. Exista protocoale si mobilele ajung mereu acolo unde trebuie.e culmea culmilor cum a abordat anp problema,e , cum ai cere unui carrefour să nu mai vândă bere în colentina ca sunt prea multi bețivi în zona si unii mai fac si scandal.

  3. În caz ca nu se știe aflați ca fiecare unitate are în dotare un aparat de detecție semnal GSM.Buba e ca nu prea le folosesc și în cazul acesta nu prea mai e vina ANP ului,nu ca le as tine partea.

  4. Presedintele stie ca proiectul de statut, trimis spre promulgare este neconstitutional? Ca sunt reglementate abuzuri in el? L-ati informat?

    • Si ce anume reglementari sunt atat de abuzive incat vad ca ati fi in stare sa blocati statutul asta care ne da batai de cap de peste 10 ani ???

  5. Citeste inainte sa folosesti tastele! Un singur exemplu din multele nestiute sau necitite. Baga un hot cutitul in tine. Sau faci infarct la punct de lucru dupa ce ai stat 8 ore in soare la 47 de grade in mijlocul verii. S-au intimplat. Esti clasat apt limitat. Conform noului proiect esti pus la dispozitie, cu tot cu diminuare salariala, ca esti pus pe minimul functiei corespunzator gradului de pe umar!
    Mai vrei exemple? Sau te hotarasti sa citesti?

  6. Cititi! Meritati adevarul! Incerc sa va raspund dar am senzatia ca sunt cenzurat. Vesnica teama de oamenii care stiu, ii incearca si pe liderii de sindicat! Care au de castigat drepturi care sunt cel putin discutabile.

  7. Mai mananca si unii colegi corupti de acolo, cum sa le.iei sursa de venit? Telefoanele ajung unde trebuie : la.cei care platesc. Solutia ar fi aparate de detectie, care exista, dar nu se folosesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*