Pușcăria în 2019. Penitență prin distracție

Cu ce ne mai ocupăm prin penitenciare
Cu ce ne mai ocupăm prin penitenciare

Nu zic, e bine și cu educația, dar am limitele mele în a înțelege spectacolele umoristice pentru clienții noștri. Și, cu tot respectul pentru organizatorii care sigur s-au străduit, asta nu e nici educație și nici consiliere. E distracție la pușcărie. Pentru criminali, tâlhari, violatori și hoți.

Sigur, un zâmbet nu strică, dar de ce-am utiliza resurse pentru asta și nu le-am redirecționa către alte activități educative ori de asistență psihosocială. Oare ce învață domnul infractor din iUmor?! Să fie acolo conduita pro-socială care lipsea?! Mai jos redăm comunicatul ANP, din respect pentru munca celor care au participat la organizare, păstrând un mare semn de întrebare în legătură cu utilitatea finală a demersului.

Coordonatorii Serviciului Educație și Asistență Psihosocială din Penitenciarul Vaslui au organizat,  joi, 24 octombrie 2019, în clubul unității, un moment de stand-up comedy. Invitații speciali și realizatorii acestei activități au fost 4 participanți la show-ul național iUmor: Gabriel Gherghe, Bobi Dumitraș, Petrică Iștoc și Victor Drăgan.

Cu această ocazie, 160 de persoane private de libertate au participat, propriu-zis, la punerea în scenă a unor momente pline de umor, cei 4 comedianți reușind să creeze premisele unui dialog real și constructiv. Inedita activitate a fost gândită atât ca metodă terapeutică pentru persoanele custodiate, cât și ca oportunitate de motivare a personalului implicat în procesele specifice reintegării sociale.

Astfel de evenimente urmăresc facilitarea dialogului penitenciar-societate, fiind esențială implicarea directă a membrilor comunității în demersurile instituționale specifice. Eliminarea stigmatului de „deținut” presupune depășirea condiției de „martor” a celor ce compun societatea, astfel că răspunsurile pozitive la inițiativele unităților de detenție nu pot decât să ne bucure și să ne motiveze. (sursa: ANP)

Altfel, sigur, eliminăm stigamtul de pușcăriaș, dar hai să nu-l transformăm în brevet de victimă a societâții. Adevăratele victime primesc zero atenție. La fel. Bine și cu terapia prin dialogul real și constructiv și cu oportunitatea de motivare a personalului prin muncă, dar să nu uităm că nu comunicatele de presă despre acțiuni pur ludice rezolvă ecuația reintegrării, mai ales când resursele sunt limitate.

În context

Ziua Internațională a Educației din Penitenciare

Cu ce se mai ocupă ANP

Moștenirea mandatelor Toader – Birchall pentru penitenciare

ANP actualizează graficul de formare profesională pentru penitenciare

Continuă politica de subfinanțare cronică și de subminare a sistemului penitenciar

11 Comments

  1. O prostie,mizerie de instituție,nu înțeleg care ar fi partea pozitivă in tot acest demers.Omu normal plătește pentru stand-up,astora li se cuvine,zic eu ca si tv ar trebui sa funcționează doar in club si cu timp limitat nu fiecare camera acces la tv conform programului.In multe penitenciare din țările uniunii pentru cablu tv Domnu deținut plătește,ca sa plătească trebuie sa muncească si sa manance mai mult de 1700 de calorii sa pună mana la munca sa producă bani,asta e reabilitarea nu mizerii de SEAP care in 10 -15 minute vor sa ii educe dând ceva foi pe camera.

    • si ofiterul ANICUTA BALICA ar trebui sa revina la gradul de agent daca va uitati pe decizia CCR! CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

      În numele legii

      D E C I D E:

      Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Călin Petrică Ardelean în Dosarul nr. 4.571/111/CA/2016 al Curții de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, de Anicuța Balica în Dosarul nr. 1.036/44/2016 al Curții de Apel Galați – Secția contencios administrativ și fiscal și de Sindicatul Salariaților Penitenciarului din Bistrița în Dosarul nr. 7.587/2/2016 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 31 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor sunt neconstituționale.

      Definitivă și general obligatorie.

      Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Curții de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel Galați – Secția contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

      Pronunțată în ședința din data de 21 februarie 2019.

      PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
      prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent,
      Ioana Marilena Chiorean

    • Domnilor nu a fost nici un stend up, dmai degraba ziceai ca esti intre pepelei pe holul sectiei, la o sueta in care numele organelor sexuale erau repetate de cinci ori intr-o propozitie,e ok asta auzim zilnic pe sectie da sa te lauzi cu asta ….nu e ok. faceti rost de audio si auzi-ti ce incurajeaza domnii seap pepeleii, halal reeducare. da asta e nu e tot, ca in acesta puscarie din Waslui multe se fac si nu se fac. (editat admin) Acu, na, daca imi inchide gura si mie cu un 50 asa cum a facut cu agentul RL., ….. poate deseara il gasesc pe don suprem nr1 la puscarie si ma cheama la el si ma trece pe lista cu prioritati.Apropo, sper sa nu se dea la glume cu mine, asa cum face de obicei cu agentii si sa imi dea capace, desi ar si asta in avantajul meu, asa a dat la multi 50 dupa 2-3 capace….

  2. Nu înțelegeți scopul acestei activități. A fost spectacolul de retragere din activitate a celor doi foști ofițeri deveniți din nou agenți. Prin actul cultural a fost avut în vedere depășirea șocului provocat de punerea în aplicare a unei hotărâri judecătorești.

  3. Indiferent de scopul acestei activități, evident că nu are ce să caute în cadrul unui penitenciar care trebuie să resocializeze deținuți prin metode eficiente și eficace și nu prin distracție, stimați colegi. Demersul, făcut cu deținuți, e neavenit, inoportun, zic eu. Ce să mai zicem de bietele victime ale infracțiunilor acestor indivizi !

Comments are closed.