Nambăr Uan de mâna a doua, Dan HALCHIN, se face de râs în fața "uniformelor" la Penitenciarul Iași. Autoadulația, minciuna au ieșit dintr-un director general contrafăcut.
ANP, FSANP, penitenciar, sindicat

(67) Nambăr Uan de mâna a doua, Dan HALCHIN, se face de râs în fața “uniformelor” la Penitenciarul Iași. Autoadulația, minciuna au ieșit dintr-un director general contrafăcut.

Directorul general Dan HALCHIN își începe rigid discursul la bilanțul regional de la Iași: “În prima întâlnire pe care am avut-o cu dumnealui (n.r. ministrul Justiției) (…) mi-a zis: Faceți-mi o descriere a sistemului:” Dan HALCHIN, plin de cunoaștere a Poliției Penitenciare a cuvântat: “13.300 de oameni, de polițiști de penitenciare, 24.600 de deținuți (…) un buget de miliarde de lei și, în mod constat, 100 de colegi care fac prostii. În jur de 10-15 îi prindem și îi eliminăm din cauza faptului că sunt toxici sau încalcă legea penală. Pe ceilalți încercăm să-i identificăm, să-i monitorizăm și să nu îi lăsăm să-și manifeste potențialul distructiv. E o realitate care, din când în când, trebuie spusă.” Și măcar dacă era adevărat! L-a mințit pe ministru de la prima lor întâlnire. La Penitenciarul Iași a fost un discurs despre Dan HALCHIN, nu despre polițiștii de penitenciare din zona Moldovei. Directorul general i-a făcut să se simtă audiență, nu colegi, nu camarazi, deși a rostit sterp aceste cuvinte. Discursul a fost despre el, nu despre colegii noștri.

Reacția FSANP:

“Atât s-a putut, Dane! Aceasta este radiografia Poliției Penitenciare pe care tu, Dane, i-ai prezentat-o ministrului Justiției, Radu MARINESCU, la prima voastră interacțiune? Dane, tu ai ajuns în diferite funcții de conducere din sistemul penitenciar, pentru că Poliția Penitenciară asta a avut nefericita șansă ca tu să “fii al cuiva”, nu pentru ca ai avea vreo competență. Aroganța de obedient frustrat este trădată de vorbitul în colțul gurii. Purtarea ta despotică pur-sânge care îți curge prin vene o manifești doar față de subalterni, iar când vine vorba de superiori, dai dovadă de un servilism de-ți salivează limba la vederea mâinilor întinse. Dar, hai să-ți explic de ce te ia în băț un sistem întreg și râd sindicaliștii de tine! Pentru ca ești caraghios, slugarnic și fricos, dar și pentru că ai făcut facultatea la “particulară”, unde prezența era obligatorie la domiciliul studentului, altfel nu se explică de ce încalci legea constant, Dane.” – a afirmat Cosmin DOROBANȚU, președintele FSANP.

Plictiseală în costum nou, la bilanțul “despre Dan”

Într-un costum nou, mai mare cu o măsură și total neasortat cu stăpânul dar și cu ocazia purtării lui, așa s-a prezentat 0,5 la bilanțul regional de la Penitenciarul Iași. Spunem 0,5 pentru ca e Nambăr Uan pe jumătate. Mai pe înțelesul tuturor, are funcție, dar n-are autoritate!

Cine să îl mai ia în serios, când poartă același discurs la toate evenimentele?

Nambăr Uan pe doi (1/2) vorbește de fiecare dată în fața “uniformelor” cu aceeași nostalgie excesivă a propriului trecut idealizat și contrafăcut. Pentru a evita confruntarea cu problemele actuale, Nambăr Uan pe doi (1/2) se refugiază în amintiri și în reinterpretări cosmetizate ale trecutului său îndoielnic, ignorând total evidența prezentului și consecințele nefaste ale stilului său imposibil de conducere! Omul e lunatic! Aspect descris și de prietenul lui de la Tulcea, Cabaua, într-o discuție cu subsemnatul, când îmi povestea că, la nervi, Nambăr Uan pe doi (1/2) lovea gratia cu capul pe secțiile de deținere.

Din analiza discursului de la pupitru, am următoarea concluzie:

Nambăr Uan pe doi (1/2) a făcut eforturi de concentrare, a strâns din buze, își căuta cuvintele, însă din ce în ce mai mai greu îi veneau ideile. Nu era conectat la audiență! Nu simțea oamenii prezenți în sală! I-au fost străini și cu străinii n-ai ce vorbi! Faci cel mult conversație de complezență! Și-a scos telefonul, a căutat în el ceva idei de aburit audiența, nu părea să găsească nimic salvator și atunci, a reluat aceeași placă pe care o rostogolește mereu, precum învârte porcul dovleacul în troaca: noile locuri de cazare! Evident, luat cu lauda de sine, a uitat ca se afla la ședința de bilanț regional la Penitenciarul Iași și a dat-o înainte cu autoadulația și mărețele realizări ale mandatului său!

Ce fumează ăsta, bre?! Nu trebuie să ne facem griji?!

Practic, planeta a început să graviteze în jurului soarelui în 2020! “Erați prin preajma? Ia să vedem, câți erați pe aici? Aaa, toți? Câți aveți mai mult de 10 ani în unitate? Aaa, așa mulți? Mda, se pare ca acele curele de transmisie de la generație la generație funcționează și nu ar trebui să ne facem griji!”,  a rostit Dan HALCHIN de la pupitru, încercând să-ți ascundă neliniștea.

Ce fumează ăsta, bre?! Nu trebuie să ne facem griji? A terminat el de construit pușcării noi, a stat el de vorbă cu ministrul, acum datorită lui au loc deținuții să coboare în același timp din paturi… și gata! Tot înainte, fără griji! Ce dacă luați salarii mai mici cu 1000 lei, doar nu vă închipuiți ca v-ați fi îmbogățit ca banii astia?!

Dan HALCHIN are tupeu de polițist de penitenciare cu 80 de ore suplimentare băgate la plată în 2024 și cu 50% tot anul… așa a ajuns la un salariul lunar de aproximativ 30.000 de lei (bază de calcul pentru pensie), în timp ce “uniformele” de la tură/pluton rămân cu salariile tăiate. Cei 13.300 de polițiști de penitenciare sunt multumiți/satisfăcuți de replica lui Dan HALCHIN din cadrul ședinței bilanțului regional de la Penitenciarul Iași referitoare la munca în SDSL: “Începând cu 1 ianuarie nu se mai plătesc și sunt considerate ca o zi lucrătoare din cursul săptămânii dar hai să ne gândim că în ultimii 20 de ani ați fi avut 1000 de lei în plus la salariu. Credeți că v-ați fi îmbogățit cu acești bani?”

P.S.

Bre, Dane, hai să îți spun ceva: În zona Moldovei, chiar “miroase puternic a sindicalism” (dacă tot ai făcut afirmația aceasta în sală). Și e sindicalism FSANP, acea organizație sindicală care te-a adus în starea fizică și psihică în care ești acum. Ai slăbit, Dane și arăți de parcă te-au păzit azi-noapte. Ești livid, trist, incoerent, rătăcit. Dane, pe zi ce trece ești din ce în ce mai trădat, Dane. Ți-o spun sincer: Du-te la Arad, Dane! Acolo te vei liniști și îți vei reveni!  

13 thoughts on “(67) Nambăr Uan de mâna a doua, Dan HALCHIN, se face de râs în fața “uniformelor” la Penitenciarul Iași. Autoadulația, minciuna au ieșit dintr-un director general contrafăcut.

  1. Corupția nu are potențialul distructiv? Având in vedere ca ne tratează cu atât de mult dispreț, la următoarele proteste propun să-i cerem demisia si domnului director general.

  2. Un alt aspect interesant pentru cei prezenți la acest bilanț, a fost prezentarea creșterii capacității de cazare de către “nea Dan”.
    În pofida construcțiilor aflate în derulare și lăudate de “nea Dan” la toate întâlnirile sale cu miniștrii Justiției, la bilanțurile regionale sau la întâlnirile sale de taină cum că: infrastructura la nivel de sistem s-a dezvoltat în mandatul său, prin aceea că vom avea noi locuri de cazare la Vaslui, Baia Mare, Botoșani (Proiect Corecțional), întrebat de un sindicalist din sală dacă există proceduri de extindere a statului de organizare pentru a putea fi populate aceste noi clădiri, “nea Dan”, ne-a răspuns: din păcate, nu!

    Păi mă oameni buni, a cata oară punem carul înaintea boilor în acest sistem?
    Sau la ce folos să cumpărăm car, dacă nu avem boi!

    Noaptea minții!

    Apoi îl întreabă pe liderul de sindicat: la voi câte locuri sunt scoase la concurs?
    3 locuri de agenți

    Ce să faci bre “nea Dane” cu 3 locuri de agenți la un proiect corecțional în care s-au investit milioane?

    1. De unde să știe el? Ca să cunoști realitatea din penitenciare, trebuie să te intereseze sistemul penitenciar cu adevărat. El stă în birou și manipulează la un covrig de cauciuc antistres. De-ar ști ministrul și Ministerul Justiției cât de mult i-a mințit Nambăr Uan pe Doi (1/2)…

  3. Din seria: ce-o fi cu el?
    La finalul prezentării materialului video, fiecare director de unitate din zonă de nord est, a fost invitat la pupitru pentru a ține un discurs.
    Bizar a fost faptul ca, în timp ce directorul de la Bacău ținea un discurs cu multă emoție, “nea Dan” și a scos telefonul personal și-l poza pe acesta, creând o starea de nemulțumire în rândul celorlalți directori, care își dădeau mesaje între ei.

  4. Dacă planeta a început să graviteze în jurul soarelui abia din 2020, e clar că până atunci unii au trăit într-un univers paralel. Iar dacă leadershipul a ajuns o combinație de autoadmirație și discursuri reciclate, poate că nu ne mai mirăm de ce realitatea bate filmul. Când audiența râde, dar nu la glume, poate că e momentul pentru o pauză de reflecție… sau măcar pentru un discurs nou!
    Și apropo, tot umblă așa dezgropat prin discursuri vechi… chiar nu-i e frig de atâta stat în trecut?

    1. Unde cap nu e, picioarele fac legea într-o instituție (din altă țară, nu din România) condusă prin incompetență afișată și manipulare de către Cel Făr de Reputație, Marinică și Pulea Spătaru. Ce pretenții să ai? Pe bune?!

  5. Arată penibil, exact ca un recidivist la liberare îmbrăcat cu hainele depuse la magazie în urmă cu 20 ani și alea furate de la Festivalul Mamaia din ’63.

  6. De ce trebuie să trăiască un întreg sistem în minciună și nepăsare ? De ce trăiește blestemul de a fi condus de un individ fără onoare și cu reputația de mult pierdută ? Oare cine încă mai ține în spate un om depășit de mult, de multitudinea problemelor din sistem, care crede că el este salvatorul. Salvatorul incompetenților și al pupincuriștilor care îl ridică pe norișorii “gloriei”. Nutresc speranța că un ministru competent îl va coborî între colegii mai mult sau mai puțin “toxici” așa cum îi apreciază supremul conducător, dar fără parașuta. Îi dorim cădere … rapidă !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Skip to content