Începând cu 1 iunie 2020 Administrația Națională a Penitenciarelor decide relaxarea unor măsuri dispuse pentru perioada crizei. Se revine practic la programul normal de lucru
De multe ori se întâmplă că ultrajul nu este sesizat. De regulă atunci când agresiunea este una verbală. Ceea ce nu face decât să încurajeze
Ministerul Justiției organizează dezbatere publică pe tema proiectului privind schimbarea din funcție a polițiștilor de penitenciare, vineri 29.05.2020 incepand cu ora 12.00. Vizitatori: 6,101
Conform OUG 114/2018 și anul acesta normele de hrană și echipare se vor mări pe hârtie înainte să se mărească pe carduri (sau deloc). Ar
Având în vedere că sunt destule neclarități în materie de salarizare, ANP transmite unităților din sistemul penitenciar dispoziția de a desemna un specialist care să