ANP, revenirea la programul de lucru în 4 schimburi începând cu 16 mai 2020
sindicat

ANP, revenirea la programul de lucru în 4 schimburi începând cu 16 mai 2020

ANP a transmis ieri dispoziții privind revenirea la programul de lucru pe 4 schimburi începând cu 16 mai 2020.

Adresa ANP 32788/24.04.2020… by FS ANP on Scribd

Având în vedere starea de urgenţă instituită la nivel naţional prin decretul 195/2020, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a emis decizia nr. 399 din 31.03.2020 prin care a fost stabilit un nou program de lucru pentru personalul din subordine.

Ținând cont că starea de urgenţă a fost prelungită prin decretul prezidenţial nr. 240/2020 până la data de 15.05.2020, vă înaintăm un model de planificare în serviciu pentru personalul sectorului operativ din cadrul unităților penitenciare, care în prezent este organizat în 5 schimburi.

Această planificare asigură revenirea, începând cu data de 16.05.2020, la organizarea anterioară în 4 schimburi, iar personalul suplimentar care a asigurat constituirea schimbului nr. 5 își va relua activitatea, conform programului stabilit de directorul penitenciarului.

În vederea asigurării continuității misiunilor operative, în situația în care unul sau mai mulţi membri ai personalului sunt contacţi/ suspecţi/ confirmaţi de infectare cu noul coronavirus, împreună cu directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii și regim penitenciar, veți identifica și asigura o rezervă de personal, nominalizat din cadrul tuturor sectoarelor de activitate, care să fie dimensionată astfel încât să existe posibilitatea de înlocuire imediată în serviciu, cel puţin a unui schimb. (Sursa: Adresa ANP 32788/24.04.2020)

În context

https://www.fsanp.com//2020/04/24/omj-privind-mutarea-politistilor-de-penitenciare-publicat/

https://www.fsanp.com//2020/04/23/anp-noi-dispozitii-privind-protectia-personalului-si-prevenirea-extinderii-epidemiei-de-coronavirus/

https://www.fsanp.com//2020/04/21/anp-formare-profesionala-in-regim-de-telemunca-pentru-intregul-personal/

9 thoughts on “ANP, revenirea la programul de lucru în 4 schimburi începând cu 16 mai 2020

  1. Așa trebuia de la început, au bulversat foarte mult personalul, plus că unii au fost băgați în concediu cu japca

  2. Trecand la programul normal pe 4 schimburi, la jumatatea lunii, sunt curios cum vor proceda cu cei care deja fac ftl pentru luna mai , sa nu mai vorbim de cei care vin dupa 14 zile “de stat acasa”.

  3. Acolo unde e trecut 8 ore cred că va fi telemunca reprezentată de niste teme de învățat.Asta cum se ponteaza și cum va fi plătită?

  4. Nu Doresc sefii telemunca inteleg ,din 4 Mai Vom fi 3 schimburi prezenti …sa vedem distantare …

  5. Buna seara.
    Aveți idee de ce a mai fost trimisă de către ANP macheta cu planificarea pentru luna Mai dacă nu se respectă și se merge tot pe planificarea anterioară cum a fost în Aprilie (15 zile la muncă, 15 zile acasă/ 2 de zi două de noapte și o zi libera/tot 5 schimburi)?
    Cum se face revenirea?
    Ce este trecut în machetă nu are nici o treabă cu planificarea reală, nici măcar asemănător.
    Cei care termină cele 15 zile de muncă la sfârșitul lunii Mai, de la 1 iunie teoretic ar trebui sa intre în normal și să își continue activitatea.
    Va rog dați-mi un răspuns.

    1. Probabil pentru ca presedintele a anuntat ca dupa 15 mai masurile de criza vor fi relaxate si pe fondul unor nemultumri venite din partea personalului in legatura cu programul la 5 schimburi.

      1. Atunci revenirea la 4 schimburi mai degrabă va fi de la 1 Iunie în teorie, în nici un caz nu se poate discuta despre “ușoara” revenire la program normal începând cu data de 16 Mai.
        Lucrăm la fel că luna trecută, nimic schimbat luna aceasta.
        Mulțumesc pentru răspunsul oferit.

Comments are closed.

Skip to content