Dialog între ministrul Justiției, Cătălin PREDOIU și liderii sindicali din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor
FSANP, justitie, sindicat

Dialog între ministrul Justiției, Cătălin PREDOIU și liderii sindicali din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor

Astăzi, 31.05.2023, la sediul Ministerului Justiției, la invitația ministrului Cătălin Predoiu, a avut loc o întâlnire de lucru cu reprezentanții sindicatelor din cadrul ANP, respectiv dl. Ștefan Teoroc, reprezentând Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare, dl. Cosmin Dorobanțu, reprezentând Federația Sindicatelor din Administrația Nationala a Penitenciarelor și dl. Ionuț Mogâldea, reprezentând Federația Polițiștilor de Penitenciare.

Reprezentantul Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, dl. Șchiopu Florin, nu a putut da curs invitației, nefiind momentan în București, ministrul Justiției menținând invitația pentru o dată ulterioară.

În cadrul întâlnirii, au fost abordate subiecte de interes comun și evaluate soluțiile pe care Administrația Națională a Penitenciarelor, în dialog cu sindicatele și cu sprijinul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Finanțelor Publice, trebuie să le găsească în continuare. Între acestea, deficitul de personal este printre cele mai importante provocări ale sistemului penitenciar în acest moment.

Dialogul rămâne deschis, ministrul Justiției reafirmând sprijinul Ministerului pentru ANP și sindicate în rezolvarea etapizată a problemelor sistemului penitenciar.

Am avut un dialog constructiv pentru care le mulțumesc liderilor sindicali. Le-am mulțumit, de asemenea, pentru faptul că au asigurat funcționalitatea sistemului penitenciar pe parcursul protestului desfășurat astăzi. Căutăm împreună soluții pentru problemele sistemului penitenciar și prin angajarea unui dialog cu Parlamentul și Ministerul Muncii privind legile salarizării și pensiilor, pentru că problemele stringente ale sistemului penitenciar sunt legate direct de agenda acestor două importante instituții.

 Îmi mențin angajamentul ca polițiștii de penitenciare vor avea aceleași drepturi ca toți ceilalți angajați din familia ocupațională apărare, ordine publică și siguranță națională, pe baza discuțiilor pe care le-am avut în trecutul apropiat cu dl. Prim-Ministru și cu dl. ministru al Afacerilor Interne.

Pe termen scurt, în următorii 1-2 ani trebuie ocupate locurile vacante și cooptați în aparatul sistemului penitenciar 1-2.000 de polițiști de penitenciar, pentru a se depăși zona critică din punct de vedere al resurselor umane.

Totodată, este important să ajungem în următorii ani la un necesar de 20.000 de angajați pentru a răspunde provocărilor sistemului penitenciar evaluate și determinate științific pe baza tuturor criteriilor care țin de siguranța deținerii și calitatea actului profesional desfășurat de polițiștii de penitenciare. Respectarea unui astfel de parametru ar elimina fenomenul orelor suplimentare, care ar conduce la creșterea siguranței și reducerea costurilor bugetare.

În același timp, cred că este momentul să gândim și alte soluții alternative pentru a răspunde presiunii legate de nevoia de personal, presiunea costurilor și a necesarului de spații de cazare. Rămân în continuare în dialog cu sindicatele, încurajez și sprijin ANP să dezvolte în continuare propriul dialog social cu angajații din penitenciare, care să se armonizeze cu dialogul pe care MJ îl menține cu organizațiile sindicale. Am încredere că împreună vom depăși aceste momente dificile”, a declarat Cătălin Predoiu la finalul întâlnirii.

Sursa: https://www.just.ro/dialog-intre-ministrul-justitiei-si-liderii-sindicali-din-cadrul-administratiei-nationale-a-penitenciarelor/

23 thoughts on “Dialog între ministrul Justiției, Cătălin PREDOIU și liderii sindicali din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor

  1. Conform formei de azi 31 mai 2023 a proiectului de modificare a legii pensiilor militare:
    cei nascuti dupa ianuarie 1971 pot iesi la pensie la 48 ani (61-13)
    cei nascuti dupa ianuarie 1972 pot iesi la pensie la 49 ani (62-13)
    cei nascuti dupa ianuarie 1973 pot iesi la pensie la 50 ani (63-13)
    cei nascuti dupa ianuarie 1974 pot iesi la pensie la 51 ani (64-13)
    cei nascuti dupa ianuarie 1975 pot iesi la pensie la 52 ani (65-13)
    Tabelul contine si erori dar este forma agreata pana in acest moment la nivel de coalitie.
    Din pacate, niciun lider sindical nu a facut aceasta informare. Au circulat mesaje pe ascuns. Sper sincer ca FSANP o va face pentru ca lumea sa inteleaga ce urmeaza daca nu se schimba ceva.

    1. Să înțeleg că dacă sunt angajat din 2000 și sunt născut în 1975 trebuie să stau până la 52 ani ?

      1. Pe actuala versiune de proiect, da. Trebuie sa intelegeti ca aceasta este a doua varianta. Prima prevedea o evolutie mult mai lenta pe pensionari. A fost aruncata in public impreuna cu salarizarea incepand cu 1 iunie si o parte din sindicate au inghitit-o. Evident a fost o facatura intentionata. Prima varianta a fost eliminata in 24 de ore. Si a aparut varianta nr. 2, prezentata mai sus. Masiv cenzurata de un un anumit sindicat, culmea cel mai reprezentativ. Doar FSANP a ales sa informeze corect. Pentru asta felicitari! In varianta nr.2, fiind nascut in 75, iesiti la pensie la 52 de ani. Sa speram ca nu e ultima varianta. Culmea, o parte din modificarile din a doua varianta au fost scrise in cabinetul lui Solomon.

    2. Multumim pentru informare. Am urmarit subiectul. Pe alt site in continuare apare la un articol din 29 mai anexa veche cu pensiile. Nici macar nu au corectat. Sa punem intrebarile: cine nascut in 1971 este in sistem acum? Eu cred ca nimeni, poate cativa angajati nu reprezinta o cifra critica.
      La fel cine nascut in 72,73? Putini. Majoritatea sunt cei peste 1974.
      Alta intrebare: de ce s-a livrat varianta cu pensie incepand din 2030? ce s-a urmarit?
      Alta intrebare: Ciolacu vrea inclusiv recalcularea pensiilor in plata? Din interviuri asta apare. Din proiect asa rezulta. Inseamna ca toti sunt afectati. Impozitul de 30% e pentru toti.
      Alta intrebare: de ce se ocupa de pensiile militare Ministerul Muncii? Modificarile sunt facute de ei, pe Budai il vad mereu.

    3. Nu am găsit așa ceva. Atașează, te rog, textul de lege. Altfel, o iau ca dezinformare.

  2. Acum inteleg eu tacerea (impusa din partea) unei figuri galbene. Este nascut in 1973, se pensioneaza la 50 de ani pe care ii face in 2023 pen’ca pe proiectul de modificare cei nascuti in Ianuarie 1973 se pot pensiona la 63 -13=50. Da, nimic intamplator sub soare. Joc de glezne goale si galbene, mimam lupta de la bordul unui APPLE de mii de parai. Plus, ca va face pe prostul, vai nici nu stiam, ce intamplare, m-au anuntat si pe mine … Vrajeli!

    1. sunt angajat din 2000 și sunt născut în 1975 trebuie să stau până la 52 ani ?

        1. Eu pe legea actuală mă incadrez în primăvara anului 2024.
          Să înțeleg că trebuie să mai stau 4 ani daca intră noua lege și cei născuți în 75 sar direct la 65 ani?
          Vă rog foarte mult să-mi dați un răspuns!
          Mulțumesc!

          1. Raspunsul simplu este da. Raspunsul complicat este ca trebuie avuta in vedere si o vechime minima de 26 de ani de uniforma pentru a putea beneficia de reducerea de 13 ani. In situatia in care nu aveti 26 de ani vechime ca politist, militar nu aveti reducerea de 13 ani, cele doua sunt corelate. Vedeti si explicatiile de mai sus. Felicitari FSANP ca a ales sa informeze corect! Sa speram ca lucrurile se vor modifica. Estimez ca sansele de modificare sunt minime pentru ca au aruncat pe piata marirea salariala ca sa inchida gura sindicatelor obediente in care majoritatea membrilor sunt tineri. In realitate toti sunt afectati. Scopul, pe surse, a fost amanarea iesirii la pensie a “decreteilor” din sistem si a celor ce urmeaza lor.

      1. La acest moment ai 23 de ani de vechime, deci un spor de 11 ani si jumatate.
        Daca scazi din varsta standard de pensionare, 60 de ani, sporul de vechime, atunci varsta la care te poti pensiona este de 49 de ani si sase luni.
        Imi trebuie exact data la care te-ai angahat si data nasterii si iti calculez exact data pensionarii!
        Sanatate!

        1. Totuși de ce apare la cei din 75 data pensionarii 2035( sunt 60 ani)?
          Nu știu dacă e legal că pe cei din 75 să-i sari direct la 65 iar restul să crească gradual!

  3. Modalitatea de calcul a pensiei anticipate partiale este schimbata, doar prin raportare la perioada efectiv lucrata in sistemul penitenciar (anterior nu era asa). Pensia anticipata se pare ca ramane la fel ca si modalitate de calcul.

  4. Am 47 de ani făcuți în aprilie, iar pe legea actuală mă încadrez anul viitor la 1 septembrie. Atunci fac 24 de ani vechime în sistem. Conform noilor reglementări mă pensionez în 2028?

      1. Din tabelul cu vârsta la cei născuți în 75 rezultă data de 2035 ( adică 60 ani ) .Dacă din 2035 scădem grupa rezultă data pensionarii!
        Corect?

  5. Păi și când ar trebui să intre în vigoare noile modificări. Că și asta contează!

  6. d-le presedinte ..cu privire la aplicarea în integralitate a legii 153 și la pensionarii care în 2022 erau activi, ?acum decidentii recunosc ca tb aplicata de anul trecut ,o reparatie ptr cei pensionati in 2022 ? stim ca lupta este ptr activi dar un gand si ptr noi nu strica.

  7. Bună ziua
    Dl. Cosmin, la Penitenciarul Botoșani se petrece un fenomen nemaiîntâlnit.
    Un vice din sindicatul (editat admin), fost director adj. sdrp (cel care și-a spălat hainele la spalatoria detinutilor), afirma prin unitate ca logodnica sa (detasata in aparatul central Anp), va lua concursul de sef serviciu regim, la Botoșani, cu ajutorul domnului N (Vice editat admin).
    Acesta se lauda ca la concursul organizat la Aiud de șef regim, dl. N se va deplasa special, dând de înțeles ca postul va fi ocupat de doamna in cauza.
    Va rugam sa transmiteți mai departe DG/ului, pentru a se evita accesul cu telefonul mobil observatorilor deoarece se vor transmite întrebarile pe acest canal de comunicare.

    1. Voi aduce la cunoștința forurilor de conducere din ANP despre acest lucru. Mulțumesc!

      P.S. Dacă mai aveți cazuri de potențialele fapte de corupție, va rog sa ne semnalați!

Comments are closed.

Skip to content