Vine austeritatea?! Polițiștii de penitenciare vor fi afectați? Reluăm protestele și blocarea penitenciarelor sau menținem pacea socială?
ANP, FSANP, penitenciar, sindicat

Vine austeritatea?! Polițiștii de penitenciare vor fi afectați? Reluăm protestele și blocarea penitenciarelor sau menținem pacea socială?

UPDATE: Directorul general Dan HALCHIN ne-a transmis că, atât conducerea ANP, cât și cea a MJ va depune tot efortul astfel încât Poliția Penitenciară (drepturile personalului) sa fie exceptată de la prevederile de austerite din OUG. Momentan nu este transmis la MJ nicio formă oficială a OUG.

Având în vedere că Guvernul României urmează să adopte o ordonanță de urgență care va introduce o serie de măsuri fiscale și bugetare menite să gestioneze deficitul bugetar pentru anul 2024 și care are implicații asupra drepturilor polițiștilor de penitenciare, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a solicitat directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Dan HALCHIN să organizeze o întâlnire urgentă între conducerea Poliției Penitenciare  și președinții organizațiilor sindicale reprezentative din Poliția Penitenciară.

Dat fiind faptul că se anunță măsuri fiscal-bugetare care ar putea afecta grav drepturile și interesele polițiștilor de penitenciare,  conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) ar trebui să răspundă promt solicitării sindicatelor pentru a ști în ce direcție ne îndreptăm. Reluăm protestele și blocarea penitenciarelor sau menținem pacea socială? 

One thought on “Vine austeritatea?! Polițiștii de penitenciare vor fi afectați? Reluăm protestele și blocarea penitenciarelor sau menținem pacea socială?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Skip to content