Categories
ANP penitenciar

1300 nou depuși în 8 luni. Creșterea este echivalentă cu apariția unui nou penitenciar regional.

În ultimele 8 luni, numărul deținuților a crescut cu aproximativ 1300, în timp ce numărul angajaților creste foarte greu în contextul părăsirii naturale a sistemului penitenciar. Creșterea este echivalentă cu apariția unui nou penitenciar regional.

Calitatea muncii este afectată

Creșterea numărului de deținuți are ca efect scăderea calității muncii polițiștilor de penitenciare în contextul în care angajarea este devansată de plecările din sistem prin pensionare.

Chiar dacă pe termen scurt nu simțim stresul, oboseala, aceste stări vor deveni cronice pe termen mediu și lung. Este nevoie de o regândire a politicii de resurse umane, asfel încât procesul de angajare al unui polițist de penitenciare să nu se mai întindă pe minim 6 luni.

Lipsa spațiilor de cazare a deținuților, o problemă în penitenciare

Cu cât supraaglomerarea este mai mare, cu atât deținuții devin mai irascibili și mai recalcitranți. Frustrarea acestora se revarsă asupra colegilor noștri care intra în contact direct cu ei și care trebuie să suporte jigniri, amenințări și chiar să fie agresați de către aceștia. Sa nu uitam ca o data la două zile un polițist de penitenciare este adresat de către un deținut!

5 replies on “1300 nou depuși în 8 luni. Creșterea este echivalentă cu apariția unui nou penitenciar regional.”

„Aproape ca nu exista unitate penitenciara in care cel puțin un polițist sa nu sufere un infarct sau vreun AVC. Ce poate fi mai zdrobitor pentru colectivul penitenciarului Drobeta-Turnu Severin decât pierderea timpurie a unui coleg decedat de infarct cu mai puțin de o săptămâna înainte de ieșirea la pensie, pierderea unei colege de sub 40 de ani cu câteva săptămâni înainte sa nască sau impactul cu vestea ca doi colegi au suferit aproape simultan cate un accident vascular. Si toate astea in mai puțin de 1 an…

In urma cu doua zile, la nici 41 respectiv 44 de ani, doi colegi polițiști de penitenciare din cadrul penitenciarului DTS au suferit accidente vasculare grave, elicopterul SMURD fiind folosit pentru ambii in vederea transportării la București pentru intervenție chirurgicala. Doi polițiști de penitenciare care desfășurau munca de supraveghetori pe secțiile de deținere de aproximativ 20 de ani. 20 de ani de atac al emoțiilor negative venite dinspre sute, poate chiar mii de deținuți in aceasta perioada. Involuntar de voința ta ca supraveghetor preiei si administrezi astfel de emoții. Câteodată reușești, câteodată poți rămâne inclusiv cu sechele.”
Asta este realitatea din sistem , mai precis a celor din operativ!

Va salut. Este o creștere artificială având în vedere vacanta judecătorească. Nu s-au făcut liberării condiționate dar în schimb s-au făcut încarcerări, părerea mea. Oricum este alarmantă creșterea. Aveți dreptate cu regândirea strategiei de resurse umane. Nu trebuie regândit, trebuie resetat tot angrenajul ăla cu mentalitate comunistă. Cred că e momentul tinerilor nu al celor care încă spun că au 100 la poartă. La care poartă? Poate la PC2, încolonați pentru numărătoare.

Off topic:

Ministru interimar al Justitiei va fi Bode de la MAI, cel care le-a acordat specialistul de clasa la Interne, sansa mai buna ca asta nu o sa mai fie pt noi, credeti-ma.
Asta e momentul sa actionam, ce ziceti d-le presedinte?

Comments are closed.