În timp ce polițiștii de penitenciare din unități se luptă zilnic cu ultraje, amenințări, jigniri și lipsa acută de personal, Dan Halchin, directorul general al ANP, își trimite subalternii la plimbare prin Parcul Herăstrău, pe bani publici. Din aprilie 2024, statul român a cheltuit aproximativ un milion de euro pentru această mascaradă, sub pretextul unei „relaxări” săptămânale de două ore în timpul programului de muncă. În loc să coordoneze activitatea din penitenciare și să rezolve problemele reale ale sistemului, ofițerii din ANP se plimbă nestingheriți, finanțați din buzunarul contribuabilului.
Abuz de funcție și falsificarea legii
Pentru a da o aparență de legalitate acestei batjocuri, Dan Halchin a forțat DMRU să fabrice o Notă justificativă, mințind că această plimbare este parte a unui ordin de ministru privind pregătirea profesională. Florian Tudoroiu (director DMRU) și Claudiu Românu (director general adjunct) au fost puși în poziția de executanți ai unei ilegalități, semnând o justificare aberantă pentru a acoperi ordinele absurde ale șefului lor. A falsifica realitatea pentru a justifica risipa de bani publici este nu doar un act de incompetență managerială, ci și un posibil abuz în serviciu.
Sfidare totală față de polițiștii din penitenciare
În loc să fie trimiși să sprijine unitățile penitenciare, ofițerii din ANP au fost transformați în participanți la un „program de wellness” impus de conducerea incompetentă a ANP-ului. Poliția penitenciară nu este un club de recreere, ci o instituție de ordine și siguranță, dar pentru Halchin și acoliții săi, aceasta pare doar o vacanță plătită de stat. Cât timp în penitenciare agenții sunt puși în pericol real, ANP își plimbă ofițerii prin parc, într-o sfidare revoltătoare la adresa celor care își riscă zilnic viața în unitățile de detenție.
Management dezastruos și dispreț față de lege
Această măsură aberantă nu este doar o dovadă de incompetență managerială crasă, ci și un exemplu clar că fondurile publice sunt folosite abuziv pentru satisfacerea capriciilor unor șefi rupți de realitate. În loc să aloce resurse pentru creșterea siguranței în penitenciare, Dan Halchin și-a transformat instituția într-un experiment absurd, în care munca a fost înlocuită cu relaxarea pe bani publici. Astfel de practici sunt incompatibile cu orice formă de administrație serioasă și trebuie tratate ca atare.
Poliția penitenciară, o instituție în disoluție
În loc să fie o structură solidă de impunere a ordinii, poliția penitenciară a devenit un simbol al managementului defectuos, al privilegiilor nejustificate și al sfidării legii. Sub conducerea lui Dan Halchin, ANP nu doar că nu rezolvă problemele reale ale sistemului, dar își umilește propriii angajați din teren, prefăcându-se că nu vede abuzurile și inechitățile create. Dacă această degringoladă continuă, ANP riscă să devină un exemplu de corupție instituțională și risipă fără limite.
Cu tot respectul .dar aici greșiți ! În armată a fost introdusă aceasta modalitate de pregătire , practic relaxare ,în anii 1997-1998 și tot așa erau unii ofițeri care considerau ca nu este oportună ! Timpul a demonstrat ca este utilă ! Ușor , ușor pregătirea generalizată va da roade ! Unii colegii sunt un pic cam rotofei, asta e realitatea și uneori prea stresați de activitățile cotidiene ! Un pic de deconectare nu cred ca ii face rău niciunui f.p.s.s. !
Nu contest oportunitatea. Legalitatea e contestată aici. ANP a pus carul înaintea boilor. Modifici legislația, apoi te pui pe plimbări.
Cum sa o contestati cand chiar dvs ati insistat pt ea 😂😂
Sindicaliceste, măsura e bună. Dpdv legal, e praf.
https://www.incisivdeprahova.ro/2025/03/20/un-milion-de-euro-pentru-plimbari-in-parc-luxul-de-la-anp-in-contrast-cu-realitatea-din-penitenciare/
Pei da, angajații din Aparatul central au nevoie de relaxare și penitenciarele suferă de deficit de personal și misiuni cu carul .
Nu știam ca dacă te relaxezi , slăbești (referitor la faptul ca sunt unii rotofei.)
Frumos, dar oare cei din teritoriu nu sunt stresați, nu au nevoie de pregătire fizică ? Cei care au programul în schimburi nu sunt și ei vizați, ci doar cei de la programul normal? Poate asa vrea dl general sa diminueze agresivitatea… între colegi. Du- te Dane, du-te spre Tulcea, nu cumva sa poposesti prin alte locuri, ai cam “pirjolit” pe unde ai fost.
Am fost unul dintre cei mai înfocați susținători ai lui Dan Halchin, insa acum am puterea sa recunosc ca omul acesta este un eșec total pentru poliția penitenciară. Frustrat, orgolios, incompetent.
Calitatea muncii este data de calitatea oamenilor ! Standardele au coborât mult pentru a face fața nevoilor crescute , misiunilor etc! Un pic de relaxare nu te omoară! Te poți privi în oglindă și dacă îți place continuă ! Era o opinie !
Sesizați MJ sa dispună verificări și sa ii impute lui Halchin banii aceștia! Este ilegală măsura. O cercetare administrativă s-ar impune.
Dorobanțule, lasa-l sa plece liniștit, ca îl bagi in mormânt! Nu mai e logic, coerent, nu mai judeca echilibrat deloc in ultima vreme. Nu îți e mila de noi, astia care ii suportam toanele când se cearta cu voi sindicatele? Ne spun colegii din ANP ca de când s-a declanșat conflictul asta între tine și el, lumea toată e stresată. Vede in toți Informatorii tai. A luat-o razna. Oprește-te!
Să-și pună întrebarea de ce mulți sunt “informatorii” mei!
Să-și pună întrebarea de ce toți din echipa lui l-au “trădat”, așa cum crede el. De fapt nu l-au trădat, ci au ales să fie de partea legii, nu a unui tiran care pervertește legea!
Să-și pună întrebarea de ce e cel mai detestat director general al ANP din istoria sistemului penitenciar!
Să-și pună întrebarea de ce nu pune în aplicare ceea ce citește în cărțile alea de leadership și management!
Să-și pună întrebarea: “Oare eu sunt sănătos la cap?”!