Categories
penitenciar

ANP, proiect privind magazinele din penitenciare

Nu-i chiar treaba oricărui angajat din sistemul penitenciar, dar bănuiesc că sunt și colegi care au atribuții în legătură cu magazinele din penitenciare care ar fi interesați despre cum încearcă ANP să exercite un oarecare control pe această zonă extrem de criticată de mass-media.

ANP a prezentat miercuri, 11 noiembrie, în dezbatere publică, Decizia pentru aprobarea modului de calcul şi de respectare a mediei preţurilor în cadrul punctelor comerciale din incinta penitenciarului şi a procedurii privind închirierea spaţiilor din sistemul administraţiei penitenciare.

Astfel, s-a propus, de către grupul de lucru nominalizat în acest sens, modificarea Deciziei nr. 859/2016, în sensul actualizării listei cu produsele de bază și impunerea unor prețuri unitare la nivelul unei zone geografice.

Potrivit inițiatorilor schimbările preconizate ar fi următoarele:

  • stabilirea unor prețuri unitare la nivelul unei zone geografice, pentru unele produse alimentare și articole de igienă individuală comercializate în punctele comerciale din incinta unităților penitenciare. În acest scop a fost creată o listă a produselor cu prețuri uniforme la nivelul unei zone geografice, precum și metodologia de stabilire a lor.
  • stabilirea unei comisii, de către directorul unității penitenciare, care urmărește, ori de câte ori există o sesizare, ca nivelul preţurilor produselor comercializate prin punctul comercial, altele decât cele din listele Anexă la caietul de sarcini, să se încadreze în media preţurilor produselor identice din magazinele similare de pe piaţa locală;
  • monitorizarea bilunară, de către comisia stabilită la nivelul unității, a prețurilor din listele Anexă la caietul de sarcini, respectiv Lista produselor cu prețuri uniforme la nivelul unei zone geografice și Lista produselor cu prețuri maximale la nivel local;
  • diferențierea prețurilor produselor din Lista produselor cu prețuri uniforme la nivelul unei zone geografice și Lista produselor cu prețuri maximale la nivel local, prin aplicarea de etichete de culori distincte;
  • Anexa la caietul de sarcini, lista de produse s-a modificat și s-a înlocuit cu o nouă anexă în cuprinsul căreia se regăsește atât lista produselor cu prețuri uniforme la nivelul unei zone geografice cât și lista produselor cu prețuri maximale la nivel local.

Astfel, lista produselor cu prețuri maximale la nivel local se păstrează în continuare, astfel încât să existe un control al prețurilor practicate în cadrul punctelor comerciale, prin raportarea la magazinele similare de pe piața locală.

Elementul de noutate în cadrul acestei liste rezidă în faptul că s-a introdus obligativitatea ca unitatea penitenciară să stabilească nu doar prețurile pe care operatorii economici trebuie să le respecte, ci și produsele pe care aceștia trebuie să le comercializeze la anumite prețuri impuse. (Sursa: evz.ro)

În context

PROIECT | OMJ privind prevenirea corupției și promovarea integrității în penitenciare

Zbuciumata relație dintre ANP și combaterea corupției

Schimbări la Penitenciarul Vaslui ca urmare a neregulilor reclamate de sindicat

2 replies on “ANP, proiect privind magazinele din penitenciare”

De ce nu cereti ca A.N.P-ul sa se desfinteze..este suficient M.J.-ul ca ,conducere si s-ar face multa economie la bugetul statului ,plus ca sunt sindicatele care ajuta la respectarea legalitati a conduceri fiecarui Penitenciar..Incercati o propunere la M.J si Guvern!

Daca sefii din ANP iau spa…isi iau partea adica, ce ai vrea sa se schimbe in sistemul asta corupt? Ce magazin de cartier din Bucuresti are 1000-2000 de clienti fortati pe saptamana, in unitatile mari care tin de Bucuresti nu ai timp sa scoti detinutii, este mereu plin de grupuri de PPL care cumpara la suprapret.

In timp ce magazinele romanesti pun lacatul si noi suntem fortati sa cumparam de la straini, astea din puscarie prospera.

Cat despre preturi, ei fenteaza gasind preturi similare la un non stop sau la o benzinarie din zona, care evident au preturi mari, deci au gasit scuza sa umfle preturile, avand in vedere zonele in care sunt penitenciarele.

Comments are closed.