Categories
penitenciar

ANP, modificări privind compensanția pentru chirie și creditele imobiliare pentru polițiștii de penitenciare

ANP ne transmite spre consultare un proiect modificarea și completarea Ordinului ministrului justiţiei nr. 482/2020 privind…

stabilirea condiţiilor de acordare în beneficiul poliţiştilor de penitenciare a compensaţiei lunare a chiriei, precum şi a compensaţiei lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţei.

Potrivit inițiatorului, în aplicarea prevederilor legale, în anumite situații, au fost supuse avizării acte administrative având la bază solicitări de compensare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rată, pentru care, în urma analizării documentelor anexate, s-a constatat că, în contractele de vânzare-cumpărare, imobilul ce face obiectul contractului cuprinde și suprafețe de teren care depășesc suprafața construită (amprenta clădirii/locuinței), iar prețul acestor suprafețe exterioare nu este evidențiat distinct de cel al construcției/clădirii.

Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 114/1996 locuinţa este definită ca fiind o construcţie alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii.

După cum se poate observa, intenția legiuitorului a fost aceea de a asigura polițiștilor de penitenciare compensarea chiriei pentru plata ratei aferente achiziționării unei locuințe în înțelesul Legii nr. 114/1996, nefiind inclusă în această noțiune și suprafața de teren care o depășește pe cea aferentă suprafeței construite a imobilului/constructiei cu destinație de locuință.

În același sens s-a exprimat și Ministerul Justiției, prin adresa nr. 4/19979/10.06 2020  care concluzionează faptul că acordarea compensației lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar în cazul achiziționării unei unități locative care include și teren ar putea fi posibilă numai după modificarea soluției legislative instituite de Legea nr. 145/2019 și definirea în sens autonom a termenului de locuință în așa fel încât aceasta să includă și suprafața de teren aferentă.

În contextul celor mai sus prezentate, pentru a consacra si clarifica raționamentul expus și în cuprinsul actului normativ care reglementează procedura și condițiile de acordare a drepturilor prevăzute de art.111 din lege, s-a constituit un grup de lucru care să elaboreze proiectul de OMJ pentru modificarea și completarea OMJ nr. 482/2020 privind stabilirea condiţiilor de acordare în beneficiul poliţiştilor de penitenciare a compensaţiei lunare a chiriei, precum şi a compensaţiei lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţei.

În cuprinsul proiectului de modificare au fost inserate  dispoziții exprese potrivit cărora plata compensației lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracțiuni de rată aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuințe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţei se va face numai pentru locuință și terenul pe care aceasta este edificată (amprenta la sol a clădirii), aferentă construcției. Așadar, nu va fi compensată plata terenului care depășește  suprafața construită a locuinței și nici eventualele alte construcții care nu au destinația de locuință.

În contractul de vânzare-cumpărare sau în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate se va  menționa în mod distinct prețul de achiziție al locuinței și al terenului,  în cazul achiziției unei unității locative care cuprinde pe lângă locuință și o altă suprafață de teren decât cea reprezentând amprenta la sol a clădirii, precum și eventuale alte construcții care nu au destinație de locuință.

De asemenea, prețul de achiziție al terenului poate fi evidențiat :

  • prin menționarea sumei totale corespunzătoare întregii suprafețe;
  • prin indicarea prețului unitar pe m2 de teren;
  • prin menționarea sumei plătite pentru suprafața de teren alta decât cea reprezentând amprenta la sol.

Totodată, a fost prevăzută în mod expres modalitatea de calcul a fracțiunii din rata lunară, în cazul achiziției unei unități locative care cuprinde pe lângă locuință  și o altă suprafață de teren decât cea reprezentând amprenta la sol a clădirii.

A fost reglementată situația polițiștilor de penitenciare care au solicitat după data intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019,  acordarea compensației pentru o locuință sau o unitate locativă achiziționată împreuna cu alte bunuri imobile sau anexe. 

Aceștia au obligația să depună documentația într-un termen de 30 calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, indiferent daca cererile au fost soluționate sau nu. Unitatea angajatoare are obligația să analize noile documente în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii acestora și să emită actele administrative de alocare la plata începând cu data depunerii cererii inițiale, cu îndeplinirea condițiilor legale

În plus, având în vedere aspectele rezultate din practica aplicării OMJ nr. 482/2020, cu privire la condiția de „a nu avea în proprietate personală o locuinţă în acea localitate sau în altă localitate situată mai aproape de locul de muncă”, s-a reglementat faptul că această condiție se consideră îndeplinită în cazul în care unitatea se află într-o localitate fără fond locativ corespunzător, iar solicitantul ori soțul/soția sau copiii aflați în întreținere dețin o locuință în proprietate într-o localitate situată la o distanță mai mare de unitate decât cea în care se află locuința care face obiectul închirierii și pentru care se solicită acordarea compesației lunare a chiriei. (Sursa: ANP)

În context

Compensarea chiriei și plata ratelor la creditele imobiliare pentru polițiștii de penitenciare, în Consiliul de conducere al ANP

PROIECT Instructiune pentru aplicare a OMJ-ului privind transformarea compensației pentru chirie în rate

OMJ 482/C/2020 privind transformarea compensatiei pentru chirie in rata, publicat

50 replies on “ANP, modificări privind compensanția pentru chirie și creditele imobiliare pentru polițiștii de penitenciare”

Totul e aberant. Eu am cumpărat un apartament în luna mai(care are și o boxă) dar nu am cerut decontarea ratei pentru ca nu m-am mutat imediat în el, așa cum specifică legea. M-am mutat în luna august și când am vrut să depun dosarul, hopa și ordonanță care specifica faptul că nu se decontează dependințe. Nu mi-au primit dosarul la resurse umane că oricum va fi respins. Ce fac eu în cazul acesta? E dreptul meu să primesc fracțiune din rată, dar nu pot primi din cauza boxei, care apare și în contract. Contractul nu poate fi modificat, banca nu mă lasă să fac un act adițional prin care proprietarul să specifice că a primit banii pe boxă din avans. Cum procedez, domnilor de sindicat? Unde să mă duc? Am pierdut chiria cumpărând apartamentul și acum nu vor să deconteze fracțiunea de rată pentru că a apărut ordonanță după cumpărarea apartamentului. E corect așa?

Legea a fost de la inceput clara. Decontarea se face pentru locuinte. Nu pentru terenuri, nu pentru locuri de parcare, nu pentru dependinte.

Toate apartamentele se cumpără împreună cu boxă balcon. Puteam eu să cumpăr altfel? E aberant! Înțeleg faza cu terenul care e foarte scump, dar cu boxa de 6 mp nu mai inteleg

De la acele terenuri a aparut discutia si mi-e greu sa cred ca aveti un contract in care suprafata boxei nu e trecuta distinct ori nu aveti un plan al apartamentului. Mai ales ca ati cumparat recent nu in vremurile cand se scriau contractele pe genunchi cu creionul chimic.

Nu toate apartamentele au boxa si nu va faceti ca nu intelegeti doar de dragul de a va certa cu cineva. N-a spus nimeni nimic de balconul ori de spatiile de depozitare sau tehnice din locuinta ci de alte terenuri si dependinte care trebuie distinct delimitate pentru a se putea face decontul.

Da, este o aberație tipic Anp-istă. Dar o poți rezolva ușor, mergând la bancă, iar banca să îți dea o adresă prin care să le explice deștepților din sistem faptul că ți-a finanțat achiziția apartamentului, nu și boxa

Legea a fost foarte clara domnule presedinte, insa baietii destepti, in frunte cu conducerile unor penitenciare, au gasit de cuviinta sa isi cumpere casa+teren minumum 200 mp, iar unii si o bucata de strada privata.
Vis a vis de cei carora le-a fost respins dosarul si prevederea ca au termen de redepunere dosar in 30 zile de la modificarea OMJ, umila parere este ca asa ceva nu este tocmai legal deoarece ei deja au o locuinta, iar cererea a fost respinsa, ori prevederea din Legea nr.145/2019 nu specifica faptul ca poti depune o alta cerere daca ai casa dupa data angajarii.
Interesant zic si eu ca si speta, deoarece in acest mod cei care au achizitionat case anterior nu sunt cumva discriminati???

Buna ziua!
In aceeasi situatie ma aflu si eu! Imi puteti da va rog adresa dvs de email sau un nr de tel ?

Am primit mesajul dumneavoastra. L-am si redirectionat spre competenta solutionare.

Domnilor de la Sindicat, nu credeți că ordonanțele astea apărute peste noapte trebuie să fie valabile pentru cei care vor cumpăra apartamente de acum încolo? Cum să-i ceri unui om să modifice un contract de vânzare-cumpărare? De ce stresează ministerul angajații?Eu am înțeles clar că nu vor să deconteze fracțiuni din rată și au inventat aceste ordonanțe scrise pe genunchi. Domnilor de la Sindicat, luați atitudine, pentru că oamenii voștri sunt bătaia de joc a guvernanților! Băncile nu colaborează în astfel de probleme. Pe ele nu le interesează binele unuia care lucrează în ANP.

Sunt sigur ca sindicatul unde sunteti membru va va sprijini. Daca sunteti la noi va astept. O sa luam atitudine impreuna daca aveti o pozitie legala care trebuie aparata.

Sindicatele pot solicita ministerului ca băncile să fie anunțate în legătură cu aceste ordonanțe apărute peste noapte și să ajute personalul care a achiziționat deja locuințe să primească actele necesare de la bancă, adică defaclarea ratei. Astfel, angajații nu vor mai cerși pe la ușile băncilor acte.

Nu sunt ordonate aparute peste noapte. Legea nu s-a schimbat. Se deconteaza doar locuinta nu si altele. Asa a fost de la inceput. Asumati-va greseala sau intentia si reparati-o. Nu dati vina pe altii. Nu ajuta cu nimic si nu va rezolva problema.

Sunt sigur insa ca daca veti merge la sindicatul unde sunteti membru va face aceasta solicitare pentru dumneavoastra si va va sprijini. De exemplu numarul meu de telefon este pe site, daca sunteti membru la noi chiar acum ma puteti suna si putem stabili impreuna cum va putem ajuta.

Excelent. Va astept pentru o discutie in legatura cu sprijinul solicitat daca nu doriti sa discutati direct cu liderul dumneavoastra de sindicat din unitate.

Cu respect,
Ce noutati avem in urma sedintei ce a fost la 09:00?
Se va plati concediul cu sporuri si aplicarea deciziei 51?
Mai bine zis,cand pune ANP in practica?

Toti participantii au fost pentru extinderea aplicarii platii indemnizatiei de concediu cu sporurile incluse la toti angajatii. Ne asteptam deci ca problema sa fie rezolvata favrabil in curand. Nu am insa un termen.

A fost o intalnire saptamana trecut, lucrurile se misca greu si se impotmolesc in detalii. Sper ca saptamana viitoare dupa ce se intoarce DG din concediu sa finalizam.

Proiectul de HG pentru aceasta categorie de angajatie este la MJ, dar nu exista vointa pentru a fi promovat. Am tot insistat, din pacate discutiile nu avanseaza. Mai insistam pana se intmpla. Pana la urma e vorba de lege.

Buna ziua,
Lucrez la Penitenciar Rahova, am luat chirie 11 ani si acum am luat o locuinta cu credit ipotecar pe 20 ani in Bragadiru Ilfov, sa fie aproape de Penitenciar si mai ieftin.
Nu mi-a fost primit la resurse dosarul pentru decontarea ratei bancare si nu mai iau nici chirie, deoarece e Ilfov nu Bucuresti.
Va rog sa ma ajutati cu rezolvarea acestei situatii, deoarece legea era ca cei care iau chirie si apoi achizitioneaza o locuinta sa i se deconteze rata bancara.Din istoric angajat reiese ca am luat chirie de cand m-am angajat si acum mi-am luat locuinta aproape de serviciu.

In situatia in care nu au primit dosarul la resurse si nu am un refuz nu pot actiona in instanta.
Ca sindicat, am rugamintea sa ma ajutati in rezolvarea acestei probleme pentru ca este un drept ca angajat care a renuntat la chirie si a luat o casa aproape de serviciu.
Multumesc!

Daca lucrati la Penitenciarul Rahova si nu sunteti membru la noi, din pacate nu va putem ajuta nefiind noi cei care va reprezinta.

Si ce act trebuie sa aducem in care sa specificăm pretul unei boxe de exemplu? Eu cand am achiziționat apartamentul nu am putut să îl cumpăr distinct fata de apartament si nici sa nu achiziționez boxa! Cum sa procedăm in aceste situatii aberante?

Idea nu e sa fie cumparat distinct de apartament ci sa fie trecut distinct ca suprafata in acel contract. Ceea ce banuiesc ca se intampla.

Nu inteleg intrebarea si contextul. Va trebui sa discutati problema cu cei de la RU/salarizare de la dumneavoastra.

Bună ziua! Se vor mai scoate anul acesta posturi pentru trecerea agenților în categoria ofițerilor de penitenciare? Vă mulțumesc!

Vor mai fi functiile de conducere din sursa interna unde agentii pot merge pana la sef serviciu, dar nu stiu exact cand s-ar scoate.

Nu s-au scos toate posturile de executie. S-au scos cat permite bugetul. Au promis initial 120, pana la urma au gasit peste 180.

Ba da, pana la sef serviciu. In ceea ce priveste proiectul, dupa ce se parcurge perioada de transparenta decizionala.

La articolul 15 (2.2) În situatia în care în contractul de vânzare – cumpărare este prevăzută plata unui avans, valoarea acestuia se scade din suma ce se are în vedere potrivit alin. (2.1)
Alin. 2.1 La stabilirea compensației lunare a chiriei prevazută la alin. (1) se vor avea în vedere valoarea construcției cu destinația de locuință, valoarea cotelor indivize aferente locuinței și a suprafeței de teren reprezentând amprenta la sol a construcției.
In concluzie: avansul pe care il detine politistul se scade din valoarea casei nu din valoarea intregii tranzactii?

Alin 2.1 spune din ce se scade avansul. Valoare (Contructie+Teren amprenta sol) daca sunteti proprietar 100%.

Avansul reprezinta plata unei parti a intregii tranzactii.Daca in contractul de vanzare cumparare se mentioneaza dinstinct valoarea casei si valoarea terenului ar trebui mentionat si ce reprezinta avansul,ar trebui impartit si el.Eu cumpar locuinta plus pamant,mi se pare normal sa imi deconteze doar pentru locuinta,dar avansul (adica bani proprii) nu mi se pare normal sa fie directionati doar spre locuinta.Daca platesc un avans mai mare e normal ca suma cuvenita pamantului sa fie achitata ,sau cel putin o parte. Altfel ma obliga sa cumpar pamantul cu credit pe care nu mi-l deconteaza.

Bună ziua. Dacă urmează să achiziționez o casă cu teren și in contractul de vânzare cumpărare specific că terenul valorează X și este achitat integral din avans și casa valorează Z si se achită prin credit bancar. Atunci rata îmi va fi achitată integral sau se mai aplică calculul acela? și este ok această variantă.

Din cate inteleg avansul se scade indiferent ce ar prevede partile ca reprezinta ca sa se ajunga cu o suma mai mare la decont (pretul casei). Legea 145/2019 spune ca se deconteaza ratele/fractiuni de rata nu si avansul (art. 111 alin. 9).

Nu. Pentru aceasta situatie ar fi o alta prevedere legala care inca nu este pusa in practica proiectul fiind de ani buni la MJ.

Buna ziua, daca am obtinut acest drept adica decontarea unei fractiuni din rata, emitandu-se o decizie in acest sens la aparitia atator modificari si adaugiri, se poate suspenda aceasta decizie. La momentul depuneri actelor m-am incadrat conform cerintelor. Aceste cerinte daca se vor modifica pe parcurs pot sa imi puna bete in roate?
Va multumesc!

Pai daca e asa, ANP-ul poate sa mai modifice cerintele, care te incadrai la inceput, iar peste 1 an sau doi daca nu le convine ca sunt prea multe cereri la cum ii duce pe ei capul pot scrie ca nu indeplinesc conditiille “cei care au achizitionat la etajul patru sau in blocuri vechi” pe ei ii duce capul si la asa ceva. Zic si eu….

In limitele reale sau inchipuite ale legii ANP poate sa modifice tot felul de lucruri si-o va face. Istoria o demonstreaza.

Unele situatii de acest gen sunt corecte altele nu. Unele se vor castiga sau pierde in instanta altele se vor rezolva sau nu administrativ.

Bine ati venit in administratia publica si sistemul penitenciar!

Stablilitatea pe care unii am cautat-o lucrand la stat are pretul birocratiei pe care unii o vom con/in-vinge altii nu.

Comments are closed.