Pe fondul deschiderii la dialog manifestată de către ANP, continuăm dezbaterea unor probleme de interes pentru membrii de sindicat începută la Conferința Națională a FSANP din iunie 2019.
Dialogul social, reluat timid după evul mediu întunecat din mandatul Dobrică
Șefii direcțiilor de resurse umane și economic administrativ ne-au făcut plăcerea de a fi prezenți pentru a lua contact cu problemele din penitenciare, așa cum se văd din zona sindicală. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, e un fel de reînceput în dialogul social.
Sigur că instituția încă are reflexul păgubos de a încerca să explice de ce nu poate și de a-și acoperi problemele, dar faptul că cei în măsură să le rezolve acceptă dialogul e un pas înainte, chiar dacă mai e mult până la rezolvarea unor probleme cronice.
https://www.fsanp.com//2019/07/28/anp-propune-solutii-la-problemele-ridicate-de-sindicate/
Precizări în legătură cu locuințele, transportul cadrelor și plata unor sentințe (art. 109)
În ceea ce privește transformarea compensației pentru chirie în rată ANP precizează că, cei care nu au avut chirie la momentul publicarii Legii nr. 145/2019 privind statutul politiștilor de penitenciare pot beneficia de dreptul platii ratelor daca indeplinesc conditiile de acordare a compensatiei lunare pentru chirie potrivit alin. (2) din art. 111 din Legea nr. 145/2019, temeiul legal regasindu-se la alin. (9).
Mai mult, tot ANP amintește că potrivit alin. (2) lit. c) al art. 105 din Legea nr. 145/2019, politistul de penitenciare nu beneficiaza de decontarea cheltuielilor de transport in cazul deplasarii de la domiciliu la locul de munca, cand domiciliaza in alta localitate decat cea in care își desfășoară activitatea, dacă în localitatea în care se află locul de muncă beneficiază de compensarea chiriei în condițiile art. 111.

Proiectul privind sprijinul pentru achiziția și construirea de locuințe, proiectul trimis la Minister
Polițiștii de penitenciare care au achiziționat o locuinta inainte de intrarea în vigoare a noului statut, pot beneficia de dreptul plății ratelor dacă indepliesc condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie potrivit alin. (2) al art. 111 din Legea nr. 145/2019, temeiul legal regasindu-se la alin. (9) al aceluiași articol urmând ca pe spețe punctuale ANP să emită puncte de vede in funcție de specificul fiecăreia dintre ele.
În temeiul art. 109 alin. (1) și (3) din Legea nr. 145/2019 polițiștii de penitenciare vor fi sprijiniți în construirea sau cumpararea, o singură dată în timpul carierei profesionale, a unei locuinte proprietate personala, in localitatea in care iși are sediul unitatea la care sunt incadrați, din fondurile Administrației Naționale a Penitenciarelor sau alte fonduri guvernamentale, in condițiile legii, criteriile și condițiile de sprijin prevăzute la alin. (1) stabilindu-se prin hotarare a Guvernului.
Mai multe detalii AICI.
În context
https://www.fsanp.com//2019/09/14/sistemul-penitenciar-si-povara-bunelor-intentii-uitate-n-stadiul-de-declaratie/
https://www.fsanp.com//2019/07/22/cuiul-lui-anplea-evaluarile-psihologice-pentru-selectia-de-personal/
https://www.fsanp.com//2019/08/12/aplicatiile-de-pontaj-si-salarizare-reparate-de-anp-deocamdata-din-vorbe/
https://www.fsanp.com//2019/08/22/continua-politica-de-subfinantare-cronica-si-de-subminare-a-sistemului-penitenciar/
Dle presedinte ,din adresa ANP reiese că dânșii au solicitat sprijin MJ încă din 2018,cu mult înainte de apariția statutului polițistului de penitenciare,referitor la transformarea chiriei în rate.dupa cum spun ei a trecut mai mult de un an,si ….nimic.ce se intampla oare cu adevărat????Eu unul nu pricep…
Este un lucru despre care am informat si noi in mod repetat si chiar am postat proiectul pe care am lucrat. *Prevederea exista.* A fost doar preluata in noul statut. Imprtant e ca de aceasta data sa fie si pusa in practica.
Si dupa apariția noului statut, nu au mai trimis nimic???
Cei de la MJ au spus ca nu e cazul, ca actualizeaza acolo. Am fost prezent cand DG Plesa a sunat la elaborare. Am cerut totusi proiectul si am cerut sa fie pus in procedura de transparenta decizionala la pachet cu cel cu transformarea compensatiei pentru chirie in rata. Altfel ar fi o discriminare.
Domnule Dumitrascu, despre marirea normei de hrana si de echipament nu se mai stie nimic? Se mai aplica, si daca sa se va da retroactiv….a trecut deja aproape un an!!!
Ba se stie. Am postat si raspunsul MJ care inca n-a lamurit chestiunea juridica si informatii despre faptul ca intre timp noi am mers in instanta.
De 50% ce se mai aude?
Raspunsul MJ este ca daca se gasesc bani se va da si 50%. Cand se va decide acordarea majorarii de 50% vom informa.
Mai sunt 3 luni și se termină anul .ANP nu poate face un calcul sa vadă dacă are bani sau nu.
Dupa parerea mea, da. Banuiesc ca si dumneavoastra sperati la fel. Din pacate inca nu avem un raspuns.
Multumesc
Japca cu 50% pentru ce sa se imparta banii intre neamuri ? Sa se dea domnule normele actualizate ca iau toti . Auzi tu 50 % , ca a cautat 2 hoti in buzunare si sub talpic la adidasi . Vrem sa avansam , sa iasa comunismul la pensie sa lase loc ca au intepenit tara in pareza asta creata de ei . Munceste ia banu si pleaca .
Se vorbește intens ba de restantă la NH ,50% bani de rate la chirie etc pai numai azi nu-i mâine și îi poimâne se schimba guvernul la revedere restante la ce se discuta vor urma tăieri ,înghețări de salarii va așteptați că cei de la PNL.sa mai dea ceva va înșelați Și cu pensiile va fi o mare problema o să vedeți toate astea în câteva zile.Asa că !!!
O sa ne dea ca la lidl :)))) .demisia si am plecat . 3300 lei la escorta daca taie 500 :))) cine sta ? :)))