Categories
ANP

Cifra zilei: 5.805

5.805 angajați din sistemul penitenciar au participat în numai câteva săptămâni la cursurile organizate de ANP pentru îmbunătățirea comunicării personalului cu deținuții cu probleme psihice. Impresionant! Mai rămâne de văzut și dacă discutăm de cantitate sau calitate.

5.807 polițiști de penitenciare, mai buni comunicatori

Dar, să nu fim cârcotași și să vedem partea bună. Dacă ANP zice că 5.805 angajați din penitenciare, în special sector operativ, au urmat în luna octombrie module de pregătire profesională cu siguranță că așa este. Nu știm să fie situații în care să încerce să ajute statistica. Poate ușor pe la ore suplimentare, îmbunătățiri de condiții de muncă ori pontaje și salarizare.

Așa performanțe la formare profesională demonstrează, fără îndoială, că se poate și că multe altele pot fi făcute la fel de eficient și eficace. Sigur, poate că în acest caz a fost tema extrem de atractivă și e posibil ca în alte situații să fie mai dificil, dar iată că există premisele unor acțiuni blitz. La fel s-ar putea, de pildă, face încadrări, dacă legea ne-ar permite, ori recalcula toate salariile pe care aplicațiile le tot încurcă.

Cincinalul la formare profesională, într-o lună

Pentru reducerea numărului de acte de violență fizică și verbală a persoanelor private de libertate îndreptate împotriva polițiștilor de penitenciare, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a considerat oportună organizarea unor module de pregătire profesională prin care personalul care interacționează direct cu acestea să își sporească competențele de comunicare cu deținuții dificili, respectiv cu cei cu afecțiuni psihice.

Astfel, în luna octombrie, în toate instituțiile penitenciare s-au desfășurat module de pregătire profesională la care a participat personalul din sectorul operativ și economico-administrativ care lucrează direct cu deținuții. În instituțiile unde programul de lucru a permis, la aceste module a participat și personal din sectoarele medical și reintegrare socială.

Principalele obiective ale modulelor de pregătire, au fost:

  • identificarea deficiențelor apărute în relaționarea cu deținuții dificili sau cu cei cu afecțiuni psihice;
  • dezvoltarea capacității de ascultare și înțelegere a mesajelor transmise de către deținuții dificili sau de cei cu afecțiuni psihice;
  • identificarea și găsirea de soluții pentru rezolvarea conflictelor interpersonale;
  • însușirea unor strategii de control în situații de conflict (frustrări, stres etc.), prin comunicare;
  • dezvoltarea capacității de comunicare, într-un mod constructiv şi pozitiv, în relaționarea cu deținuții custodiați.

La succesul acestei inițiative a contribuit participarea numeroasă a personalului, aceste module dezvoltând celor 5.805 de participanți, receptivitatea față de obiectivele de pregătire, acestea putând fi ulterior aplicate în activitățile desfășurate. (sursa: Info ANP)

În context

ANP actualizează graficul de formare profesională pentru penitenciare

Politica struțului anepist și problemele din penitenciare

ANP, curs de comunicare pentru personalul care desfășoară activități cu deținuții dificili și cu afecțiuni psihice

Ana Birchall retrage proiectul privind recompensele morale pentru polițiștii de penitenciare

ANP, lipsă de transparență în formă continuată

8 replies on “Cifra zilei: 5.805”

Mulțumi ANP pentru grija pe care ne-o poartă. Dacă nu făceam cursuri, pățeam ca bieții polițiști:
http://bit.ly/2s18G0Q
Eu nu știu cum de se mai suportă ANP cu atâta autosuficiență. Răspunsul și soluțiile la problemele sistemului ar fi … cursurile și maldărele de hârtii, nu în investiții în sistemele de siguranță și o legislație adaptată realității din sistem.

bine ca au ramas numai batuti si nu si impuscati…mai aveam 2 sublocotenenti decorati post-mortem…de parca am fi in teatru de operatiuni militare…poate santem dar nu stim avand in vedere legislatia pe justitie gandita de eminentele cenusii din psd unde infractorul are numai drepturi,iar cei cu aplicarea legii au indatoriri,interdictii,obligatii,consemne in 2 peri care lasa loc de interpretari in opinia avocatilor infractorilor…inca-i bine …se poate si mai…altfel.

Domnule Dumitrascu,
O discutie noua purtata cu MJ pt norme avem,au mai avansat dicutiile cu cineva pe aceasta tema?

La Galati cursurile au fost sustinute de Virgolici si Craciun. Un esec total. Sedinte pline cu certuri, acuzatii si polemici inutile. Cine s-a gasit sa ne invete !!!! Singurul castig: 8 ore suplimentare.

Comments are closed.