Verificări amănunțite a comportamentului candidaților, anterior angajării în Poliția penitenciară
ANP, penitenciar

Verificări amănunțite ale comportamentului candidaților, anterior angajării în Poliția penitenciară

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) pretinde unităților subordonate să efectueze verificări amănunțite ale comportamentului candidaților pentru ocuparea unui post de polițist de penitenciare. Măsura este una bine-venită, dacă cei care efectuează aceste verificări o fac cu bună-credință. Imaginea poliției penitenciare trebuie menținută la standarde ridicate, iar accesul în sistem al unor polițiști de penitenciare “certați cu legea” nu face altceva decât să prejudicieze calitatea instituției penitenciare.

Verificări efective la domiciliu a candidatului

Verificarea candidaților la domiciliu ar consta în interogarea vecinilor referitor la comportamentul social al candidatului. Reputația este părerea publică (favorabilă sau defavorabilă) a unei persoane față de candidat. Observație: Considerăm ca numărul interogațiilor să fie cât mai mare, pentru o eficiență mărită a aprecierii candidaților.

Relaţii solicitate la instituţii competente care deţin informaţii

O altă metodă de verificare a candidaților o reprezintă solicitarea de relaţii de la instituţii competente care deţin informaţii (poliți, SRI etc.). Aplicația ROCRIS poate fi folosită pentru verificări operative a candidaților. Au fost cazuri în care au fost numiți în funcție polițiști de penitenciare cu dosare penale trimise în judecată sau condamnați în străinătate. Cazurile au fost izolate, însă ar trebuie prevenite asemenea situații rușinoase.

Verificările nu trebuie să devină o formalitate și nici un abuz

Verificările nu ar trebui să devină o formalitate, astfel sistemul se va umple de polițiști de penitenciare cu atitudine de interlopi. Totodată, aceste verificări ar trebui efectuate obiectiv (nepărtinitor), altfel încât cei care verifică să nu se transforme în dumnezei abuzatori (Mai știm noi cazuri prin țară…).

Nota Bene!

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) nu susține, nu apără în niciun mod și în niciun fel polițiști de penitenciare “certați cu legea” sau care abuzează în mod ilicit de drepturile conferite de statut. Dacă ești fsanp-ist, ești profesionist, nu HOȚ!

19 thoughts on “Verificări amănunțite ale comportamentului candidaților, anterior angajării în Poliția penitenciară

  1. A crescut numarul angajatilor cu comportament si impresii de interlop? Astea se mai dezvolta si dupa angajare mai ales dupa ce isi pun legitimatia de ipa in geam la masina.

    1. Ai vrea și tu să fii membru ipa dar nu te-au primit, este? Voi aveți legitimația galbenă și sunteți membri psd…

      1. E inutila legitimatia pentru 99,99% dintre membri.Inafara de a brava in fata politiei rutiere ca sa va scape de amenda, pe voi astia politistii wanna be, in rest foooarte putini au folosit beneficiile asociatiei respective.Daca consideram ca imi e utila eram demult inscris.

      2. Sa fii sanatos sa platesti inca 25 de ani cotizatie la ei.Degeaba.In ochii lor tot un gardiani de puscarie suntem chiar daca ne numim politisti.Sunteti doar o alta sursa de venit pentru niste “baieti”, sefi de filiale.Da’ tu fii mandru de o tinichea pusa in geam la masina.

  2. “verificări amănunţite a comportamentului” sau verificări ale comportamentului, ori verificarea amănunţită a comportamentului?

  3. Verificați și dacă locuiesc efectiv unde declară …multi au venit pentru decont de locuință și chirie …

  4. Până acum era problema cu psihologii… acum dăm vina pe resurse umane????…Păcat că meseria asta o să depindă de niște vecini invidioși sau răufăcători…
    PS…..ar trebui verificați și vecinii, care dau date

  5. Dragilor,
    Am impresia ca niciunul din cei care ați comentat mai sus n ați trecut printr-un interviu cu acei membri din comisie. (Poate unii sunteți membri in comisii de examinare)
    Eu zic ca acolo se face totul, întrebări peste întrebări.. foarte greu, n ai cum sa i minți. Pot spune cu tărie, ca un post ocupat prin sursa externa este foarte greu. Dacă ar fi sa comparam poliția romană/frontiera cu poliția penitenciară, aici ma refer strict pe încadrări din sursa externa, am observa o diferența enorma a gradului de dificultate pt obținerea calificativului “admis” spre final. Se intra foarte greu la noi, pe când la colegii din poliția romană/frontiera, se intra mult mai ușor, mult prea ușor.
    Haideți sa punem accentul pe altceva la noi. Haideți sa introducem o insigna, o uniforma care sa demonstreze pana la urma unde lucram, și ceea ce suntem. Haideți sa lăsam copilariile acasa, și sa evoluam și noi. Știm doar sa ne acuzam, și sa ne comportam inadecvat funcției pe care o deținem.
    Ps: și cei din poliția romană au in geam insigna ipa, și mai nou au stickere cu EUROPOL.

    1. Se vede ca nu stii de cazurile in care candiati declarati “admis” erau implicati in tot felul de cardasii cu dealeri de droguri. Asa bine au fost verificati. Inainte daca aveai un membru al familiei care fusese condamnat si executase o pedeapsa puteai sa nu te mai duci sa te inscrii daramite sa iti mai faci dosarul, acum e la moda.

    2. BUN, ȘI LA CE ÎȚI FOLOSEȘTE CĂ AI PE GEAM INSIGNA IPA SAU STICKERE CU EUROPOL, ÎN AFARA FAPTULUI DE A ATRAGE ATENȚIA CĂ EȘTI POLIȚIST?

      1. Fac tot felul de prostii in trafic și speră să scape mai ușor dacă sunt opriți + să vadă lumea că ei sunt polițiști.Desi am văzut destui dubioși cu insigna de IPA in geam . Nu cu sticker cum era înainte.

  6. Raportat la articolul dvs…. De ce oare nu se verifica și comportamentul celor care sunt promovați în unități ca directori adjuncti economici? Din același motiv cu care nu se poate face sesizarea comisiei de disciplina a ANP privind faptele penale ale directorilor și directorilor adjuncti de către omul de rând? Nu prea am văzut reactia federațiilor sindicale din ANP în legătură cu dispoziția/precizarea “soptitorului”, data pe când era director general ANP? Care încă mai este în vigoare și produce efecte … Cum se poate ca infractori încă nedovediti sa fie promovați directori adjuncti economici în unități? Cum a fost posibil ca să se lase la latitudinea directorilor de unități treaba cu componenta consiliilor de conducere? Speram ca domnul Halchin sa își continue linia pozitiva a mandatului și sa corecteze abuzurile în înaintașilor…

    1. Reformulez, nu e vb de “fapte penale” sau “fapte presupus penale” ale directorilor sau directorilor adjuncti din unitati, ci doar de “fapte” prin care s-ar dovedi încălcarea statutului polițistului de penitenciare și care ar face obiectul comisiilor de disciplina a ANP

Comments are closed.