Categories
penitenciar

Cum găsim leac pentru abuzul de servicii medicale și plimbările deținuților?!

Recenta evadare de la un Spital din Pitești a unui deținut din Penitenciarul Mioveni readuce în discuție o problemă mai veche: plimbările deținuților și abuzul de servicii medicale pe fondul lipsei de personal și a dotărilor necorespunzătoare. 

Abuzul de servicii medicale, problemă fără leac

Dacă în libertate clientul nostru n-a fost la un doctor mai des de o dată la câțiva ani, și atunci cu urgențe, în penitenciar va face asta săptămânal abuzând de servicii medicale și de sistemul nostru medical și așa bătut de câte-un ministru care visează noaptea, scrie pe Facebook dimineața și cere ANP să execute ziua următoare.

Prima întrebare care ar fi trebuit pusă este, câți oameni au fost în acea escortă la acel spital? Au fost suficienți agenți, ori ca de obicei: asistentul medical dacă e prezent cu dosarele, dacă nu escorta se ocupă de toate și face slalom printre civili ori așteaptă la coadă până când sunt primiți ‘cu prioritate’ pentru a le fi consultat clientul. După care sigur că o să zbiere că nu primesc îngrijiri medicale.

Probleme de sistem, cauza pentru evenimentele negative

În ceea ce privește organizarea la fața locului, poate cineva care nu-i din sistem s-ar aștepta la o cameră cu dispozitive de siguranță ori la imobilizarea deținutului-bolnav. Nici pomeneală! Ca treaba să fie și mai și, de multe ori deținuții sunt însoțiți de câte un singur agent fiind interzisă imobilizarea. Cum să își mai facă o nevoie fiziologică sau cum să mai mănânce ori să ia o pauză cel în cauză, greu de imaginat.

Totuși, situația continuă și iată că ajungem și la situații negative. Sigur, evadații sunt prinși rapid, incluși într-o categorie de risc, sancțonați și în general constată c-a fost o mare prostie să fugă. Problema însă e că sistemul penitenciar își arată din ce în ce mai vizibil slăbiciunile și parcă totul începe să scârțâie din toate încheieturile, mai ales în ceea ce privește autoritatea personalului în relația cu deținuții.

În context

Deținut de la Penitenciarul Mioveni evadat din spital

ANP, curs de comunicare pentru personalul care desfășoară activități cu deținuții dificili și cu afecțiuni psihice

Cat ne costă plimbările deținuților?

ANP, masuri impotriva recompensarii detinutilor care comit agresiuni prin relaxarea regimului de detentie

‘Sponsorizarile’ de la detinuti-vip, compromisuri extrem de compromitatoare

13 replies on “Cum găsim leac pentru abuzul de servicii medicale și plimbările deținuților?!”

O sa radeti domnule Dumitrașcu, deținuții nu u nici macar o vina … de vina este sistemul însuși care este incompetent si cum spun asta stiu exact la ce ma refer . Atâta timp cât medicii nu fac decât să de bucure de salariile banane pe MS si s-a ajuns în situația sa chemăm salvarea pentru orice basina care nu ia foc . Din cauza asta deținuții se plimba din spital in spital ca la nebuni.

Solutia este legiferarea platii de catre detinuti a transportului si a serviciilor medicale daca ele sunt cerute de detinut desi opinia cadrelor medicale din unitate este ca nu necesita internare in sistemul ministerului sanatatii. Ex. detinutul este racit si poate fi tratat in penitenciar, primind medicatie in acest sens. El cere internare in reteaua spitaliceasca a ministerului sanatatii. Perfect, atunci sa puna banii in cont si sa plateasca escorta, tratementul medical suplimentar, investigatiile suplimentare.

Sau vorba “doctorilor” de la poarta albă, “trebuie să l vadă un medic”.

Daca doctorul de unitate penitenciara considera ca este nevoie de internarea detinutului, de urgenta, in reteaua medicala publica atunci ea se face pe banii statului (medicul de unitate e generalist de cele mai multe ori si nu specialist si poate constata situatii urgente care necesita interventia specialistului). Daca considera ca poate fi tratat in spitale penitenciare atunci sa il trimita acolo, tot pe banii statului. Daca medicul considera ca nu este necesara internare in reteaua MS, dar detinutul insista, atunci se face pe banii detinutului. Solutie simpla, folosita si in alte tari. Vreti sa va scriu eu textul de lege? Aveti suficienti specialisti in sindicat.

Domnule Dumitrașcu, evidențiați doar o fațetă a acestei probleme, și zic eu, una cu impact financiar mult mai mic decat cea pe care o s-o evidențiez eu, și de care știți cu siguranță. În penitenciarele spital cele mai multe internări sunt fictive, deținuții n-au nici pe dracu’. Pe de altă parte, dacă închizi spitalele apar vechile probleme.
Dar s-a ajuns prea departe. Cheltuielile de personal sunt uriașe și nimeni nu face nimic. Este o problemă foarte serioasă! Ar trebui o reorganizare. Mă refer la personalul angajat la spitale, nu la unități…ăia au de lucru.

Domnule presedinte, care este stadiul omj ului privind transformarea chiriei in rata?
Acum avem si ministru care sa il semneze.

O sa avem probabil o intalnire in perioada urmatoare si o sa-i transmitem prioritatile. Deocamdata nici nu cred c-a terminat cu predarea-primirea.

Asta e o altă cauză a prăbușirii sistemului, deștepții, care stau cu legea în brațe și citesc ca popa din evanghelie, fără să știe măcar că legea e varză , nu se poate aplica și e fentabilă. Iesi tovarășe din birou, si aplică legea în teren din care propovaduiesti și vei avea o mare surpriză.

Citeste ca popa din evanghelie cel care comenteaza fara sa citeasca complet. Comentariul meu era o propunere de modificare a legii proaste de care vorbesti si care se poate face daca sindicatul ar incerca ceva in acest sens.

Comments are closed.