Director adjunct inapt psihologic ținut în funcție de un ANP bolnav de incompetență și fără busolă morală
ANP, penitenciar, sindicat

Director adjunct inapt psihologic ținut în funcție de un ANP bolnav de incompetență și fără busolă morală

Directoarea adjunctă a Penitenciarului Satu Mare, Mădălina ROATIȘ, declarată “inapt psihologic” pentru o funcție de middle management (șef șefcție/șef tură). Plimbată câteva luni prin Direcția Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar (DSDRP) pentru a prinde valențe de director adjunct “pază”, protejata lui Marian ILIE n-a avut capacitatea de a trece o testare psihologică pentru funcția de șef secție/șef tură, însă Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a împuternicit-o director adjunct, la recomandarea șefului sectorului operativ. Inaptă psihologic, doamna Mădălina ROATIȘ nu mai poate ocupa funcția pe care este împuternicită pe criterii de meritocrație (A se citi PILE, RELAȚII, CUNOȘTINȚE!).

Nulitatea psihologică atrage nulitatea actelor semnate în calitate de director adjunct

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a atras atenția conducerii ANP că doamna Mădălina ROATIȘ nu are capacitatea de a ocupa funcția de director adjunct al Penitenciarului Satu Mare, motiv pentru care ANP i-a oferit un răgaz de câteva luni pentru a-și îndrepta comportamentul. După embargo, doamna Mădălina ROATIȘ a fost împuternicită în funcția de director adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar (DASDRP). Calitățile și anvergura și le-a demonstrat doamna Mădălina ROATIȘ la testarea psihologică. Inaptă psihologic, legal și moral nu mai poate ocupa funcția de DASDRP. În acest sens, orice document pe care îl semnează și/sau orice decizie pe care o ia în calitate de DASDRP pot fi declarate NULE.

Politica de personal a ANP

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) consideră că doamna Mădălina ROATIȘ  este încă un exemplu de ofițer împuternicit în funcții de top management care demonstrează că politica de personal a ANP scârțâie, iar recomandările lui Marian ILIE (șeful pazei) pentru funcțiile de director adjunct sunt de o calitate îndoielnică, la fel ca structura pe care o conduce sătulă de piloși și de amante.

Cine o auzi? Cine o reacționa?

Pentru că Ministerul Justiției (MJ) n-are reacție, lasă impresia că tolerează și chiar încurajează descompunerea ANP și degradarea Aparatului Central al Poliției Penitenciare. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a început sesizarea organelor abilitate să elimine corupția care a intrat în măduva oaselor ANP-ului bolnav de incompetență și fără busolă morală. După plângerea prealabilă urmează acțiunea în instanță și plângerea penală. Urmează protestele.

FSANP a înaintat plângere prealabilă MJ și ANP

Doamnei Alina GORGHIU
Ministra Justiției

* În atenția domnului director general Dan HALCHIN

Stimată Doamnă Ministră,
Stimate Domnule Director General,

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) vă înaintează o plângere prealabilă în care vă adresează rugămintea de a înceta împuternicirea doamnei Mădălina ROATIȘ în funcție de director adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar (DASDRP) al Penitenciarul Satul Mare, întrucât aceasta nu mai îndeplinește condițiile de ocupare a acestei funcții, dat fiind faptul că fost declarată “INAPT” la evaluarea psihoogică pentru ocuparea unei funcții de middle management (șef birou), funcție inferioară DASDRP. Vă facem cunoscut faptul că pentru ocuparea unei funcții de conducere (concurs, împuternicire etc.) un polițist de penitenciare trebuie să fie „apt“ la testarea psihologică Pentru a nu vulnerabiliza sectorul operativ al Penitenciarului Satu Mare, deoarece doamna Mădălina ROATIȘ, în calitate de director adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar (DASDRP) participă la comisii, avizează și/sau aprobă hotărâri/decizii/planificări în serviciu, organizația noastră sindicală consideră că este imperios necesară încetarea împuternicirii doamnei Mădălina ROATIȘ în funcție de director adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar (DASDRP) al Penitenciarul Satul Mare. În eventualitatea în care s-ar dovedi că menținerea doamnei Mădălina ROATIȘ în funcția de director adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar (DASDRP) al Penitenciarul Satul Mare se face cu încălcarea legii, toate actele semnate/avizate/aprobate de aceasta ar putea fi declarate nule. Așadar, pentru a preîntâmpina o vulnerabilitate în acest sens, considerăm că se impune identificarea unui ofițer apt din punct de vedere psihologic care să ocupe această funcție.

Cu deosebită considerație,
Cosmin DOROBANȚU – președinte FSANP

17 thoughts on “Director adjunct inapt psihologic ținut în funcție de un ANP bolnav de incompetență și fără busolă morală

  1. Domnule presedinte va rog sa imi permiteti sa am o parere contrara!
    Consider ca prin acest articol incurajati personalul sa nu se mai inscrie la concursuri. Cu siguranta ati observat ca sunt unitati care pana in acest moment au functii de DASDRP neocupate, ba mai mult, sunt unitati in care persoanele imputernicite pe aceste functii au refuzat sa se inscrie la concurs! Ce parere aveti de acest lucru? Cine este mai mult sau mai putin indreptatit sa ocupe functia: cel care s-a inscris pe post si a picat la psihologic sau cel care nu s-a inscris la concurs si sta linistit pana cineva va ocupa functia (daca o va ocupa)???

    Aici va mai ridic si problema imputernicirii directorilor de unitate care la baza au functii de middle management( sef birou, sef tura, sef serviciu) sau chiar functii de executie! Aici ce ar trebui sa avem in vedere dat fiind faptul ca nu se contureaza un orizont privitor la organizarea concursurilor de Director de unitate?
    Va multumesc!?

    1. Încurajez sa nu se mai înscrie prostii cu dorințe de mărire. Să își cunoască limitele! Este o problemă de politică de personal. Nu e vina sindicatului ca reclama abuzuri si nelegalității.

  2. Sunt multe hahalere împuternicite în ANP și unitățile subordonate . Așa este când împuternicești pe intervenții, zvonuri, pile, relații sau alte criterii . Oamenii care își văd de treabă și sunt profesioniști sunt în banca lor, nu se bagă în seamă cu șefii de la ANP și rămân necunoscuți .

  3. E politica ANP-ului de a împuternicit tot felul de incompetenți. Nu contează ce știi să faci important este pe cine cunoști.

  4. Si cand au imputernicit-o pe duduie, venea dupa alt psihologic cazut pt sef aplicare regimuri. S-a stiut de la bun inceput ca nu poate, ca e incapabila…

    1. Niște semne de întrebare pentru domnul Marian ILIE si pentru domnul Claudiu ROMÂNU. De ce ajungem mereu în situația aceasta? De ce nu are ANP (DSDRP și DMRU) capacitatea de a alege ofițerii potriviți pentru funcțiile în care îi împuternicesc?

  5. Nimic nu impiedica o persoana, angajata in penitenciar, sa stea pe functii de executie si sa dea examene cat vrea. Daca intr-un final reuseste felicitari. Daca nu, astea sunt astrele, asa se aseaza norocul, ghinionul. Dar sa nu emita pretentii de imputernicire, doar pentru ca el crede ca merita sau ca e academician si de asta trebuie sa ocupe o functie de conducere ca sa nu fie mai prejos decat colegul de promotie care a a ajuns deja sef. Asta e un fel dubios de a intra pe usa din dos intr-o zona in care unii nu au nicio valenta. Si sunt destule cazuri, din pacate, de academicieni pretentiosi cu vise mari si capete mici, cu orgolii cat Everest si destepti precum gardul, desi s-ar putea sa jignesc gardul. Cosmin are dreptate, ar fi bine ca omul sa isi stie limitele.

  6. Sa stiti ca Madalina Roatis este o persoana corecta, impartiala si dedicata sistemului. Toate astea se trag de la cei 2 sefi serviciu ( regim si siguranta ) care comploteaza impotriva ei, carora le trebuie functia ei. Cel de pe regim nu face nimic toata ziua si deoarece i-a fost atrasa atentia ca mai trebuie sa si munceasca a inceput alaturi de anuniti lideri de sindicat sa o denigreze. Apropo vi se pare normal domnule Dorobantu ca anumiti sindicalisti sa promita functii de dasdrp si director prin unitati? De ce nu cereti parerile si altor membri de sindicat din fsanp din Satu Mare despre ea? De ce improscati cu noroi ? Si sa mai cereti si parerea despre ssrp care ameninta continuu personalul ca daca ajunge dasdrp se razbuna pe toata lumea. Va rog sa va interesati si la Baia Mare despre acesta ca si acolo aveti membri.

  7. AVIZUL PSIHOLOGIC este o condiție obligatorie de numire în orice funcție. AVIZUL PSIHOLOGIC este o condiție legală de ocupare a functiilor de conducere, in baza susținerii concursului. Este etapa OBLIGATORIE și ELIMINATORIE.
    Activitatea persoanelor împuternicite fara acest aviz psihologic susținut pentru specificul funcției respective ESTE in afara LEGII
    ANP este in afara LEGII.
    DG încurajează aceste situații, pentru a controla și dirija.
    ANP trebuie sa inceapa cu ANP.
    NU ARE CINE. CORUPTIA UCIDE. SISTEM CLIENTELAR SI CONDUS DE DEFECTIUNI ALE SISTEMULUI.

  8. Parcă erau abuzive avizele Serviciului psihologia personalului… Sau numai atunci când le pici de șase ori?…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Skip to content