ANP, analiză privind urgențele în ocuparea posturilor vacante
sindicat

ANP, analiză privind urgențele în ocuparea posturilor vacante

ANP ne transmite prin adresa 66167/DMRU/09.04.2020 rezultatele centralizării necesarului de personal al fiecărei unităţi, pentru sectoarele siguranța deținerii și regim penitenciar și economico-administrativ.

ANP a stabilit trepte de urgenţă a încadrării cu personal pentru evidențierea unitătilor ce au deficit ridicat, în acest sens, si care vor fi avute în vedere la repartizarea absolvenţilor instituţiilor de învăţământ care şcolarizează personal în beneficiul sistemului penitenciar, respectiv scoaterea la concurs a posturilor vacante. După ce trece starea de urgență, evident.

Adresa unitati analiza posturi SDRP si DEA
Adresa unitati analiza posturi SDRP si DEA

ANP ne-a solicitat să nu publicăm documenttul ca atare, drept urmare n-o s-o facem. Gruparea unităţilor pe trei trepte de urgenţă a încadrării de personal în funcţie de procentul încadrare/necesar, este următoarea:

1. Unităţi cu deficit ridicat de personal (până în 70%):

  • 15 unităţi pentru sectorul siguranţa deţinerii şi regim penitenciar;
  • 23 unităţi pentru sectorul economico-administrativ;

2. Unităţi cu deficit mediu de personal (de la 70% până în 80%):

  • 15 unităţi pentru sectorul siguranţa deţinerii şi regim penitenciar;
  • 21 unităţi pentru sectorul economico-administrativ;

3. Unităţi cu deficit mic de personal (de la 80%):

  • 16 unităţi pentru sectorul siguranţa deţinerii şi regim penitenciar;
  • 2 unităţi pentru sectorul economico-administrativ.

În context

https://www.fsanp.com//2020/04/27/anp-masuri-privind-protejarea-personalului-la-penitenciarul-spital-bucuresti-rahova/

https://www.fsanp.com//2020/04/26/anp-modifcari-la-proiectul-privind-schimbarea-din-functie-a-politistilor-de-penitenciare/

https://www.fsanp.com//2020/04/25/anp-revenirea-la-programul-de-lucru-in-4-schimburi-incepand-cu-16-mai-2020/

19 thoughts on “ANP, analiză privind urgențele în ocuparea posturilor vacante

  1. Bună ziua! Să înțelegem că după starea de urgență se vor organiza concursuri din sursă externă?
    Nevoie de personal este și a fost dintotdeauna, dar ei o tot lungesc cu organizarea/ amânarea/anularea concursurilor.

  2. Buna seara să înțelegem că după starea de urgență se vor scoate posturi din sursa externă la concurs?

  3. Bună seara! Se vor scoate la concurs posturi din sursa externă? Dacă da am vrea sa stim unde sa urmărim si ce condiții ar fii de indeplinit

  4. In acest caz nu mai poate fi vorba despre încadrarea pe o perioadă de 6 luni a pensionarilor….

    1. Stai acasa veteranule , lasa si tineretu , ai vrea sa dormi vreo 6 luni prin foisoarele puscariei

      1. Vrei să spui că în foișoarele din pușcăriile patriei se doarme??
        Și asta își dorește “tineretul”???

  5. Bună ziua, este adevărat că încă nu este aprobat ordinul ministrului? Pe urmă urmează publicarea în MO…deci este posibil ca reluarea acestor concursuri suspendate să fie de durată! Mulțumesc frumos.

    1. Daca va referiti la mutari, probabil ca dupa ce se finalizeaza perioada de criza.

  6. Mesaj ptr.CORONA . PENSIONARII care au executat misiuni de paza .escortare si supraveghere AU FOST FOARTE RESPONSABILI IN CEEA CE PRIVESTE ATRIBUTIUNILE DE SERVICIU – FISA POSTULUI. STAI LINISTIT CA NICI UN PENSIONAR NU VA REVENI IN SISTEM deoarece trebuie sa renunte la pensia de serviciu. DAR VA COMPATIMESC PE UNII DINTRE VOI (ACESTI POSTACI) HABAR NU AVETI CU CE SE CONFRUNTA SISTEMUL PENITENCIAR. VA DORESC CAT MAI PUTINE INCIDENTE SI SA IESITI CU BINE LA PENSIE.

  7. Bună ziua. Este adevărat zvonul prin care se vehiculează susținerea concursului de ocupare a posturilor vacante prin video-conferință?

    1. Tehnic exista posibilitatea. Nu stiu insa sa existe o decizie in acest sens.

Comments are closed.

Skip to content