Categories
penitenciar sindicat

De la comisia mixtă din Ministerul Justiției: specialistul de clasă (rectificare, OUG-uri, bani)

De la comisia mixtă de dialog social din Ministerul Justiției (MJ), unul dintre subiectele dezbătute… SPECIALISTUL DE CLASĂ.

Textul proiectului de OUG

Domnul Alexandru DIMITRIU a informat participanții la ședință că MJ a transmis MFP solicitarea de includere a următoarei derogări în proiectul ordonanței cu privire la rectificarea bugetară, în situația în care acest proiect vizează și unele măsuri fiscal-bugetare, respectiv modificarea și completarea unor acte normative: ”prin derogare de la art. I alin. (1) și (3) din OUG nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, pentru polițiștii de penitenciare se recalculează majorările salariale determinate ca diferență între cuantumurile/valorile salariilor de funcție aflate în plată și nivelul salariilor de funcție prevăzute de lege pentru anul 2022, având în vedere majorarea pentru specialistul de clasă”.

Rectificarea bugetară – ordonanță simplă

Domnul Alexandru Dimitriu a precizat că Guvernul are lege de abilitare inclusiv pe rectificare bugetară, dar fără a introduce în această rectificare diverse modificări de acte normative, astfel că este posibil ca în rectificarea bugetară propriu-zisă, fiind ordonanță simplă, să nu fie cuprins acest lucru.

MJ va iniția OUG-ul

Domnul Alexandru DIMITRIU a menționat că mai întâi se așteptă forma actului normativ pe care Guvernul intenționează să o utilizeze pentru a face rectificarea bugetară, respectiv ordonanță simplă sau ordonanță de urgență, după care MJ va iniția, în situația în care Guvernul va opta pentru rectificare bugetară prin ordonanță simplă și nu ordonanță de urgență, demersurile pe lângă MFP pentru modificarea OUG 226/2020, astfel încât să fie posibilă aprobarea modificării ordonanței de urgență 226/2020 în același timp cu aprobarea rectificării bugetare.

MJ are bani pentru specialistul de clasă

Domnul Lorin URSA, consilier al ministrului, a intervenit cu precizări suplimentare adăugând că din punctul de vedere al resurselor necesare pentru acoperirea drepturile financiare aferente titlului de specialist de clasă există resursele bugetare, nefiind necesară suplimentarea bugetului MJ, ci doar cadrul normativ aferent.

Nu vor exista tăieri bugetare la rectificare

Domnul Alexandru DIMITRIU a asigurat reprezentanții organizațiilor sindicale cu privire la faptul că de la Ministerul Justiției nu se vor tăia resurse bugetare, iar în buget există sumele necesare pentru plata drepturilor aferente specialistului de clasă.

29 replies on “De la comisia mixtă din Ministerul Justiției: specialistul de clasă (rectificare, OUG-uri, bani)”

si domnul Dimitriu sau Lorin nu au oferit un termen maxim de punere in plata a acestui spor?
Vorbim din ianuarie de el si aproape am ajuns in septembrie, majorarea de 25% s-a dus si ea, norma de echipare cea mai mica de departe din tot sistemul(si cei de la Locala au mai multi bani)…..tot batem pasul pe loc cu buna stiinta………

daca nu sustine si adresa pe care a trimis-o inseamna ca a facut-o degeaba doar ca sa ne arate noua ca a incercat si sa arunce vine pe Citu…..
cam trage de timp si ne ia de fraieri…..

Părerea mea e ca MF vrea sa joace murdar in ecuația asta, făcând sa para MJ vinovat pentru aceasta situație.

Părerea mi-este fundamentata pe contextul politic din interiorul alianței de guvernare. Ministrul justiției pare a nu mai fi agreat de președintele țării și e posibil sa ii facă pe contre.

Dacă MF juca murdar vin ieși la protest in fata ministerului și a guvernului.

Nu acceptam sa își spele rufele in albia noastră.

Cu toate acestea ai cam cel mai mare salariu comparativ cu celelalte structuri! Te plangi atat de specialistul de clasa la domnul presedinte cand acesta este sub 100 lei! Pune mana si munceste si nu te mai plange atat!

Domnule “ofiter operativ” in primul rand nu este 100 lei, in al doilea rand este un drept castigat de care beneficiaza toate celelalte structuri, cu mentalitate ca a ta nu ajungem prea departe.
Mult succes in cariera “ofiterule operativ” , cu siguranta vei avea nevoie.

Va pot da un email fara probleme, insa cred ca ar mai ok sa vada si ceilalti colegi.
Stim ca dvs nu vreti sa faceti public pt multi de aici nu sunt membri ai dvs, insa tocmai aspectul asta ii va determina sa devina.
Cu respec!

Dar cât este? Din socoteala mea, rezultă undeva la 170 de lei, la un agent op. cu vechime și coeficient maxime.

Depinde la ce baza se va aplica , la ce salariu(daca din 2009 sau nu cum ar fi normal).
Cred ca dl presedinte ne poate ajuta cu simulari de la Anp, cu siguranta au fost facute.

Suma e in jur de 100 lei! Nu te mai plange atat sa ceri numai bani si munceste si pt ei! Mult succes si tie in cariera agent plangacios ,, specialist de clasa”

Referitor la indexarea de 3,6 %,indicele de inflatie ce trebuia acordat de la 01.ianuarie pensionarilor, ce noutati aveti ?

Cand o sa ti se indrepte mana cu care iti faci vant la spate, atunci o sa primesti indexare pt 2021.

Dacă-l întrebi nu știe, sau nu-l interesează prea mult de pensionari . Vorba aia , dai in paișpe’ , că și așa au pensii prea mari , pai nu ?! Sa nu te miri daca pe perioada de guvernare a PNL -usr nu vom primi nici o indexare .

Tăieri bugetare nu vor mai fi, dar ar trebui poate sa 8ntrebam când ne vor da 25% pe care l am pierdut în ianuarie, sau ce se va întâmpla cu voucherul… Știu ca nu doar noi l am pierdut dar totuși…

Daca am trecut de la Evidenta deținuți la Organizarea muncii, voi mai beneficia de specialistul de clasa?

Da, sunt destui care lucrează la penitenciar , dar în penitenciar muncesc doar o mână de oameni , care sunt acolo mereu și de care conducerea își bate joc.

dar salarul de baza e calculat la nivelul di 2009,cand se actualizeaza la zi.sindicate fac ceva

dar salarul de baza e calculat la nivelul din 2009cand se actualizeaza.totusi sant 12 ani in urma sindicate fac demersurile

Comments are closed.