Categories
sindicat

Decizia 51/2019: încet, dar în mișcare și pentru polițiștii de penitenciare

Încet, dar în mișcare. Azi ar trebui să fie o nouă ședință a grupului de lucru pentru aplicarea deciziei 51/2019. Mai jos detalii despre solicitarea adresată penitenciarelor în acest context.

În vederea analizării, în grupul de lucru constituit în vederea stabilirii modului de aplicare la nivelul sistemului administrației penitenciare a Deciziei nr. 51/2019 a Înaltei Curții de Casație și Justiției privind dezlegarea unor chestiuni de drept , eventualelor diferențe de salarizare ce ar exista între personalul cu aceeași încadrare și care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, dar și pentru identificarea salariului la nivel maxim pentru funcțiile similare stabilite prin prezenta ca eșantion de analiză, vă rugăm să transmiteți până la data de 14.09.2020, ora 10:00, macheta anexă la prezenta completată.

În vederea realizării situației, structura de resurse umane din unitate va întocmi tabelul nominal (conform machetei), pe care îl va înainta structurii financiare din unitate în vederea completării elementelor de natură financiară.

Elementele definitorii pentru completarea machetei:

1.  Funcții – eșantion:

  • agent operativ principal I (operativ-supraveghere)
  • agent operativ principal II (operativ-supraveghere)
  • agent tehnic principal I (tehnologia informației și comunicații)
  • agent tehnic principal II (tehnologia informației și comunicații)

2. gradul profesional de agent șef de poliție penitenciară 

3. gradația V

4. fidelitate 15 ani

5. nivel acces informații clasificate 10%

6. Fond de timp lunar ipotetic – 160 de ore/lună

Vă rugăm să completați cu maximă responsabilitate informațiile relevante în macheta atașată, în vederea identificării sporurilor pentru condiții de muncă care fac parte din suma compensatorie de care ar beneficia cei in cauză. De asemenea, informațiile se vor completa fără diacritice și fără prescurtări.

Calculul salariului funcției de bază se va face virtual (ipotetic), în condițiile prezentate mai sus , pornind de la modul de calcul existent în practica unității.

Situația va fi transmisă în format electronic (excel), prin intermediul SMEC, cu respectarea legislației privind documentele clasificate. (sursa: ANP 47338/02.09.2020)

În context

Minuta sedintei grupului de lucru pe tema aplicarii deciziei 51/2019 pentru polițiștii de penitenciare

Informare | Grup de lucru pentru implementarea deciziei 51/2019

Discuții ANP – sindicate pe tema aplicării deciziei 51/2019 și a OMJ privind decontarea ratelor la creditele pentru locuințe

11 replies on “Decizia 51/2019: încet, dar în mișcare și pentru polițiștii de penitenciare”

Motivul intarzierii e ca unitatile n-au trimis informatiile solicitate. Se pare ca uneori ii mai ajutam, de data asta prin colegii care ar fi trebuit sa transmita informatiile, si noi sa traga de timp.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *