Bilanțuri și rapoarte de activitate

Bilanțuri și rapoarte de activitate
Bilanțuri și rapoarte de activitate

ANP a stabilit cine și când participă la bilanțurile pe anul 2019 organizate în penitenciare. Ne așteptăm, deci, la o avalanșă de rapoarte de activitate și festivități. Cu siguranță că vor fi multe de spus despre 2019.

ANP - Organizare Bilant 2019
ANP – Organizare Bilant 2019

Anul trecut a fost centenarul. De unde și lirismul din introducere. Prezentarea Raportului de activitate al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru anul 2018, își propune surprinderea unui arc peste timp privind evoluția sistemului penitenciar din ultimul deceniu, în contextul unui moment aniversar – Centenarul Marii Uniri a României.

În acest registru, bilanțul activităților sistemului penitenciar, amplasat în coordonatele retrospectivei 2008-2018, sub motto-ul ”Un deceniu într-un veac”, permite ilustrarea concludentă a elementelor de progres, prin care s-a obiectivat reforma sistemului execuțional-penal, în plan autohton. Să vedem anul ăsta.

În context

Directorii penitenciarelor despre problemele din penitenciare

Video | Problemele din penitenciare discutate cu reprezentanții Administrației Penitenciarelor și Ministerului Justiției

Problemele sistemului penitenciar, moștenire pentru noul ministru al Justiției

10 Comments

  1. Mai țineți minte, domnule Dumitrașcu când erați director general adjunct al ANP, să tot fie vreo 15 ani de atunci, și ați venit la o ședință de bilanț. Ați cerut cuiva din sală să spună ce reprezintă bilanțul, cred că erau vreo 400 de persoane acolo. Nimeni, dar absolut nimeni nu s-a ridicat să dea un răspuns. Până la urmă ați numit d-voastră pe cineva care a bălmăjit niște tâmpenii abia inteligibile. Nimeni nu a avut curajul să spună adevărul:
    Bilanțul ăsta este o relicvă de sorginte comunistă, la a cărui ședință fac toți eforturi supraomenești ca să nu adoarmă. Nu interesează domnule pe nimeni câte oi și vaci au fătat sau câți boi de deținuți s-au perindat!
    A, era să greșesc! S-a schimbat totuși ceva. Nu te mai obligă să participi. Te poți fofila acum. Mai bine mă duc și sap un șanț decât să ascult toate elucubrațiile citite de unii la fel de plictisiți.
    Nu-i așa că românii au abilitatea extraordinară de a-și conserva tâmpeniile?

    • Nu mai tin minte, dar aveti dreptate in mare parte. Cata vreme e doar festivism si cifre nu prea ajuta.

      • Nici nu te obliga sa participi la acest “eveniment’,nici nu te lasa sa fii in sala daca esti “persona non grata’Daca ar fi sa ne aducem aminte(cei care au ce-si aminti) de vremurile lu’ alde octogenari sau raposati,de care ne mai aminteste dl ala de la tineret,pentru o fapta/abatere te ridica in sala ,de se uitau toti ca la Ramaru,iar pufanii erau speriati, de-i lua cu lesin. Nu se spunea nimic de vreo 350-400 de ore lunar, ca erai musafir acasa…Acu’ pe timpul agentilor deveniti ofiteri cu nota 5 (unii, nu toti, ca mai sunt unii de au luat 9 sau chiar 10) te ia cu lehamite si varsaturi, din cauza fantasmagoriilor aruncate pe perete ca la Warner Bros sau T Fox Century.Deci, ce este BILANTUL, sa nu mor proasta?

  2. Bilanțul….nu este decât o iesire anuală a celor uitați cu anii prin birourile ANP ului,la plimbare,prin tara, nu de alta,dar,se plictisesc groaznic timp de un an,și mai vor să respire și un alt aer,sa se simtă sefi peste sefi,sa stea in capul mesei,si sa fie serviți ca atare.slugarnicia directorilor este fără margini,nu de alta dar posturile lor calde o cere,si la venirea marilor “specialiști “își prezintă realizările,si cu greu încearcă să propună ceva,nu de alta dar sa nu supere prea-cuviosul venit de la ANP.pe scurt -o gluma,poate nici macar,o cutumă comunistă, o flegma scuipata cu bolta de ANP peste unitățile subordonate.

    • Cred ,dle G Bucur ca ati descris exact acest BILANT. Sogur, aceste BILANTURI au loc in mai toate institutiile bugetare-politie ,magistratura…etc

  3. stiti ca anul trecut unele unitati au dat alarma ptr a se umple sale ptr bilant sau anunt cu prezenta obligatorie ptr cei liberi.

Comments are closed.