Ministerul Justiției chemat în instanță de către Sindicatul “Novo Legis” din Penitenciarul Botoșani

Ministerul Justiției chemat în instanță de către Sindicatul "Novo Legis" din Penitenciarul Botoșani
Ministerul Justiției chemat în instanță de către Sindicatul "Novo Legis" din Penitenciarul Botoșani

Nu sunt campioni doar la fotbal. Presa locală scrie despre faptul că, după protestele din fața unității de detenție, a mitingurilor din Capitală (la Ministerului Justiției, la Administrația Națioanală a Penitenciarelor și la Guvern), în care și-au revendicat fără succes drepturile, membrii Sindicatului “Novo Legis” din cadrul Penitenciarului Botoșani au decis să ceară în instanță respectarea legilor.

Recalcularea salariilor pe ultimii trei ani cerută în instanță

Nu este singurul caz din țară, majoritatea sindicateleor afiliate FSANP adoptând aceeași abordare având în vedere refuzul angajatorului de a acorda anumite drepturi. Concret, după cum a precizat Ionel Dimitrovici, liderul sindicatului „Novo Legis”, circa 170 de lucrători din cadrul Penitenciarului Botoșani solicită în instanță recalcularea drepturilor salariale pentru perioada aferentă ultimilor trei ani.

Ultima acțiune a fost depusă la instanță săptămâna trecută, când sindicaliștii au deschis un nou proces împotriva Ministerului Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Penitenciarului Botoșani. Este vorba de plata unor drepturi salariale legal cuvenite, care nu se acordă, deși există acte normative în acest sens. Acesta este și motivul pentru care sindicatul a decis să apeleze la instanța de judecată, în total, fiind deschise șapte-opt acțiuni în instanță.

Ministerul Justiției avea obligația de a asigura plata acestor drepturi

Într-unul dintre procese solicităm aplicarea prevederilor HG nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și actualizarea tuturor elementelor salariale la noul cuantum întrucât toate drepturile noastre sunt acordate raportându-se la valoarea salariului minim brut din 2015 și cerem, implicit, recalcularea salariilor”, a precizat Ionel Dimitrovici.

“Poate mă repet, dar este vorba de niște drepturi legal cuvenite, dar care nu ni se acordă. Știm, Penitenciarul Botoșani este ordonator terțiar de credite și nu prea are nicio putere pe această linie, însă tocmai din acest motiv am acționat în instanță atât Ministerul Justiției, cât și ANP-ul, care aveau obligația să asigure și fondurile necesare pentru plata acestor drepturi”, a adăugat liderul Sindicatului “Novo Legis”.

În context

Ministerul Justiției, consecvent în greșeală?!

ANP se opune in instanta la actualizarea normei de hrana

Ministerul Justiției, restant la respectarea obligațiilor legale

FSANP, actiune in instanta pentru actualizarea normei de echipare

Ana Birchall actualizeză norma de hrană