Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a adresat organizațiilor sindicale invitația de a participa, în format videoconferință, la ședința festivă, care se va desfășura în data de 28 iunie a.c., începând cu ora 09.00. Participă ministrul justiției, Stelian ION și directorul general al ANP, Dan HALCHIN.
29 Iunie – Ziua personalului din sistemul administrației penitenciare
În fiecare an, la data de 29 Iunie, Administraţia Naţională a Penitenciarelor și unitățile subordonate sărbătoresc Ziua personalului din sistemul administrației penitenciare, sub patronajul spiritual al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii penitenciarelor din România.
Videoconferință cu ministrul, directorul general, directorii de penitenciare și reprezentanții organizațiilor sindicale
Momentul va fi marcat și anul acesta, în praznicul Sfinţilor Petru şi Pavel, prin organizarea, la data de 28 iunie 2021, a unei videoconferințe cu participarea ministrului justiției, a conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor și a echipelor manageriale din instituțiile penitenciare subordonate.
30 de ani de la trecerea de la MAI la MJ
Aniversarea are, anul acesta, dublă semnificație, întrucât se împlinesc și 30 de ani de când sistemul penitenciar românesc a trecut din subordinea Ministerului de Interne, în coordonarea Ministerului Justiției.
Viorel VOICU reprezintă FSANP la eveniment
Din partea Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), la videoconferință, va participa domnul vicepreședinte Viorel VOICU, care va reprezenta FSANP la acest eveniment.
Felicitari.
Felicitari pentru ce?Lipsa personalului,lipsa echipamentului,lipsa transparentei,lipsa sefilor capabili sa ia decizii bune pentru unitățile ce le conduc,pentru toate numirile de directori doar pentru rotunjirea pensiei?Mda,felicitari atunci.