Nici mie nu mi-a placut acest mesaj al DG. Este trist caci provine din partea celui mai inalt reprezentant al organizatiei si spune multe despre el. Ce inseamna toxicitate, cine o apreciaza si cum? Cum devine un angajat toxic? Cine este angajatul netoxic,sau care este setul minim de criterii pentru a-i separa pe cei aflati in antiteza?
Voi incerca, pastrand concluzia rationamentului DG, legat de toxicitate, sa ghicesc portretul unui astfel de angajat. Nu am pretentia ca am inteles ce se afla in spatele sefului ANP.
Toxicitatea trebuie sa fie manifesta, exprimata in relatia cu altii: presiuni pentru sporuri, presiuni pentru pontaje, presiuni pentru rezolvarea unor interese personale, prin intermediul subordonatilor sau colegilor, astfel incat expunerea personala la risc sa fie minima. Raspunderea pasata altora devine regula.
Toxicitatea presupune comportamente asimetrice: cei care respecta legea sunt tratati ca indezirabili. Sunt recompensati doar cei loiali, chiar si dincolo de limitele legii. Corectitudinea e pedepsita, supusenia rasplatita. Daca nu primesc, sa spunem un spor, ca asa vor muschii, te-am zburat din functie si promovez pe cel care imi pupa talpile. Problema sporurilor e rezolvata
Toxicitatea devine contagioasa: ca sa supravietuiasca cel toxic se inconjoara de cei care impartasesc aceeasi viziune, de oameni mai mult sau mai putin la fel de toxici. Toxicul solitar nu rezista probei timpului, iar asta il obliga sa isi aduca aproape pe cei like minded. Impreuna sunt o forta.
Toxicitatea se doreste a fi perena. De asta, ca regula, toxicul se catara pe functii de conducere, este cel mai sigur mod de a supravietui, inlaturand concurenta.
Toxicul este misantrop. Pentru ca este un egoist, isi este suficient el insusi, prin urmare ii uraste pe ceilalti, si mediul de lucru. Nu intelege subtilitatea relatiilor inter-umane si de asta eticheteaza, pentru a simplifica, ceea ce i se pare prea complex: oamenii devin uniforme, indezirabilii devin toxici.
Toxicitatea este caracterizata de flexibilitate (i)morala, de capacitatea de a face compromisuri egoiste: vreau sa fiu sef ca sa nu fiu mai prejos de colegul din academie care deja e sef, vreau sa muncesc cat mai putin si sa ii incarc pe altii, caci asta inseamna sa fi sef. Sunt imoral si ma plang cat de greu imi este ca sa ma asigur ca descurajez competitia si mai trantesc cateva activitati in capul subordonatilor. Vreau sa fiu bine vazut de sefii mai mari decat mine, prin urmare propun ca director unitate pe sotia unui lider de sindicat Fuck it, o propun si la grad de chestor. Nu conteaza ca si-a batut joc de mine. Afirm ca apt limitat inseamna apt si am rezolvat cativa ani din cariera personala.
Cred ca deja recunoasteti cateva personaje.