Efectele incompetenței Serviciului Psihologia Personalului (SPsP) în sistemul penitenciar și în societate
ANP, justitie, penitenciar, sindicat

Efectele incompetenței Serviciului Psihologia Personalului (SPsP) în sistemul penitenciar și în societate

Incapacitatea sistemului penitenciar de a ocupa posturile vacante, au făcut din polițistul de penitenciare soldatul universal, epuizat psihic și fizic, dar și lipsit de pregătire profesională. Cu o rată de promovabilitate de maxim 30% la testarea psihologică, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) și Ministerul Justiției (MJ) mimează reducerea deficitului de personal.

MJ și ANP mimează rezolvarea problemelor

Ani de zile am semnalat Ministerului Justiției (MJ) și Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) că Serviciul Psihologia Personalului (SPsP) pune talpă angajărilor și promovărilor în sistemul penitenciar, lăsând neocupate peste 80% din funcțiile scoase la concurs.

Numai în ultimul an, organizațiile sindicale au semnalat de N ori atât Ministerului Justiției (MJ), cât și Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) ca sunt probleme la Serviciul Psihologia Personalului (SPsP) și că această structură, prin lipsa de profesionalism, lasă urmări grave în sistemul penitenciar și în societate.

Efectele Serviciului Psihologia Personalului (SPsP) în sistem și în societate:

70- 80% dintre candidați pentru ocuparea posturilor vacante sunt inapți din punct de vedere psihologic. Practic, Ministerul Justiției (MJ) și Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) își face proprii polițiști de penitenciare bolnavi psihic. Adevarul este că nu polițiștii sunt bolnavi psihic, ci factorii de conducere ai MJ și ANP nu au capacitatea de a lua o decizie corectă pentru a rezolva problema testării psihologice a angajaților.

Neocuparea posturilor vacante din sistemul penitenciar a condus la următoarele efecte:

  1. deficit de personal,
  2. încărcarea cu sarcini suplimentare a polițiștilor de penitenciare,
  3. epuizarea fizică și psihică a angajaților copleșiti de activități care exced postului pe care sunt încadrați,
  4. efectuarea activităților cu superficialitate, întrucât nu există timp fizic pentru a fi efectuate în programul normal de lucru,
  5. generarea de muncă suplimentară cu impact asupra bugetului penitenciarelor,
  6. nerespectarea disciplinei de stat,
  7. apariția sancțiunilor disciplinare a polițiștilor de penitenciare,
  8. imposibilitatea atingerii obiectivelor individuale care conduc la nerealizarea obiectivelor sistemului penitenciar,
  9. imposibilitatea asigurării tuturor drepturilor deținuților sau asigurarea parțială a acestora,
  10. vulnerabilizarea angajaților în fața deținuților, prin apariția incidentelor operaționale, agresiunilor și ultrajelor,
  11. imposibilitatea atingerii scopului executării pedepselor privative de libertate (deținuții nu sunt reeducați),
  12. riscul major ca cetățenii să fie victimele unor noi infracțiuni ale deținuților liberați și care nu au putut fi reabilitați din cauza lipsei de personal.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) poate fi salvarea penitenciarelor

Dacă Ministerul Justiției (MJ) și Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) nu sunt în stare să rezolve problema testării psihologice a candidaților la concursurilor din sistemul penitenciar, am putea cere ajutorul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) va solicita în scris sprijinul ministrului Lucian BODE căruia ii va prezenta problemele din Serviciul Psihologia Personalului (SPsP) și potențialele consecințe negative pe care le-ar putea crea deținuții liberați și nereeducați pentru cetățeni și pentru polițiști.

Proteste în fața Penitenciarului Rahova

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) intenționează în perioada imediat următoare (începutul primăverii) să organizeze pe perioadă nedeterminată proteste în fața Penitenciarului Rahova – sediul Serviciul Psihologia Personalului (SPsP), pentru a trage un semnal de alarmă opiniei publice cu privire la atrocitățile din sistemul penitenciar.

Odată cu declanșarea protestelor, rugăm candidații care au fost declarați “inapți” de către psihologii Serviciului Psihologia Personalului (SPsP) să protesteze alături de noi și să arate opiniei publice cum o structură a statului, plătită din bani publici, distruge viețile unor oameni.

48 thoughts on “Efectele incompetenței Serviciului Psihologia Personalului (SPsP) în sistemul penitenciar și în societate

  1. Cu scuzele de rigoare dar vinovat nu este doar Serviciul de Psihologie a Personalului pentru neocuparea posturilor. Din punctul meu de vedere cel mai vinovat este RUFP, care nu se implica în concursuri și organizare. Foarte mulți candidați absentează, de ex 28 din 45 la o planificare aleatorie. Din cei 28 sa zicem ca 8 au renunțat, dar ceilalți 20 probabil nu au știut de planificare pentru ca nu au fost anunțați (nefiind interes pentru ocuparea posturilor) și neexistând un calendar clar al concursului,cum de altfel exista în alte structuri. Și acum hai sa nu dam vina pe pandemie, pentru ca lucrul acesta se întâmplă și înainte.
    Și cu toate acestea bine ca unii șefii de RUFP își iau 50% spor pentru ce?

    1. Eu sunt de alta părere. DMRU si RUFP din unități se implică. Vedeți volumul de munca cu organizarea concursurilor. Zecile de mii de dosare pe care le întocmesc cei de la DMRU si RUFP ca apoi sa vina SPsP și să distrugă cu intenție munca acestora.

      Ministerul Justitiei si Administrația Națională a Penitenciarelor ar trebui sa trimită un AUDIT la SPsP. Numai un Audit poate sa scoată la lumina incompetenta acestei structuri.

      De ce nu se trimite niciun control la SPsP? De ce se musamalizeaza totul? Cine o protejează pe aceasta incompetenta care conduce SPsP?

      I-am promis directorului general Dan HALCHIN că o sa sesizam Directia Națională Anticorupție (DNA) împotriva Loredanei CORDUNEANU. Avem informații ca se vând testele psihologice, ca acoliții șefei SPsP primesc testele psihologice prin interpuși la care candidații merg la meditații.

      1. Ai sarit din lac in put. Daca se vand teste psihologice asa cum spui, trebuia sa ai o rata de 80%, nu de 30% asa ca te cam cotrazici singur. Evident ca se mai si vad ca doar traim in Romania si orice e posibil, dar nu asa cum dramatizezi tu, daca procentul era de 99% atunci trebuia sa ne sperie, dar cand e de 30% deja exagerezi

  2. Pentru a sesiza DNA n-ar trebui să aveți și ceva probe, nu doar informații?
    Spuneți că veți solicita sprijinul celor de la MAI… Din câte știu, în ultima perioadă noi nu am avut împușcați în cap spre deosebire de cei de la interne..

      1. Intrebari de bun simt:

        Este normal ca la concursul pentru directori de penitenciar, una din serii sa dea alte teste psihologice, total diferite decat ceilalti ? Motivatia: ,,a picat netul”…
        Practic pentru acelasi post se face o evaluare psihologica cu alte teste de evaluare …

        Este normal, ca raspunsul la testarea psihologica sa depaseasca termenul de 3 zile asa cum apare mentionat in anutul pentru concurs si termenul legal de 5 zile asa cum este mentionat in OMJ ?

        Sunt aceste argumente suficiente pentru a contesta corectitudinea si legalitatea testarii psihologice ?

  3. Exemplu concret la consursul de șef tura pentru PNT Ploiești din 23 de candidați înscriși pe 2 locuri, doar 3 apți psihologic inacceptabil asa ceva iar la Pnt Margineni din 16 candidați toți au fost inapți psihologic.

  4. Eu as avea o alta nelamurire: de ce la interviul psihologic se intreaba despre intrebari profesionale, ce iti propui sa faci in acea functie, ce aport vrei sa aduci? De cate ori se da interviul profesional?
    In privinta profesionalismului, parerile sunt impartite, dar oricum, primesti un scaun incomod, in asa fel incat deabia sa iti ajunga picioarele pe podea,la cea mai mica miscare a mainilor, toate privirile sunt atintite acolo, de parca nu a auzit orice candidat de limbajul corpului, iar daca nu se potriveste profilul dorit cu candidatul, obligatoriu comportamentul este simulat, nelalocul lui, oricum ceva ce nu ne trebuie, indiferent de experienta profesionala sau de viata a candidatului. Le dorim succes celor care se potrivesc si mai au si rabdare sa incerce!

  5. Planificarea sa se afiseze cu 3 zile lucratoare inainte de a da. De exemplu se pune vineri ca esti programat luni la psihologic, nu ai timp sa te organizezi atat cei din sursa interna cat si din sursa externa.

        1. Eu cred ca sunt prea mulți psihologi cu o pregătire extraordinară în sistem, ar trebui sa mai faceți curățenie ,nu am nimic cu nimeni,dar psihologul ar trebui sa fie civil și să-și vadă strict de fesul lui,li se acorda prea mare importanță (cam papa banii statului depomană)Cel puțin ptr consilierea deținuților, a făcut cineva o statistică cu deținuții recidiviști care au urmat un program de consiliere psiho-socială câți nu s-au mai întors la pușcărie?

    1. După ce ieșiți din ‘silenzio stampa’ , scrieți d-le președinte un articol și despre p Timișoara…
      Multe probleme acolo, inclusiv furtul de “compustibil”!!
      Mulți au fost încadrați în sistem, înainte de apariția Loredanei Corduneanu😁!

      1. Ce sa mai scriu despre Penitenciarul Timisoara?! Georgică ALEXEEV s-a pensionat. Începe o noua era pentru Penitenciarul Timisoara si pentru angajații acestei unități. Daca știu sa fructifice momentul acesta de LIBERTATE, sa-l facă! AU TOT SPRIJINUL MEU.

        Am văzut întrebări in comentarii, unele tendențioase la adresa subsemnatului, referitoare la tăcerea in legătura cu P. Timisoara. Va spun acum: Am promis ca nu mai scriu nimic de P. Timisoara cu condiția sa nu mai fie nimeni abuzat si dat afara in mod abuziv. Asa cum s-a întâmplat in trecut sa fii destituit din sistem.

  6. Parerea mea. Aici, in problema seculata a psihologiei personalului din ANP, cu referire directa la rata mare de rezolutii negative, mai ales pentru functii de conducere, ar trebui actionat cu multa grija, ca sa nu facem mai mult rau decat bine. Adica, aceasta contestare trebuie facuta documentat si actionat in directii cheie. Respectiv, trebuie lamurita problema testelor, relevanta folosirii lor pentru accesul in diverse functii, adrese catre Consiliul Psihologilor , puncte de vedere profesioniste in scris, modul de aplicare a procedurilor, situatii statistice (care sunt, cu adevarat, strigatoare la cer, imposibil de acceptat), legislatia specifica incidenta activitatii de psiholog resurse umane, Ar trebui vazute si toate avizele care au fost date in timp pentru diverse persoane, psiholog de meserie, angajati in ANP, pentru ca sunt semnale ca s-au facut numeroase “superficialitati”, cel putin. Odata dosarul de supervizare cat mai bine documentat, se poate merge catre toate organismele bransei psihologilor, catre conducerea MJ, catre instante, dupa caz. Personal, in cazul meu si al psihicului meu, nu am avut nicio problema cu Loredana, de-a lungul vietii profesionale. S-ar putea sa am de acum incolo, dar adevarul trebuie aparat cu pretul propriei sanatati mintale, sa zic asa 🙂 Deci, sunt de partea dvs., d-le Cosmin, chiar daca dvs. sunteti si un fel de Stan Păţitu’ în speţă, dar, daca tot e să facem ceva, haideţi să procedăm ca la reglement.

    1. Mulțumesc! Reforma o fac specialiștii. Eu doar semnalez ca sunt nereguli. Am cerut lămuriri.

      Dacă totul e roz la SPsP, de ce nu vine doamna Loredana CORDUENANU cu documentele sa le discute transparent cu sindicatele și cu conducere MJ și ANP?

      1. Nu este posibil sa fie situatia roz. Ne loveste statistica in cap. Si pe noi, si pe SPsP. S-ar putea, mai tarziu, sa plateasca si niste conducatori care vad statisticile, dar nu fac nimic astazi, Sa caute cauzele situatiei, macar. Nu putem sa spunem simplu ca “Avizul negativ s-a dat lui X012435R pentru ca asa este fotografia de moment, nu trebuie sa se ingrijoreze, data viitoare e alta treaba, trece pandemia, vine primavara, poate vine mai odihnit la testare. Iar la interviul de evaluare, poate ma priveste in ochi”.

  7. Una peste alta, m-am gandit ca dupa ce am fost declarata inapt in urma unei testari psihologice (luasem 3 testari paihologice pana la acel moment) sa fac o solicitare pe baza Legii 544 privind informatiile de interes public, prin care sa imi comunice: avizul, tipologice psigolofica care a reiesit in urma testarii, tipologia psihologica necesara in vederea accederii in sistem precum si rezultatele ce au reiesit in vaza testarii, defalcat pe fiecare baterie de teste. Toate bune si frumoase, pana am primit ca si raspuns urmatoarea fraza : “rezultatele testarii precum si celeltalte informatii solicitate sunt confidentiale” …eeee si uite asa m-au linistit !

    1. Dati in judecată! Nu exista “informații confidențiale” daca va vizează pe dumneavoastră. E o inepție a piticilor din capul Loredanei Corduneanu.

      Apropo, cine v-a semnat răspunsul la cererea dvs?

      Va rog sa ma contactați la numărul de telefon 0749137723 si avocatul FSANP vă va reprezenta GRARTIS intr-un eventual proces.

  8. La MAI au încadrat la directe și analfabeți.
    În sistemul penitenciar 90% cazuri la psihologie. Nu-i problema că mai și cad, e o PROBLEMA atunci când psihologul are 26 ani de viață și nu a lucrat efectiv într-un penitenciar cu deținuți.
    Se lucrează după SABLOANE.
    Nici pshiologii nu au experiență pentru a fi în comisii. VAI CAPUL NOSTRU…

  9. Ce te miri mai Satulu-le că sunt psihologi care nu au intrat niciodată în locul de detenție, păi la Buziaș este inginer zootehnist care nu întra în grajd și inginer agronom care nu știe care sunt tarlalele pușcăriei. Bine, nici nu este cine să le ceară acest lucru că șeful de serviciu e tot la fel, ăsta trimite factura direct la financiar însă fără ca piesele aferente utilajelor agricole să ajungă la atelier dar norocul este că fata patronului magazinului care emite facturili e cooptata direct medic stomatolog la Penitenciarul Timișoara. Se leagă lucrurile așa este, însă nu înțeleg de ce nu sunt legați făptașii….

  10. Priviți RĂSPUNSUL Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) la PROBLEMELE de la Serviciul Psihologia Personalului (SPsP):

    http://anp.gov.ro/wp-content/uploads/2022/01/Comunicat-FSANP-FINAL.pdf

    În loc să se repare neregulile, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), ascunde gunoiul sub preș. ANP vopsește gardul care ascunde leopardul.

    În calitate de angajat al acestui sistem penitenciar, dezaprob comunicatul ANP si declar pe proprie răspundere că nu mă reprezintă ca ofițer al ANP, iar în calitate de președinte ANP, consider că acest comunicat de presă este o rușine si o palma dată dialogului social pe care l-am avut in ultima perioadă cu conducerea ANP.

    Prin urmare, începând cu data de 28.01.2022 pe perioada nedeterminata, in calitate de președinte FSANP întrerup orice formă de comunicare cu conducerea ANP. Comunicarea cu ANP se va realiza de catre ceilalți membri din Biroul Executiv al FSANP.

  11. Pe viitor abuzurile dnei loredana vor lua sfarsit ,probabil odata cu plecarea dumneaei din sistem. dar ce facem cu restul angajatilor. problemele covarsitoare apar dupa primii ani de serviciu.o testare psihologica a la corduneanu ar trage pe dreapta probabil jumatate din angajati. Nu mai departe la Timisoara in cateva luni a plecat o generatie intreaga de conducatori auto. ne mai incadrandu se in peisaj au dat bir cu fugitii prin pensionare sau transfer toate elementele negative.degeaba s a luptat dl Danut cu prejudecatile invechite ,atat s a putut.a fost greu dar odata cu venirea noilor colegii s a restabilit linistea in sanul garajului. de ce nu au fost testate elmentele negative si trase pe linie moarta ?

  12. Testarea psihologică reprezintă o etapă importantă dacă ne dorim colegi care să nu fie vulnerabili și să nu îi vulnerabilizeze pe ceilalți. Din păcate, la testări se prezintă foarte mulți candidați doar pentru că au aflat că e o meserie unde ai stabilitate și un salariu bun. Asta nu înseamnă că toți cei respinși au și probleme psihice sau tulburări accentuate de personalitate, ci doar că nu se pliază profilului nostru. Știți bine la ce presiuni suntem supuși! Consider că și așa s-a scăzut foarte mult nivelul la testările psihologice.
    Cu privire la cei din sursă internă, care doresc să acceadă în funcții de conducere, sau de execuție după caz, trebuie văzute toate aspectele funcțiilor. Pt funcții de conducere este necesar un anumit profil. Pt cele de execuție alt profil. Dar indiferent de funcții nu poți accepta să fie admiși dacă au anumite vulnerabilități ce nu îi fac compatibili cu funcția.
    Practic pentru angajatre sau promovare, examenul psihologic nu este doar unul clinic, ci evaluările sunt atât în context clinic, de securitate națională dar și organizațional.
    Eu tind să cred că aruncăm cu noroi gratis. Ne dorim să ocupăm posturi, ne dorim oameni profesioniști, atunci trebuie să acceptăm că suntem o categorie specială față de polițiști sau militari. Mediul nostru este altul.
    Până la urmă, unii care poate cumpără teste, trec testarea psihologică, dar hai să vedem rezultatele și la interviuri. Și acolo sunt respinși mulți. O fi de vină tot Loredana Corduneanu?
    Să fim sănătoși și să ne aplecăm asupra problemelor reale ale sistemului.

  13. Trebuie să ai mintea creață să crezi că poți cumpăra testarea psiho…. Păi ce să cumperi, 600 de întrebări cu raspunsuri sau cum? Eu cred că e printre lucrurile bune faptul că nu se dă drumul la toți distrușii societății românești să pătrundă în sistem și așa nw confruntăm cu problemele specifice generației fără stagiul militar satisfăcut. Oricine a lucrat cu oamenii știe că uneori un deținut cu armata făcută face cât doi milițieni racolați din malluri. Să auzim de bine domnilor! Să ne fie frică de ce va veni după Loredana Corduneanu!

  14. Eu nu înțeleg alt aspect. Cum se face ca la un concurs pentru ocuparea unor funcții de psiholog (din sursa externa), cei 7 candidați (care dețineau atestat de libera practica), au fost declarați INAPT?

  15. Am luctat in sistem, acum sunt pensionar. Sunt de parere ca nici o institutie a statului nu ar trebui sa aiba propriul centru de testare, indiferent ca e vorba de testare psihologica, abilitati fizice, scris, etc. Sunt firme specializate in recrutare si testare, in acest fel se va elimina nepotismul si suspiciunile. Oamenii din centrul de testare psihologica ar trebui folositi pentru asistenta psihologica a personalului, pentru ca este mai mult decat necesar, iar comisiile fantoma, la treaba, nu din comisie in comisie de examinare. Dar cine are interes sa faca asa ceva?

  16. Totuși nu omorâți valetul de serviciu….. nu cred că este adevărat ce se spune despre comisarul Bizău. Nu cred că are acoliții lui care își cumpără liniștea cu diferite produse in natură si in valută forte. De asemenea nu cred că face afaceri cu beneficii personale din cumpărarea directă a pieselor utilajelor agricole. Nu cred că este interes personal când cumperi tractoare, remorcă fnc, pluguri, vidanja de la o singura firmă care este culmea din localitatea de domiciliu Sacalaz.Nu cred că apare și pe alte state de plată ale unor instituții de inteligence. Nu cred că le-a sprijinit pe madam Belcea si acum pe Mariana când erau depresive din cauză de lipsă de hormoni. Nu cred nimic din toate astea! Dă-i înainte cu tupeu Dănuț!

  17. Testarea psihologica este excelenta, poate exista mai multe posibilitati, reforme, schimbari, dar un lucru e cert si experimentata, daca pui intro functie de conducere/comanda o persoana care nu are calitatile necesare si nu corespunde profilului vei distruge pe cei ce lucreaza cu un astfel de sef si vei da foc si la bunul mers al penitenciarului. Multa lume isi doreste, dar nu toata lumea poate…..

  18. acelasi bizau a obligat conducatorii auto sa adune cate 100 roni .cu ocazia zilei de nastere al directoarei ec. ad in timp ce tot sectorul a adunat cate 10 lei. un buchet de flori de 30 ron produce tot atata lehamite ca unul de 80

    1. La Timișoara își cam fac unii de cap de zici că unitatea este un SRL care le aparține puțină “urecheală” nu le-ar strica dar cine să o facă?!
      Vechile proaste obiceiuri rămân la mare căutare.Putina decență nu le-ar strica acestor oameni care s-au trezit peste noapte cu stele pe umeri (o spun fără pic de invidie,e doar o constatare).Iar subalternii lor sunt angajații statului nu valeți.

  19. Vă miră faptul că nu mai vin oameni de calitate în sistem ? E bătaie de joc , au ajuns mucoși de 20 de ani buni de nimic , să ne învețe pușcărie. Condițiile de muncă sunt jalnice , îngrozitoare , directorii , șefi servicii nici nu mai calcă în sector.
    Și stați liniștiți că au fost angajați cu sutele în ultimii ani , dar pe operativ (tura) tot cu sutele avem zile de concediu restante. Unde au fost încadrați … știți d.voastră , deci rubedeniile trec testarea”psihiatrică”.

  20. In 13.01.22 si-a facut aparitia in unitate don Corleone si ne-a anuntat ca de ziua lui, adica in 15.01, isi va face un cadou si se va pensiona. Doamne, dar ce cadou frumos ne-ai facut noua! Nici nu-ti inchipui tu! De ce-ai plecat, la ce-ai mai fi ramas….. Se pare ca nu ti-a fost voia, dar asa ai fost “ invatat”. Toate se platesc in viata asta, iar tu abia ai inceput sa platesti…..

  21. Oare in ce condiții(legale,desigur) s-a pensionat Corleone?!Era cam tinerel.Altii nu au bafta lui deși sunt mult mai uzați fizic și psihic.O fi neam cu cea de la USR pensionată la 42 ani?!

  22. pe principiu cainii latra danut se pensioneaza asistam la timisoara la una din cele mai penibile situatii posibile . desi a fost cercetat pt furt de compustibil si pedepsit prin taierea salarului a reusit sa ocupe toate funtiile posibile mai putin cea de director. dupa deja clasica scena udata din plin cu lacrimi de crocodil in care i s a cerut sa nu plece ,danut anunta ca nu paraseste corabia. poate mai este ceva de praduit

  23. din ciclul ;daca voi nu ma vreti eu va vreau; cmss bizau se da greu de dus . dany sa stii ca noi colegii chiar nu o sati ducem lpisa .ai ajuns sa le stii pe toate. tu te sti cu achiziti ,tu te stii cu protectia muncii ,cu organizarea muncii cu agricultura. noi stim ca ai o parere foarte buna despre tine da crede ne si pe noi ca ne am cam saturat de cele 1000 de fete pe care le ai

  24. la colhozu Timisoara sectia manivele lucrurile stau total diferit de restul tarii. ordinul de misiune este dat prin viu grai din gura in gura. dl cmss ,sef de garaj, nu se mai sinchiseste sa transmita soferilor misiunea ce o au de indeplinit.el lasa vorba la unu si la altu ce este de facut fiind foarte ocupat cu treburi personale. pei ce sa intelegem ,nu mai ai stomac sa trimiti tot aceeasi soferi in misiune ? dle cmss danut incearca sa vorbesti personal cu soferul inainte de plecarea in misiune. poate omul are o problema si chiar nu poate pleca. incearca sa scoti din judet toti soferii. cand vine vorba de a38 un criteriu de baza este sa nu iesi afara din localitate. esti singurul din tara care blochezi un sofer in unitate sa ti faca treaba. planul de tansport nu se completeaza de catre sofer.

  25. La Timisoara dupa o campanie foarte agresiva de strangeri de fonduri, directorul ajunct Economico-Administrativ ,beneficiarul direct al banilor , a plecat un pic in Grecia pe insule sa se relaxeze ca era surmenata fizic si psihic , dand exemplu de o moralitate deosebita. apropo , cand mai vii pe la unitate nu incerca sa te disculpi. noi stim ce poama esti

  26. Stimată,, Slugă necredincioasa” sunteți in eroare. Beneficiarul direct al banilir strânși în unitate nu erau destinați DEA ci soțului DEA care a rămas paralizat. Faptul că madama s-a dus in Grecia in loc să îl ducă pe soțul la tratament spune multe despre caracterul minunat al celor apropiați de Alecsei Întâiul.

  27. As avea si eu o speta in care va rog sa ma ajutati . Sunt inscris pe un post de conducere si unul de executie ,daca dau testul psihologic pentru cel de conducere si sunt declarat inapt ,mai pot da testarea psihologica pentru functia de executie ?

Comments are closed.