Indiferent de sectorul de activitate, categoria profesională sau de orientarea sindicală la 29 iunie sărbătorim împreună Ziua personalului din sistemul administrației penitenciare. Cu acest prilej, în numele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor îi felicit pe toți angajații din sistemul penitenciar pentru modul în care-și îndeplinesc misiunea de apărători ai legii și protectori ai comunității.
Sărbătorim împreună, pentru că lucrăm împreună și fiecare componentă este esențială, cu atât mai mult în situația în care guvernanții nu dau atenția cuvenită rezolvării problemelor din penitenciare. Mai sunt multe de făcut până când personalul din sistemul penitenciar va avea condițiile de lucru pe care le merită, o salarizare echitabilă și condiții de pensie onorabile, și pentru asta va trebui să luptăm împreună.
Interesantă fotografia articolului, plină de simbolistică…
Da. Un om care lucreaza într-un penitenciar. Participa la un protest. N-avem poze festive.
Ok e bine si așa… la mulți ani polițiștilor de penitenciare!
Stiti cum e. Orice sfant are un trecut, orice demon are un viitor. (Oscar Wilde)
Banuiesc ca hotul a primit masa festiva dar cel care are grija de el ce a primit? Va spun eu un sut si injuraturi cit cuprinde.
Am citit proiectul statutului. Plin de greseli, plin de aberatii, plin de abuzuri. Schimbarea din functie poate fi dispusa si fara acordul angajatului, cei care se imbolnavesc la serviciu si devin apt limitat sunt pusi la dispozitie si li se micsoreaza salariul daca recomandarile medicului afecteaza atributiile de serviciu (omul bolnav e premiat cu o reducere de salariu), legea e la fel de neconstitutionala la concursuri, grade de chestor bagate la greu (intr-o institutie cit o divizie mica, mica, extrem de mica), lideri de sindicat suspendati din functie care se inscriu la concurs pentru ocuparea functiilor de conducere (nici un conflict de interese in asta), lideri de sindicat care au vechime in specialitate zi la zi, desi nu sunt prezenti nici macar o zi la serviciu cu deceniile. Galbenii ne iau de prosti, din nou ca sa isi rezolve pensia si functia babana inainte de pensie. Nu imi vine sa cred ce fac galbenii. O dau cu praf sa li se piarda urma, dar in fapt ei sunt autorii macelului din statut. Au scuipat pe Birchall si acum ling de zor. Au simtit ca e rost de ciolan din nou si iarasi se grabesc cu pupatul dosului. Toate modificarile din statut pentru care s-au luptat au fost sa isi asigure perpetuarea la butoane si interesul personal. Nimic altceva. De restul nici nu le-a pasat. Acesta este adevarul curat, dovada toate prostiile din noul statut. Se lauda cu ce fac ei un an intreg, iar acum incearca sa isi acopere urmele lor si ale lui Dobrica, dind vina pe prostul de serviciu Tudorel. Cit timp moldoveanul a fost ministru in permanenta i-au spus ca sindicatul lor este cel mai bun partener de dialog, cel mai sigur, cel mai serios, l-au pupat si au facut non combat. L-au urcat in dud pe Dobrica si l-au sustinut la minister pina in pinzele albe pentru ca l-au putut manipula in voie, facea ala tot ce i se spunea. Acum nici macar nu mai pomenesc de Dobrica, rolul lui nefast si tacerile prelungite din sedintele de la MJ sau Parlament, cind nici macar sa isi apere subordonatii nu era in stare. Si care fugea ca ars ca sa nu fie prezentcind era chemat sau trebuia sa mearga. Ei au nenorocit statutul Dobrica, galbenii, Tudorel. Doar ei! Oameni fara anvergura, incapabili sa citeasca un text normativ, sa faca corelatiile corecte si sa anticipeze finalitatea, au fost lasati la butoane. Iar acum se lauda ca au obtinut o denumire, o eticheta si arunca gunoiul peste gard la altul. Asteptati intrarea in vigoare si vedeti ce se va intimpla! Acum bucurati-va de denumire. Plinsul este pe mai incolo si este sigur pentru multi dintre agajati, precum ziua de maine.
Bune observatii. Trebuie la un moment dat sa deconstruim si legaturile astea nefiresti intre politica, galbeni si angajator. Chiar daca nu va fi nici usor nici fara zbateri.
(editat admin) și gașca au legalizat atrocitățile din Statutul Politistului. Așai, Tudorel lăuda permanent sindicatul galben, acum să-și asume dezastrul din sistem.
Nu înțeleg de ce au fost naivi, interesul cui au slujit acești nulități. Au nimicit autoritatea salariatului, l-au dezumanizat.
Hai ca e bine cu statutul asta, când ne întâlnim prin curte o sa ne spunem între noi “salut domnule polițist de penitenciare”. Nu de alta, dar toată opinia publica, acum și-n vecii vecilor, o sa ne numească milițieni, paznici sau gardieni.
Dar o sa ne țină “de cald” cum ne adresam noi între noi, deși, ca angajat, acum poți sa fii măcelărit cu zâmbetul pe buze, legal!
O sa se schimbe si opinia publica in timp. Insa in ceea ce priveste statutul, aveti dreptate. Asa cum am tot spus-o si noi de altfel, castigam putin si riscam sa pierdem mult. Din pacate asta se intampla cand procedura legislativa e deturnata de interese politice si intelegeri ascunse.
Foaie verde baț, n-ai de lucru…Fa-ț’ era premeditat rezultatul! Au fost numeroase avertizari cu privire la pierderea unor drepturi, dar v-ati batut cu pumnul in piept pentru “marea denumire”. De parca de asta nu puteam sluji hotul. Ca zice presa. Presa o da zica in continuare. Asta nu rezolva problemele din puscarii, ba din contra. Multumim oricum… Pentru nimic.
Si ne mai miram de faptul ca Dragnea a schimbat legile ca sa-i fie lui bine, dar de retinut ca pana la urma tot i s-a infundat.