Recent a apărut un caz soluționat în instanță care demonstrează că angajatorul poate fi obligat să-i plătească salariatului despăgubiri pentru prejudiciile suferite de pe urma condițiilor improprii de muncă.
14.000 de euro despăgubiri pentru condiții improprii de muncă
Afectarea demnității umane și a celei profesionale ca urmare a ignorării obligațiilor de sănătate și securitate în muncă (SSM) dă dreptul salariaților să ceară inclusiv despăgubiri morale, ceea ce pentru angajator se pot traduce în costuri serioase.
Într-un proces intentat angajatorului său, un procuror a obținut de curând în primă instanță peste 14.000 de euro despăgubiri morale și încă 400 de euro/lună, tot despăgubire morală, până când i se vor asigura efectiv condițiile de muncă conforme cu reglementările în vigoare.
Conținutul deciziei poate fi parcurs aici, iar Hotărârea, care aparține Tribunalului București, este relevantă însă pentru toate categoriile de angajatori, fie ei din mediul public sau din mediul privat. Asta, pentru că reglementările se aplică tuturor.
Potrivit avocatnet.ro, angajatul poate da în judecată entitatea pentru care lucrează și-i poate pretinde despăgubiri atât pentru prejudiciile materiale, cât și pentru cele morale. În cazul de care spuneam mai sus a fost vorba de acordarea unor despăgubiri pentru prejudicii morale, pentru că asta a cerut procurorul cu pricina.
Angajatorul trebuie să despăgubească angajatul pentru prejudiciile suferite în timpul serviciului
În Codul muncii, la capitolul privind răspunderea patrimonială, scrie că angajatorul e obligat să îl despăgubească pe salariatul lezat din culpa sa (a angajatorului), pentru prejudiciile materiale sau morale suferite în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
În hotărârea Tribunalului București, pe care am invocat-o mai sus, instanța punctează care sunt condițiile ce trebuie cumulate pentru a antrena răspunderea angajatorului în această situație descrisă de prevederea de mai sus:
- salariatul să fii suferit un prejudiciu moral sau material;
- prejudiciul să fie cauzat din culpa angajatorului;
- prejudiciul să fii intervenit în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Nu e necesar ca reclamantul (angajatul) să dovedească afecțiunile deja instalate
În hotărârea dată, instanța a punctat câteva lucruri pe care trebuie să le rețină orice angajator. Pe de o parte, că nu e nevoie de o sesizare prealabilă a salariatului în privința condițiilor neadecvate de muncă. În baza legislației muncii, angajatorul e oricum obligat să asigure sănătatea și securitatea în muncă.
Apoi, referitor la infrastructura de la locul de muncă ce pune în pericol sănătatea angajatului și instalarea unor boli profesionale, instanța a punctat că nu e necesar ca reclamantul (angajatul) să dovedească afecțiunile deja instalate (probleme cu spatele, să zicem). E suficient să vedem că obligația angajatorului e de a asigura condiții care să prevină instalarea unor boli profesionale (sursa: link).
Inteleg ca acel procuror lucra intr-un birou cam ingust. Oare poate obtine cei 14 mii de epuroi in fiecare an,pana se remediaza situatia sau o data in viata? Cum se face ca au conditii improprii si castiga numai unii?
Se face pentru ca altii nu dau in judecata.
Adevărat ca alții nu dau în judecata. M-am gândit la asta de multe ori la ce bătaie de joc am indurat. Am stat într-un birou de aprox. 5mp 3 persoane plus aparatura și parte din mobilierul necesar desfășurării activității.. plus dosarele.. Am mers asa gravidă pana în luna 8 de sarcina și de fiecare data când trebuia sa ies din birou sa duc acte sau altele trebuia sa o ridic pe colega mea de pe scaun sa pot trece. Ma loveam ba de calorifer ba de birou ca spațiul era atât de mic încât încăpea scaunul perfect și coleg mea (de 47 de kg ca idee). Colega scria pe o cutie de carton ca nici birou sau calculator nu i-au asigurat în primele 3 luni. Asa este la noi. Astea condiții de munca!!!
De-asta nu e bine sa te faci procuror- nu ai conditii bune de munca….
Cu privire la conditiile de munca, cei care executa serviciul in foisor ar avea dreptul sa aiba un scaun decent in post?
Da.