FSANP și FSSP solicită dialog urgent cu Cătălin PREDOIU - prioritatea nr. 1 “specialistul de clasă”

FSANP, FSSP și FPP solicită dialog urgent cu Cătălin PREDOIU – prioritatea nr. 1 “specialistul de clasă”

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP) și Federația Polițiștilor de Penitenciare (FPP) au semnat o adresă comună prin care solicită ministrului Justiției, Cătălin PREDOIU, o ședință urgentă în vederea identificării unor soluții pentru deblocarea: legii salarizării unitare, specialistului de clasă, normei de hrană, normei de echipare a polițiștilor de penitenciare. CAND INTERESELE SUNT COMUNE ESTE NEVOIE DE UNITATE.

Nr. 1/FSANP/FSSP/06.12.2021
Exemplar 1 din 2

Domnului Cătălin PREDOIU
Ministrul Justiției

Stimate Domnule Ministru,

Vă solicităm organizarea unei întâlniri urgente în vederea identificării unor soluții la următoarele problemele recurente, specifice sistemului penitenciar:

  1. Aplicarea în integralitate a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv a prevederilor din Anexa VI care privește polițișții de penitenciare;
  2. Acordarea titlului de specialist de clasă. Se impune depunerea diligențelor în vederea înscrierii pe ordinea de zi a proximei ședințe de guvern a necesității adoptării unei ordonanțe de urgență care să facă posibilă acordarea titlului de “specialist de clasă” polițiștilor de penitenciare;
  3. Actualizarea normei de hrană. Este necesară inițierea, în comun cu ceilalți miniștri care au în subordine instituții din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, a demersurilor în scopul actualizării normei de hrană și punerii ei în plată, dat fiind faptul că indicele de inflație a depășit valoarea procentuală prevăzută de lege;
  4. Actualizarea normei de echipare. Ca în cazul normei de hrană, norma de echipare este “înghețată. În consecință, vă adresăm rugămintea de a iniția demersurile în vederea actualizării și alocării normei de echipare la valoarea stabilită de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor în anul 2021.

Cu deosebita considerație,

 

Florin ȘCHIOPU
Președinte
Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar

Cosmin DOROBANȚU
Președinte
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor

9 thoughts on “FSANP, FSSP și FPP solicită dialog urgent cu Cătălin PREDOIU – prioritatea nr. 1 “specialistul de clasă””

  1. Cu respect, iar ati modificat paginile web, atat pe varianta web , cat si pe cea mobile sunt mult sub versiunile vechi…….

    LA PROTEST!!!!!

  2. Din păcate, degeaba aceasta întâlnire, bugetul este făcut, nici anul acesta nu se va aplica legea salarizării la fel cum nici măririle de salariu . Stam pana in ultima clipa sa așteptam și sa scriem comentarii pe diferite forumuri in loc sa luam măsuri in privința asta…

    1. ANP a a introdus in proiectul bugetului pentru anul viitor mărirea de 25%… Și propunerea a plecat la MJ…
      Proiectul de buget încă nu este public… De unde știți aceste detalii?

  3. Domnule Președinte, parcă mai era un sindicat în ANP, nu? Dar ei nu au nemulțumiri. Așteaptă să pupe inelul.

Comments are closed.