Categories
ANP justitie penitenciar

”Aptul limitat” – temeri, lacrimi, suspine și abuzuri

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a trimis organizațiilor sindicale și directorilor de penitenciare, spre consultare, proiectul de Decizie a directorului general pentru aprobarea Instrucțiunilor privind soluționarea cererilor de încetare a raporturilor de serviciu ca urmare a clasării apt limitat formulate de polițiștii de penitenciare din sistemul administrației penitenciare. Proiectul AICI!

1000 de polițiști de penitenciare pensionați ”apt limitat” pe an

De la începutul anului 2021 până la acest moment există aproximativ 600 de polițiști de penitenciare care sunt clasați ”apt limitat”. Unii dintre aceștia au părăsit sistemul penitenciar, alții așteaptă cu ”aptul limitat” în buzunar orice încercare de modificare a legii pensiilor militare pentru a părăsi ”corabia” (sistemul penitenciar) înainte să se scufunde.

Nu judecăm nici pe cei care vor să plece, nici pe cei care rămân în activitate si le preiau sarcinile într-un sistem subdimensionat. Mereu am fost încărcați de suprasarcini, muncind în condiții improprii cu deținuți ale căror drepturi sunt mai respectate decât ale noastre.

Pensionările bat angajările

În ritmul acesta accelerat de plecări din sistem, comparat cu ritmul angajărilor, vom ajunge practic în câțiva ani să ne dizolvăm ca instituție penitenciară. E nevoie de un echilibru. Fie e nevoie de mai multe concursuri, fie e nevoie de o intervenție legislativă care să îi dea posibilitatea polițistului ”apt limitat” să rămână în sistem, fără a-i fi afectată sănătatea în vreun fel.

Ziua de vineri 13

Vineri, 13.08.2021, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Dan HALCHIN a dispus, printr-o adresa, directorilor unităților penitenciare să nu rezoluționeze, până la noi dispoziții, cererile polițiștilor de penitenciare care solicită pensionare ca urmare a clasării ca apt limitat.

Dispoziția directorului general a creat un val de isterie în rândul directorilor de penitenciare. Unii au vărsat lacrimi, alții apelau la președinți de sindicate să-i scape cumva să nu răspundă civil, penal, contravențional dacă pun în aplicare dispoziția șefului ierarhic. Sic! Brusc au devenit prieteni cu sindicatele când au văzut/simțit castana încinsă.

Câțiva directori au apelat la sindicate să-l convingă pe directorul general să retragă dispoziția din ziua de vineri 13. Ca un făcut, într-o zi cu ghinion directorii au simțit pe pielea lor cum e să pună în aplicare o dispoziție care nu le-a convenit și pe care au considerat abuzivă și ilegală.

Majoritatea directorilor cu frica în sân nu au pus pixul pe hârtia respectivă. Unii și cu frica de D-zeu (a se citi ANP!) și de lege au pus pixul pe hârtie și au pasat, în mintea lor fricoasă, răspunderea pe structura de resurse umane, crezând că în felul acesta sunt absolviți de o eventuală răspundere. Sic! Nu e așa! S-au pus rău cu șeful ierarhic, care a văzut cine îi ascultă ordinele.

Ieri a apărut și proiectul de Decizie…

Din discuțiile cu diverși polițiști de penitenciare și alte persoane cu pregătire juridică s-au desprins două ipoteze și anume:

  1. directorul general/directorul de unitate se poate pronunța pe cererea de încetare a raporturilor de serviciu ca urmare a clasării ca apt limitat de către comisiile de expertiză medico-militară;
  2. directorul general/directorul de unitate nu se poate pronunța pe cererea de încetare a raporturilor de serviciu ca urmare a clasării ca apt limitat de către comisiile de expertiză medico-militară.

Comisia prevăzută de Decizia… are drept scop stabilirea legăturii de cauzalitate, dintre clasarea medicală și o eventuală încetare a raporturilor de serviciu ca urmare a situației medicale în care se află polițistul de penitenciare. 

Joi, întâlnire sindicate – ANP

Joi, 20.08.2021, la Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), are loc o întâlnire intr sindicate și conducerea ANP, în vederea clarificării oportunității și legalității Deciziei… ori modificării ei, astfel încât să îmbrace o formă legală, care să vulnerabilizeze cât mai puțin polițiștii de penitenciare.

Controlul pe condiția de legalitate a Deciziei… nu o poate face decât instanța de contencios administrativ.

Corectarea unui abuz printr-un abuz nu e posibilă

Atât sindicatele, cât și angajatorul vor veni cu argumente pro și contra care să elimine din start orice formă de abuz născut în urma emiterii acestei Decizii… pentru a o încadra în limitele impuse de lege.

Așteptăm argumentele Dvs.

În comentarii, vă rugăm să propuneți argumentat! Orice sugestie a dumneavoastră este benefică sistemului penitenciar și polițiștilor de penitenciare.

Opinologii, părerologii și splecialistologii care folosesc invective în loc de argument rațional trebuie să știe ca nu li se publică comentariile. Mulțumesc anticipat.

35 replies on “”Aptul limitat” – temeri, lacrimi, suspine și abuzuri”

D-le președinte ați șters articolul “geamăn” și odată cu el și comentariile…
Pot să mă “exprim” din nou cu privire la conceperea unei proceduri prin care fiecărui membru al comisiei să-i fie stabilite clar atribuțiile, limita de competență și consecințele care decurg în urma exprimării unei opinii în legătură cu solicitarea unui coleg clasat “apt limitat” de a fi trecut în rezervă cu drept la pensie?

Veniți vă rog la poarta albă să vedeți în ce condiții muncesc băieții din ture . Vă rog frumos!

La Poarta Alba s-au succedat la conducere de la plecarea domnului Dinca doar persoane care și-au urmărit propriul interes. Am convingerea ca doamna director va depune tot efortul ca PPA sa devină o unitate penitenciară in sensul bun al cuvântului.

Unii se bucura de raul altora,dar nu realizeaza ca era o portita pentru noi toti…solutia este reorganizarea sistemului ,angajari ,marita capacitatea de scolarizare..nu pierderea unor drepturi.Eu personal ,mai am multi ani pana la pensie ,si nu m.am gandit niciodata la pensia anticipata dar cand vad colegi care se bucura de raul altora mi se face scarba.

Nu se bucura nimeni de Raul altuia.Daca cineva se va sesiza și ar reanaliza” actele medico-legale “ale celor de la Poarta Alba vor vedea ca 90% din cei ieșiți pe apt limitat nu au absolut nimic.Cum va explicați acești apt limitați lucrează acum la firme de paza,fac construcții,lucrează soferi ,instructori auto etc și după ce au lucrat la 8 ore în ultimele 6 luni pot face foișor insotiri și ture de noapte.Altii aleargă 6 ture de stadion și îți rad în nas ca “ce fraie esti”si au avut 50%pt 6 luni consecutiv.Azi ești la grupa de intervenție treci toate probele faci și pe agentul de paza la concerte discoteci și alte evenimente și mâine ceri subit sa fii clasat apt limitat și mai și se aprobă.
Fraților ganditi-va ca voi cei ce ii acceptați o sa preluați și sarcinile lor nu o sa va luați concedii libere și pe ei ii doare undeva.
Sunt perfect de acord sa se pensioneze cei cu adevărat bolnavi dar ceilalți sa plece sau sa muncească și asa este înjurat sistemul de apărare sa nu mai dam motive în plus.
Zi buna tuturor și sper sa înțelegeți ce am vrut sa spun.

Bai tinere!tu esti angajat de 2 ani si ai tupeu sa scri ,caci daca este vorba de vorbit, nu iti gasesti cuvintele.Vai de capul tau va fi.

Ce se întâmplă cu un coleg clasat “apt limitat”, căruia comisia- constituită la nivel de unitate sau ANP- consideră ca i-a găsit un post corespunzator limitărilor stabilite de comisia medico-militara, dar după o oarecare perioadă de timp, se constată că de fapt nu face față cerințelor postului respectiv?
Situația acestuia/acesteia va fi reanalizată ?
Dacă “Da”, de către cine?

Poate o altă ” comisie”, constituită la nivel de M. J. al cărei președinte să fie ministrul justiției…

Ilegal, spre penal demersul directorului general. Argumentul este dupa cum urmeaza
Abuzul in serviciu 297 alin 2 – fapta functionarului care ingradeste exercitiul unui drept.
Legea 223 art 17, expresia exacta este au dreptul la pensie de serviciu anticipata , cei clasati apt limitat.
Concluzie. Orice demers de respingere a unei cereri depuse de catre persoanele care indeplinesc conditiile de pensionare pe legea 223, indiferent de motivele unei comisii aadministrative este ilegal. Persoanele care fac acest lucru vor raspunde incluisiv penal.

Din mom ce apt limitat este prevazut în toate legile ce privesc toate armele…
Nu cred ca decizia unui dir gen poate trece peste o LEGE, indiferent ce și cum ar putea fi gândită inclusiv de sindicate.
Părerea mea de parerolog este ca sindicatele nu trebuie sa facă jocul dir gen. Spune Legea ca se poate pensiona apt limitat?
Atunci sa se pensioneze cum vrea polițistul, sau cautam virgule și paranteze pentru anu respecta LEGEA?

Domnule Presedinte, de unde stiu eu ca desi am fost clasat apt limitat cu un istoric real beneficiez de o decizie obiectiva a comisiei ,eu nefiind in gratiile directorului ?

1) Dispoziția directorului general de “a suspenda rezolutionarea cererilor…” are în subsidiar caracterul de suspendare a aplicării legii. DG sau directorii de unități nu au această competență să suspende aplicarea unei legi;
2) sunt îndeplinite cumulativ condițiile instigarea la abuz în serviciu (DG) și abuz în serviciu (directori);
3) prin decizia ce se dorește emisa, DG adaugă la lege, instituind noi condiții decât cele legale, noi comisii formate din funcții care nu au pregătirea și competențele profesionale necesare, instituind termene, noi proceduri precum și unele excepții neprevăzute în 223/2015. Este evident faptul că va fi anulată în contencios, însă e de durată.
4) solicitarea de ieșire la pensie este un act unilateral de voință, la fel în cazul demisiei. Încetarea raporturilor de serviciu este efectul imediat. Este evident că nu ai cum să fii pensionar și în același timp să figureze că încadrat la aceeași unitate. Confuzia intenționat făcută este că angajații solicită încetarea raporturilor că cerere principală iar în subsidiar ieșirea la pensie, când este taman invers. De ex în cazul demisiei (tot act unilateral de voință…) demisia are rol principal iar încetarea este efectul acesteia;
Și sunt alte multe lacune… Cert este că s-a provocat un circ de nedescris, continuă seria abuzurilor în serviciu și multă lume tace màlc și execută dispoziții vădit ilegale (art. 297 CP + suspendarea ilegală a aplicării unei legi în vigoare). Mulțumesc.

Foarte corect Unu-le….
Niciodată o comisie formată din nespecialiști(fără supărare!) ai ANP – poate cu excepția medicului și a psihologului de personal, cu unele rezerve și în cazul acestora… – nu va putea contesta o decizie de clasare ca “apt limitat” a unei comisii medico-militare…
Se va dovedi până la urmă că a fost mult zgomot pentru nimic….

Nu exista nici un post potrivit pentru un funcționar declarat “apt limitat” . Toate posturile din sistemul administrației penitenciare presupune condiții grele și vătămătoare de lucru .
Completarea resursei umane care se pensionează trebuie făcută prin noi angajări .
Halchin nu poate sa stopeze aplicarea unei legi printr-o decizie. Ne putem trezii ca Halchin emite o decizie și creste vârsta de pensionare la 70 ani. O fi discutat cu Raluca Turcan ! :)))

O contraexpertiza medicala va inlatura orice dubii legata de starea reala a beneficiarului acestui tip de clasare .. apt limitat.. !
Nu poate nimeni sa ingradeasca un drept !
Poate doar sa pedepseasca o posibila frauda ! Multa sanatate colegilor care au probleme medicale !

Hi, NU există contraexpertiză!!!!!!!!!!! Cine o dispune și în baza cărui act normativ (concret)?

Exista contraexpertiza, de câțiva ani buni toți clasații medical din penitenciare, de către comisiile medicale din spitalele militare, sunt contraexpertizati la spitalul MI Gerota din București, și apoi de către comisia medicală de expertiză din MI. Așa că, in penitenciar s-a înființat o comisie de “contracontraexpertiza”. Noaptea minții….

Revin pentru ca esti intr-o eroare de greseala – in nici un act normativ in vigoare NU este mentionata termenul de ”contraexpertiza”! Conform Ordinului ORDIN Nr. M.66/98/3005/8966/2016 din 17 mai 2016
pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de expertiză medico-militară, art. 10, alin. 4, se poate face DOAR reexpertizarea in urma contestatiei ”(4) Împotriva deciziilor medicale emise de către comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele militare se poate face contestaţie la comisiile centrale de expertiză medico-militară, în termen de 30 de zile de la semnarea de luare la cunoştinţă sau de la comunicarea în scris. Contestaţia se înregistrează la comisia de expertiză medico-militară care a emis decizia medicală. Contestaţia, împreună cu copiile documentelor medicale ce au stat la baza emiterii deciziei, se înaintează comisiilor centrale de expertiză medico-militară, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării. Contestaţia se soluţionează de către comisia centrală de expertiză medico-militară în termen de 45 de zile de la înregistrare.” Reexpertizarea in urma contestatiei se face la Spitalul Gerota.
Apoi, cum se impaca titlu de ”confidential” al Anexei 1 cu faptul ca medicul trebuie sa isi asume opinia printr-un referat medical, in care obligatoriu sunt mentionate date medicale (CONFIDENTIALE CONFORM LEGII), referat ce trebuie inregistrat, moment din care referatul medical devine teoretic (si practic) public, deoarece lucratorul din secretariat doar nu il inregistreaza cu ochii inchisi, trebuie sa-l citeasca, sa vada ce inregistreaza….! (pagina 2, nota 4 de la subsol)
Cum si in ce baza se cuantifica gradul de uzura neuro-psihica?
Regulamentul UE nr. 679/2016 a fost pus in aplicare prin – Legea nr. 190/2018 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)

Salut, iată ce acte normative se incalcă:- H.G. nr. 56/2012 pentru aprobarea criteriilor şi normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se stabileşte aptitudinea şi încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare*) *) Hotărârea Guvernului nr. 56/2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 15 februarie 2012 şi este reprodusă şi în acest număr bis.
– Ordin nr. M.66/98/3005/8966/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de expertiză medico-militară
– Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare
– H.G. nr. 677 din 12 iunie 2003 privind condiţiile de acordare în mod gratuit a asistenţei medicale şi psihologice, a medicamentelor şi protezelor pentru poliţişti
– Hotărârea Guvernului nr. 1.996/2004 privind condiţiile de acordare în mod gratuit a asistenţei medicale şi psihologice, medicamentelor, protezelor dentare şi dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare
– REGULAMENTUL (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) (Text cu relevanţă pentru SEE)
– Legea nr. 190/2018 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)
– Legea nr. 46/2003 din 21 ianuarie 2003 Legea drepturilor pacientului
Din toate aceste acte normative reiese ca (teoretic – pt ca NU se precizează) oricine poate contesta decizia comisiei de expertiza medico-militara, DAR pt a putea face acest lucru trebuie prezentate documente medicale, DAR avand in vedere confidentialitatea datelor medicale (inclusiv legi europene ratificate prin legislatia romana Regulament 679/2018 si Legea 190/2018) nu stiu cum se poate duce oricine (comisie sau oricine altcineva) cu niste documente medicale care nu ii apartin.
P.S. Adaugati si Constitutia, art. 34, alin. 1
Să auzim de harașo!

buna ziua. Domnule Presedinte ,totusi ce anume verifica noua comisie ? se ajunge in situatia penibila in care seful de sector care nu are nici o treaba cu actu medical sa combata o decizie a unei comisii medicale si sa hotarasca ca angajatul aflat in apt limitat poate desfasura activitatea in alt sector.

buna ziua. Domnule Presedinte cine din comisia nou infintata va gira ca functionarul aflat in apt limitat poate continua activitatea in continuare ?. doctorul ? pshiologul ? .ce se va intampla daca in urma respingerii cereri ,functionarul continuandu-si activitatea ,starea de sanatate se deterioreaza si mai mult ? cine va raspunde oare ?

Lasand gluma la o parte, trebuie spus ca responsabilitatea este comuna pentru toti cei din comisie (girul il dau toti membrii comisiei)!!!

Comments are closed.