Discuție deschisă despre nenorocirile la care sunt supuși polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare de către clasa politică PSD-PNL-UDMR.

În data de 09.06.02022, în calitate de președinte al Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciare (FSANP) am ținut un discurs la Cercul Militar Național, la invitația domnului general (r) Nicolae GROPAN. Tema discursului a fost: “Polițistul de penitenciare între drepturi și privațiuni”. Am purtat și o discuție deschisă despre nenorocirile la care sunt supuși polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare de către clasa politică PSD-PNL-UDMR.

Pentru a putea observa granița dintre drepturile și privațiunile acestei categorii profesionale, trebuie să plecăm de la datoria fundamentală a polițiștilor de penitenciare. Așadar, chiar dacă jurisdicția noastră se află între gardurile penitenciarelor, scopul politistului de penitenciare este de a contribui la apărarea ordinii publice şi siguranţei naţionale, precum şi la apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

Polițiștii de penitenciare sunt supuși unui ansamblu de norme de conduită, de valori şi de principii morale pe întreaga durată în care deţin această calitate. Prin urmare, această situație incumbă polițiștilor de penitenciare anumite privațiuni ale vieții lor intime, personale. 

Importanța socială a activităţilor desfăşurate, natura atribuţiilor de serviciu care implică îndatoriri şi riscuri deosebite, condiţiile specifice de muncă determinate de mediul închis, gradul de periculozitate al deținuților, presiunile, ameninţările şi stresul permanent conferă polițiștilor de penitenciare un statut special, care impune acestora obligaţia să respecte valorile etice stipulate în statutul profesiei și anume: integritate, obiectivitate, transparenţă, receptivitate şi responsabilitate profesională.

În exercitarea profesiei, polițiștii de penitenciare trebuie să dovedească umanism, discreţie, stăpânire de sine, să dispună de abilităţi de comunicare, lucru în echipă şi gestionare a situaţiilor conflictuale, precum şi deschidere pentru înţelegerea problemelor sociale, culturale şi educaţionale ale persoanelor condamnate, deși, paradoxal, problemele noastre sunt ignorate de clasa politică.

Pe lângă aspectele anterior menționate, care afectează viața privată a polițiștilor de penitenciare, subsemnatul și colegii mei din poliția penitenciară trebuie să executăm, cu profesionalism şi în termenul stabilit, atribuţiile care ne revin şi să dovedim, în toate împrejurările, cinste, corectitudine, disciplină şi respect faţă de şefii ierarhici, colegi şi subalterni.

Deși muncesc într-un mediu care trebuie să respecte libertatea opiniei și libertatea de exprimare a deținuților, polițiștii de penitenciare sunt obligați să se abţină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Mai mult de atât, polițiștilor de penitenciare le este interzis să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice ori să desfăşoare propagandă în favoarea acestora, cu toate că viața profesională și personală a acestora depinde de partidele politice aflate la guvernare.

Cea mai clară privațiune a polițistului de penitenciare este aceea că nu poate deține alte funcții care pot avea legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate în calitate de polițist de penitenciare. Granița incompatibilităților este atât de fină, încât polițiștii de penitenciare preferă să nu aibă niciun alt serviciu/slujbă decât cea din poliția penitenciară, pentru a nu risca să săvârșească o infracțiune. 

Nu în ultimul rând, polițiștii de penitenciare sunt victimele declarațiilor politice iresponsabile, stigmatizați pe rețelele de socializare și linșați de mass-media pentru telespectatorii lor avizi de senzațional. Opinia publică cataloghează polițiștii de penitenciare ca fiind “bugetari de lux”, considerând în mod eronat că statutul special al polițiștilor de penitenciare ar fi conferit de drepturile acestora. GREȘIT! Poziționarea indezirabilă a polițiștilor de penitenciare pe același palier cu magistrații și parlamentarii la capitolul pensii speciale, aduce grave deservicii colegilor mei și pune obstacole grele sindicatelor în drumul lor spre câștigarea unor noi drepturi pentru această categorie profesională, inclusiv pentru menținerea drepturilor existente. În aceeași situație se află și militarii. 

Sistemul penitenciar este unul devorator de sănătate și timp pentru polițiștii de penitenciare. În fiecare pușcărie există cel puțin un polițist de penitenciare care a suferit de un infarct sau de un AVC. Pușcăria este cel mai cronofag loc din România. Dacă un infractor stă în penitenciar, în medie, aproximativ 3 ani și 6 luni, un polițist de penitenciare muncește în penitenciar aproximativ 23 de ani. Comparația mă face să cred că cei care fac pușcărie sunt colegii mei, nu infractorii societății.

Drepturile polițiștilor de penitenciare sunt minore în raport cu privațiunile acestora. Printre aceste drepturi, considerăm că siguranța locului de muncă este motivația intrinsecă principală care îi determină pe români să aleagă poliția penitenciară. Salariul acceptabil și drepturile salariale conexe (chirie, plata ratei, decontarea transportului de la și la serviciu), precum și grupa I de muncă reprezintă beneficiile acestei profesii care încă o fac dorită de români. Despre pensiile militare discriminatorii, nici nu mai vorbesc, pentru ca politicienii se fac că nu aud, deși se pozează la parade cu militarii patriei.