Categories
sindicat

ANP despre inființarea structurilor de intervenție profesioniste in toate penitenciarele

De câțiva ani insistăm, și-o să continuăm până se întâmplă. ANP ne răspunde la o nouă solicitare referitoare la înființarea de structuri profesioniste de intervenție în toate unitățile sistemului penitenciar. Nu zice, nu. Dar nici nu spune când și cum se va întâmpla exact.

Reamintim. Nici nu-i momentul să presăm chiar acum. Momentul și contextul demonstrează însă cât de bine e să fii pregătit pentru situații de criză mai ales cele pentru care prevenția ori descurajarea și intervenție în timp util contează. Nu de alta, dar să nu pățim cum s-a întâmplat cu microbuzul de la Vânjuleț. L-am tot cerut de vreo 3 ani, ANP n-a tot avut deși s-a preocupat, după care într-o zi i-au căzut roțile din mers.

Raspuns ANP structuri interventie penitenciare
Raspuns ANP structuri interventie penitenciare

Cadru normativ pentru structurile de intervenție din penitenciare

Dar, să fim optimiști și să parcurgem cu atenție răspunsul ANP. la adresa noastră 264/04.02.2020 transmisă Administrației Naţionale a Penitenciarelor și înregistrată cu nr. 3917/04.02.2020, ce are ca obiect solicitarea de înființare a structurilor de intervenţie în toate penitenciarele subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. În deschidere primim o definiție. Întotdeauna utilă și de folosit la o adică.

Așadar, structurile de intervenţie, respectiv structurile asociate pentru măsuri de securitate specială, constrângere şi control, reprezintă structuri specializate, formate din personal de penitenciare care dispune de abilităţi şi competenţe specifice de utilizare a mijloacelor şi a tehnicilor de imobilizare.

Structurile susamintite au rolul de a interveni, prin acţiuni specifice, pentru restabilirea ordinii şi disciplinei în penitenciar, combaterea acţiunilor violente ale persoanelor private de liberate custodiate, precum şi alte misiuni necesare menţinerii unui climat de siguranţă în unităţile penitenciare şi reprezintă garanţia unei intervenţii profesioniste în soluţionarea incidentelor, prevenindu-se eventuale abuzuri.

Structurile de intervenţie din penitenciare, organizare și funcționare

Mai aflăm și că atribuirea de structuri de intervenție specializate unităților penitenciare precum și modalitatea de funcţionare a acestora este reglementată de OMJ 2748/C din 22 noiembrie 2010 pentru aprobarea Manualului de proceduri utilizat de negociatori în gestionarea incidentelor critice şi a Manualului pentru gestionarea incidentelor (vol. 1 incidente operaţionale, vol. 2 incidente critice).

Nici Regulamentul privind siguranța locurilor de deţinere şi Manualul privind structurile asociate pentru măsuri de securitate specială, constrângere şi control, aprobat prin Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 566/2011 nu e de ignorat în acest context dacă apreciem situația dintr-o perspectivă istorică.

Ca urmare a intrării în vigoare a Ordinului ministrului justiției nr. 4800/C/27.11.2018 pentru aprobarea Regulamentul privind siguranţa locurilor de deținere a fost inițiat procesul de implementare al acestui act normativ, proces care cuprinde printre altele revizuirea în vederea efectuării de completări sau modificări ale documentelor de lucru și a actelor normative subsecvente, printre care se regăsesc și cele care vizează activitatea structurilor de intervenţie autorizate.

Structurile de intervenţie din penitenciare, în curs de reorganizare

Conform prevederilor actuale, structurile de intervenţie se regăsesc la penitenciarele care custodiază deținuți incluși în categoria celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului, deținuți clasificați în regimul de maximă siguranță, închis și arestați preventiv. De asemenea, structurile de intervenție se regăsesc și la penitenciarele care custodiază deținuți clasificați în regim semideschis și deschis cu efective de peste 1000 de deținuți custodiați.

Mai precizează ANP  că sistemul penitenciar s-a aflat în ultimi 10 ani într-o continuă schimbare și reorganizare atât din punct de vedere legislativ, prin modificarea legii de executare și a actelor subsecvente, aspecte care au provocat schimbări majore la nivelul efectivelor și categoriilor de deținuți custodiați de unitățile penitenciare.

Și, iată ajungem și la concluzie. Astfel,  în urma analizei făcute şi având în vedere contextul legislativ prezentat mai sus, ANP consideră că se impune o reorganizare a structurilor de intervenție la nivel naţional, în concordanță cu efectivele actuale de deţinuţi, nevoile operative ale unităților din subordine dar și cu recomadările CPT ori ale altor organisme cu atribuții și compentențe în materie.

Procedurile de intervenție revizuite, transmise spre aprobare

În încheiere ANP ne amintește că în prezent manualele aprobate prin OMJ 2748/C/2010, au fost supuse unui proces de revizuire în cadru grupurilor de lucru multidisciplinare, proiectele fiind transmise spre aprobare Ministerului Justiţiei în data de 26.08.2019.

Ulterior aprobării acestora se va proceda la modificarea documentelor subsecvente, printre care și Manualul privind structurile asociate pentru măsuri de securitate specială, constrângere şi control – Volumul 1 Intervenţia Structurilor Specializate, aprobat prin Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 566/2011.

În context

ANP | Indicatori pentru analiza posturilor din penitenciare

De ce sunt in ordine pensiile militare: mic îndreptar anti-demagogie

PROIECT | OMJ privind organizarea şi desfăşurarea pregătirii profesionale a poliţiştilor de penitenciare şi criteriile de evaluare a rezultatelor acesteia

9 replies on “ANP despre inființarea structurilor de intervenție profesioniste in toate penitenciarele”

Si cam ce ar reprezenta aceasta reorganizare a structurilor de interventie? Cred ca trebuie făcută o curatenie masiva intre membrii Grupelor… Sunt multi care nu mai corespund de ani de zile… Ca sa nu mai spunem d3 aspectul fizic, modul de purtare al echipamentului….

Referitor la ce a spus SASS… : aspectul fizic contează mai puțin atunci când probele sunt trecute fără probleme mai ales în cazul nostru în care nu avem bareme în funcție de vârstă!Șefii ne vor Ninja, fără sa ia în calcul experienta acumulata în ani.
Referitor la echipament:total depășit! Ne place sa privim la altii dar când se pune vorba de investiții… suntem praf! Hoțul primează!

SASSSS… eu am impresia ca esti un frustrat de vreo 60 kg, cu talie de viespe, care poate fugii 3000 de metri, si face 60 de tractiuni.
DAR cand e sa intri intro camera dupa un domn detinut, o sa dea cu tine de toti peretii. Asta e singura diferenta. Sunt campioni nationali de judo, fosti sportivi, care au 120 kg. Asta inseamna sa fi SASS. Cand te vede domnul detinut sa ii tremure chilotii, nu sa rada de tine cand te vwde pe geam, ca nici cotierele nu iti stau bine!!!

Domnule Președinte, referitor la subiectul covid19 ,la P.A., nu ni s-au dat nici măcar un articol pentru protecția personalului,se susține că sunt aceste articole la magazia ETG,dar nu sunt distribuite. Așteptăm să treacă coronavirusul să ni se distribuie? Poate ne puteți ajuta în sensul acesta. Mulțumesc.

Din cate stiu au primit dispozitie sa achizitioneze urgent, tocmai pentru ca nu au ce distribui.

Daca voi asta ati inteles din ce am spus eu mai sus ma abtin de la alte comentarii.. Te asigur ca nu am 60 de kg si nici nu a reusit sa ma dea vreun hot de toti peretii… Sunt doar un membru sass care trăieste si simte sass si isi doreste sa nu mai vada colegi care stau la grupa doar pentru program si carora le sprijina centura ditamai burta… Vrem probe pe categorii de varsta? Pai asta ar însemna sa nu mai întinerim “lotul” niciodata dragilor… Nu e cazul sa imi sariti in cap, ca nu am eu frustrari de niciun fel, insa e trist ca avem destui printre noi care sunt doar simplii purtatori ilegali de cagula… Echipamentul asa cum este el de buna sau proasta calitate e datoria noastra sa il purtam regulamentar si sa il imbunatatim daca putem prin venituri proprii.. Respect colegilor sass care înțeleg ce vreau sa spun…

Am primit niște halate albastre împreună cu “obligația” de a le purta de fiecare data când intră-n in servici ca și supraveghetor, mai nou deținutul ne numește maistru sau inginer, etc… Nu pot înțelege care este rolul acestor halate(unul de zi, altul de noapte), deci doua halate pe fiecare secție,nici măcar pentru fiecare om.Dispozitie venita de la ANP. Mănușile, măștile, dezinfectantul,sapunul sunt rare… Nu mai zic ca ar putea opri și ei transferul pentru o perioada, pentru a nu plimba virusul între penitenciare…

Toată lumea trebuie să aibă același barem indiferent de vârstă, sex,religie,etc.Nu faci probele,să vină alți colegi mai bine pregătiți. Sunt care nu fac baremele da se numesc sass.

Comments are closed.