Guvernul anunță majorarea salariului gradului profesional pentru polițiști și polițiști de penitenciare
FSANP, penitenciar, sindicat

Guvernul anunță majorarea salariului gradului profesional pentru polițiști și polițiști de penitenciare

Guvernul Ciucă aruncă în spațiul public un proiect de Ordonanță de urgență (OUG) care ar majora salariul gradului profesional al polițiștilor și polițiștilor de penitenciare. Proiectul de OUG trebuie să treacă prin Consiliul Economic și Social (CES), pentru avizare. S-ar putea să fie încă un proiect politic născut mort. Singurele acțiuni care ar conta pentru clasa politică și ar determina-o să ia măsurile corecte sunt: protestele și oprirea activităților din POLIȚIE și din PENITENCIARE. 

Încă un proiect, posibil născut mort

Polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare s-au săturat să citească proiecte de acte normative care ar repara salarizarea acestora. Politicienii PSD și PNL au promis acordarea unor tranșe începând cu 1 iulie 2022. Nicolae CIUCĂ a promis. Marcel CIOLACU a promis, Lucian BODE a promis. Vasile DÎNCU a promis. TOȚI promit, însă NIMENI nu se ține de cuvânt.

Polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare au rămas tot cu degetul în gură

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) rămâne în continuare sceptică față de promisiunile factorilor politici cu putere de decizie în alianța PSD-PNL-UDMR. Am mers la partidele politice în repetate rânduri, am negociat, am prezentat situația critică din instituțiile de forță ale statului. TOȚI promit repararea prejudiciului produs polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare. Mai sunt 2 zile din luna iunie și nu vedem nicio speranță că 1 iulie 2022 va fi o data cu noroc pentru noi.

Protestele și oprirea activităților în POLIȚIE și în PENITENCIARE

Nimic nu ii mai mișcă pe politicienii toxici care fură zilnic bani din buzunarele polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare. Singurele acțiuni care ar conta sunt: protestele și oprirea activităților din poliție și din penitenciare. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) ia în calcul o asemenea decizie și solicită solidaritate din partea tuturor sindicatelor din Poliție și din Penitenciare.

25 thoughts on “Guvernul anunță majorarea salariului gradului profesional pentru polițiști și polițiști de penitenciare

  1. Sunteti singurul care misca ceva, singura solutiile sunt doar protestele masive.
    Prin Ordonanta lui Dancu nu se obtine majorarea salariului de functie, CI SE PIERDE FATA DE FORMA INITIALA acordarea celor 2 transe cu 1 iulie.
    Mare grija !!!

      1. Atata timp cat altii spera la pozitii de parlamentari pe modelul Coarna…. Cum sa progresam?
        Si ma refer la cei din ANP

  2. Prin acest OUG Dancu obtine pt MAPN o serie de beneficii, pe cand celelalte structuri se multumesc cu majorare de 100 lei…

      1. Asa este, insa, de exemplu, daca tot vrem sa fim echitabili; NOI NU AVEM NORMA DE ECHIPARE (ca si cuantum) nici de la MAPN, nici de la MAI.
        100 lei/ luna nu e deloc de neglijat, nu ar strica o asemenea atentie si de la Predoiu pt noi, asa cum face Dancu pt ai lui.

          1. Nu putem sesiza maine MJ, cu privire la acest aspect, ar putea fi o interventie in OUG pe modelul dancu , avem argumente.

          2. Nu ar strica sa ii sufle dl Ungureanu dlui Predoiu aceasta propunere, sa tina cu noi asa cum tin altii cu ai lor…..
            Plus ca e pertinent , mai ales in contextul asta

  3. Colegii din SNPPC ne sustin?
    Alaturi de ei putem schimba ceva in strada, e singura solutie!

    1. Nu. Până pe 6 iulie nu se anunta nimic. La aceasta data se pronunta CCR pe sesizarea formulata de USR asupra proiectului de lege cu 1/4 din diferenta.

  4. Domnule președinte , de ce nu se face ceva cu norma de hrana și echipament, dacă tot nu reușim să obținem la salarizare?.

  5. Domnule președinte doar o singură remarcă vreau să fac.Dacă statul român ține încă 5 ani norma de hrană plafonată, noi chiar nu putem face nimic?
    Nu putem da in judecată, totuși este o lege care reglementează norma de hrana , când se aplica………
    Nu putem sta așa chiar la mâna lor……. doar când vor ei să ne scape câte ceva

  6. Era mai demult,parca in anii 90-2000 o melodie ce o cănta La familia si care se numea “Vorbeee”.Asa si latraii ăstia de politicieni de azi….Nu i mai cred,…pot sa i vad tavalindu se pe jos si si nu i mai cred ! O droaie de mincinosi si ipocriti !

  7. asa da abordare la MAI , la ei pot participa la concursurile din sursa externa si agentii din sistem, exemplu:

    ANUNȚ privind ocuparea unui număr de 2 posturi vacante de ofițer de poliție existente la nivelul Serviciului Achiziții Publice din cadrul Direcției de Logistică, prin încadrare directă
    Agentul de poliţie poate participa la concurs, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

    deci, se poate daca se vrea, la noi NU.
    putem face ceva in acest sens dle presedinte>?

Comments are closed.