Categories
sindicat

ANP anunță sesiunile de schimbări din funcție, mutări și angajări din sursă externă în penitenciare

Ieri a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 563 Ordinul ministrului justiției pentru aprobarea metodologiei privind condițiile în care polițiștii de penitenciare definitivi din sistemul administrației penitenciare pot fi schimbați din funcțiile deținute (OMJ 2641/C/2020).

Anterior ANP a trimis în penitenciarele din subordine o adresă prin care a demarat practic procedura de schimbarea din funcție cerând conducerilor unităților să efectueze o analiza posturilor care vor face obiectul procedurilor de schimbare din funcție. (Adresa ANP 39544/DMRU/26.06.2020)

Având în vedere că, urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, metodologia privind condițiile în care polițiștii de penitenciare definitivi din poliția penitenciară pot fi schimbați din funcțiile deținute, vă rugăm să efectuați o analiza posturilor care vor face obiectul procedurilor de schimbare din funcție, având în vedere și următoarele aspecte:

-analizarea situațiilor în care personalul îndeplinește alte atribuții decât cele din fișa postului (raportat la locul și felul muncii stabilit în statul de organizare);

-ocuparea postului vacante care prin natura activității pot reduce gradul de vulnerabilitate a instituției pe anumite sectoare (de exemplu: achiziții, responsabil economic, contabil, victor vizite, escortare etc);

Pentru punerea în aplicare a metodologiei privind condițiile în care polițiștii de penitenciare definitivi din poliția penitenciare pot fi schimbați din funcțiile deținute, Administrația Națională a Penitenciarelor va emite cu celeritate și normele subsecvente din competență, dar trebuie și la nivelul unităților să fie făcută analiza susmenționată, pentru a demara procedurile imediat după emiterea normelor.

Referitor la ocuparea posturilor vacante prin mutare, Administrația Națională a penitenciarelor va organiza o sesiune de mutare, la cerere, a polițiștilor de penitenciare definitivi, în perioada septembrie octombrie, după derularea schimbărilor din funcție, conform unui calendar care va fi aprobat ulterior .

La stabilirea posturilor care vor face obiectul ocupării prin mutare, la cerere, trebuie să aveți în vedere corelarea cu analiza posturilor din cadrul sectoarelor economico-administrativ și operativ, conform notei transmise prin adresa 66167/DMRU/09.04.2020.

Precizăm că, în cursul acestui an, Administrația Națională a Penitenciarelor intenționează să scoată posturi la concurs din sursă externă, unitățile având posibilitatea de a remedia deficitul prin această modalitate. (Sursa: Adresa ANP 39544/DMRU/26.06.2020)

În context

ANP | Proiectele de OMJ privind schimbarea din funcție și mutarea polițiștilor de penitenciare, în consultare

Politica penitenciară, în planul de guvernare

Proiect | OMJ privind verificările specifice și criteriile de apreciere a comportamentului corespunzător

12 replies on “ANP anunță sesiunile de schimbări din funcție, mutări și angajări din sursă externă în penitenciare”

Mutările când vor avea loc?Sau vor fi concursurile la început și proști ce rămâne.!

Mutarile sunt dupa schimbari din functie si inainte de concursuri.

Dupa schimbari si inainte de concursuri. Asta se intelege din adresa ANP.

Ținând cont că am dat admiterea la Tg Ocna si am fost încadrat pe operativ, după aceea am ‘acceptat o funcție în administrativ ‘ …voi mai susține probele sportive ?

Daca veti reveni din administrativ in operativ, din ordin inteleg ca da.

Comments are closed.