Dacă domnii PREDOIU, ILEA și UNGUREANU n-au aflat încă că PNRR… pensii militare
justitie, penitenciar, sindicat

Dacă domnii PREDOIU, ILEA și UNGUREANU n-au aflat încă că PNRR… pensii militare

Polițiștii de penitenciare își arată îngrijorarea vizavi de aplicarea principiului contributivității pentru pensiile militare de stat. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Ministerul Apărării Naționale (MApN) au avizat negativ proiectul de lege propus de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Nimeni nu știe poziția ministrului Cătălin PREDOIU. Dar nici ministrul și nici secretarul de stat nu știu că FSANP va bloca activitatea Penitenciarului Vaslui si a Penitenciarului Deva, după protestul care va fi organizat în București, poate chiar la Ministerul Justiției (MJ), de la finalul lunii iulie 2022.

Penitenciarele tot mai inactive pe harta ministerială

Observăm că pe agenda ministrului Cătălin PREDOIU sau a secretarului de stat Bogdan ILEA nu mai este loc și de poliția penitenciară, considerată “ruda săracă” a Justiției. Deși în spațiul public se vehiculează un proiect de lege care vizează toate pensiile, inclusiv pe cea a polițiștilor de penitenciare, atât Cătălin PREDOIU, cât și Bogdan ILEA nu au niciun punct de vedere vizavi de această situație îngrijorătoare pentru polițiștii de penitenciare.

Se impun proteste la Ministerul Justiției (MJ) și blocarea activității în penitenciare

Nu știm dacă domnul consilier al ministrului Tiberiu UNGUREANU l-a informat pe domnul Cătălin PREDOIU sau pe domnul Bogdan ILEA că peste două săptămâni Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) intenționează să blocheze activitatea Penitenciarului Vaslui și a Penitenciarului Deva, exact în zilele în care sindicatele protestează în fața celor două penitenciare. Blocarea activității în cele două penitenciare se va realiza după protestul care va fi organizat împreună cu polițiștii de la SNPPC și SIDEPOL în fața Parlamentului. Cred că ar fi indicată și o deplasare la Ministerul Justiției (MJ) condus de domnul Cătălin PREDOIU, pentru a-i aminti că Poliția Penitenciară se află în subordinea domniei sale.

Așteptăm poziția domnilor PREDOIU, ILEA și UNGUREANU despre reforma pensiilor

Dacă domnii PREDOIU, ILEA și UNGUREANU n-au aflat încă că PNRR conține componenta C8 – Reforma fiscală și reforma sistemului de pensiiReforma nr.6 – „Reforma sistemului public de pensii”, Jalonul 215 “Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale”, le atragem atenția prin prezenta SOLICITARE:

Nr. __/__.07.2022

Domnului Cătălin PREDOIU
Ministru
Ministerul Justiției

Stimate domnule ministru,

În temeiul art. 6 din Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), organizație sindicală reprezentativă la nivelul sistemului administrației penitenciare, cu sediul oficial în Municipiul București, str. Maria Ghiculeasa nr. 47, et. 3, cam. 306, sector 2 (în prezent cu sediul în Calea Floreasca 39), având Cod de Identificare Fiscală 17257999, e-mail: fsanp@fsanp.ro, reprezentată legal de către domnul Cosmin – Marian DOROBANȚU, în calitate de Președinte,  vă adresează rugămintea de a ne transmite, în format electronic (PDF), pe adresa de e-mail: fsanp@fsanp.ro, următoarele informații de interes public:

  1. Dacă la nivelul MJ există un proiect de lege care ar afecta în orice mod pensiile militare de stat.
  2. Care este avizul MJ în legătură cu acest proiect de lege.
  3. Poziția MJ vis-a-vis de aplicarea principiului cotributivității pentru pensiile militare de stat, respectiv dacă MJ optează/susține ori ba ca baza de calcul pentru pensiile militare de stat să se raporteze la acest principiu.
  4. Copie de pe documentele/corespondența dintre MJ și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pe tema „pensiilor militare de stat” elaborate în cursul anului 2022.
  5. Ce presupune restrângerea cheltuielilor bugetare prin raportare la nota de informare a MMSS, potrivit căreia „Recalcularea pensiilor de serviciu nu echivalează cu o restrângere a unui drept constituţional”, respectiv dacă va fi sau nu afectat cuntumul pensiilor militare de stat, în sensul diminuării.
  6. Motivul pentru care se are în vedere o redimensionare a pensiilor de serviciu reglementate prin statute profesionale, având în vedere că prin PNRR, în cadrul componentei C8 – Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii, Reforma nr.6 – „Reforma sistemului public de pensii”, la Jalonul 215 se prevede doar „Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale”, cu referire la acele indemnizații și pensii stabilite și plătite în baza unor legi cu caracter special), în condițiile în care până în prezent statul român nu a reglementat pensiile militarilor, polițiștilor și polițiștilor de penitenciare prin legi cu caracter special.

În vederea unei bune colaborări, vă oferim deschiderea noastră spre un dialog constructiv, bazat pe încredere și respect.

 Cu deosebita consideratie,

Cosmin DOROBANȚU
Președinte
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor

24 thoughts on “Dacă domnii PREDOIU, ILEA și UNGUREANU n-au aflat încă că PNRR… pensii militare

  1. Nu le pasa, munca le permite sa stea si 40 de ani in serviciu pentru ca nu le bate detinutul in vizeta, nici nu ii cunoaste, nu le este familia amenintata e stresul mai mic prin urmare uzura e mai mica. Cat despre contributivitate cred ca se opreau bani de sanatate si de pensie inca de cand eram militari.Poate nu platea si angajatorul dar la angajat in statul de plata apareau sume oprite.

    1. Deranjant pentru polițiștii de penitenciare este deranjant ca ministrul se interne și ministrul apărării au ieșit public și și-au exprimat dezaprobarea fata de proiectul Ministerului Muncii, iar ministrul Catalin PREDOIU este total dezinteresat de polițiștii se penitenciare.

  2. În loc să găsească metode să crească pensiile mici . De parcă daca taie de la unii vor trăi ceilalți mai bine.Nu vor trai că banii vor fi redirecționați spre alte pomeni aducătoare de voturi sau furtișaguri pentru ei.

      1. Cred că e tot un fel de “perdea de fum” doar așa că să ne amețească….
        Oare amețitu’ ăla de ministru al muncii nu e tot de la PSD?

  3. Bine ca pentru infractori se aplica legea mai favorabila in timp ce pensiilor se poate aplica dupa bunul plac retroactivitatea legii.Desi e principiu de drept si civil si penal neretroactivitatea legii.

    1. VEZI CA TE CONTRAZICI. LEGEA PENALĂ MAI FAVORABILĂ SE APLICĂ RETROACTIV. AR TREBUI SĂ ȘTII MĂCAR ATÂTA LUCRU, CA ȘI POLIȚIST DE PENITENCIAR.

  4. Pentru unii din noi mai este cale lunga pana la pensie, pentru alții mai este puțin, dar dacă ideea calculului pensiei pe baza contributivitatii se va aplica va fi grav pentru cei ce mai au puțin pana la pensie. În primul rand contribuțiile noastre sunt socotite la salariul din 2009,respectiv cca 700 lei, prin urmare mari contribuții nu s-au plătit. Și lucru acesta nu s-a întâmplat pentru ca nu am vrut, ci pentru ca asa a fost reglementarea.
    Așadar, dacă vor pensie pe baza de contributivitatii sa ne aducă la zi salariul din 2009, la un minim pe care îl are și ultimul necalificat din tara și sa contribuim de acum înainte.

    1. Nu se observa. Nici secretar de stat și nici consilier de ministru.

      Sa mergem mai mulți la Ministerul Justiției (MJ) sa vedem dacă o fi vreunul de serviciu!

  5. E buna ieșirea ministrului, păcat că sunt puțini care o vor vedea iar zvonurile spun că Dancu ar fi pe picior de ramaniere.Asa a pățit și alt ministru care nu a vrut să semneze pentru noua lege cu pensiile.

  6. Oamenii astia care ne conduc cred ca,toti din sistem au pensii de 15000-20000lei.Este adevarat ,directorii,directorii adjuncti,toti cei de la Tg Ocna au aceste pensii.DE CE?Pt merite deosebite au50%.Un amarat de la escorta iese cu 3500-4000.E echitabil?lumea nu cunoaste realitatea.Pilosii toti primesc 50% si uite asa tinerii pensionari stau acasa cu 6000lei.Vi se pare corect d-le Presedinte ca un politist de Penitenciare ,pensionat pe caz de boala sa aiba o pensie mai mare ca a unuia iesit la limita de varsta?Stiti de ce?Pilosul bolnav primeste 6 luni consecutiv 50%,sclavul nu.Aici e anomalia si mass media critica

  7. Domnule președinte, guvernul ăsta văd că se întrunește, dă ordonanțe, dar pt noi chiar nimic?
    Nu reușim nimic să facem?
    Dincu a propus ceva cu salarizarea, nu îl pistoneaza nimeni?măcar să știm și noi.

  8. Haideti ca au deturnat atentia cu pensiile exact cum ati zis.
    NU MAI INTERESEAZA pe nimeni de majorarile salariale pe care trebuia sa le avem..

  9. Ore domnii Ilea si Ungureanu nu sunt si ei pensionari care au iesit la pensie din sistemul ANP?Daca erau in situatia de fata pun pariu ca altfel se agitau……rusine sa le fie….ei sunt cu sacii in caruta , nu le mai pasa de fostii lor colegi care sunt in pragul pensionarii…..eu ca viitor pensionar nu sunt de vina ca atunci cand m-am angajat nu era plata contributivitatii…chiar nu avem nici o vina….as vrea sa fi platit contributia dar daca asa era cand ne-am angajat nu avem nici o vina….RUSINE SA VA FIE

Comments are closed.