Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) împreună cu Federația Română de Hand to Hand Fighting (FRHF) și în colaborare cu Asociația Internațională a Polițiștilor din România (IPA), Primăria orașului Slanic Moldova organizează în perioada 30- 31 iulie 2021 Cupa României HAND TO HAND FIGHTING pentru toate structurile de ordine publică și siguranță națională de pe teritoriul României.
În vederea promovării unei imagini pozitive a sistemului penitenciar și în scopul dezvoltării performanțelor profesionale, de echipă și camaraderie a polițiștilor de penitenciare, invităm toți colegii din sistemul penitenciar, care își manifestă această intenție și colegi din toate structurile de Aparare, Ordine Publică și Siguranță Națională.
La această competiție vor participa și colegi din sistemul penitenciar din Republica Moldova în baza partenariatului dintre Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) și a Asociației Sindicale a Departamentului Instituțiilor Penitenciare din Republica Moldova activitate care pune în valoare aptitudinile sportive ale acestora și care menține și consolidează relațiile între membrii organizațiilor noastre sindicale partenere.
În acest sens vă înaintăm invitația la evenimentul care va avea loc la Sala de Sport din orașul Slănic Moldova, județul Bacau, începând cu data de 31.07.2021,ora 10:00.
Stilurile de luptă vor fi LIGHT CONTACT și SELF-DEFENSE.
Câștigătorii locurilor 1, 2 și 3 vor primi din partea organizatorilor, pe podiumul de premiere, medalii, diplome și cupe în clasamentul pe echipe.
Regulamentul competiției light-contact
Sistem de luptă sportivă fără lovituri
Sportivii sunt echipați în Kimonouri albe. Primul strigat la saltea va purta centura roșie, iar cei de-al doilea centura albastră.
Tehnici premise:
-Secerări, proiectări
-Lupta la sol cu fixări
Tehnici interzise:
-Atacul cu degetele asupra organelor vitale
-Este interzisă orice acțiune asupra coloanei
-Sunt interzise ștrangulările și luxările
Timp de luptă:
- 1 repriza a 3 minute.
- În caz de egalitate se va acorda un extra-round de 2 min. Câștigă sportivul care face primul punct.
Puncte:
-secerare sau aruncare joasă (1 punct)
-aruncare sau proiectare înaltă(2puncte)
-fixare 10 secunde (2 puncte)
– aruncare sau proiectare perfectă perfectă pe spate K.O.
-la a doua fixare de 10 secunde, se acordă meci câștigat pentru sportivul care a executat cele 2 fixări.
Penalizări:
-în cazul folosirii unor tehnici nepermise se va acorda avertisment 1 punct, 2 puncte . La 3 puncte avertisment sportivul este descalificat.
Se câștigă prin:
-abandon
-decizie
Categorii de vârstă, seniori : sub 35 de ani și peste 35 ani,
Categorii de greutate : 70kg 75kg 80kg 85kg 90kg 95kg +95kg băieți
-60 kg +60kg femei
Regulamentul competiției self-defence
Sportivii sunt echipați în kimonouri albe. Primul strigat la saltea va purta centura roșie, iar cei de-al doilea centura albastră.
Fiecare sportiv va veni cu partener și va executa trei procedee de autoapărare, la alegere împotriva cuțitului, bastonului, pistolului sau loviturilor de pumn (picior). Procedeele sunt aproximativ aceleași ca cele folosite de către echipele de intervenție din toate structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Categorii de vârstă, seniori : sub 35 de ani și peste 35 ani,
Categorii de greutate : 70kg 75kg 80kg 85kg 90kg 95kg +95kg bărbați
-60 kg +60kg femei
Hand to Hand Fighting este un sport in continuă ascensiune atât pe plan mondial, cât și pe plan intern, având peste 2.000 de sportivi legitimați in România.
În speranța participării în număr cât mai mare a sportivilor, vă mulțumim și vă transmitem cele mai sincere urări și gânduri de bine.
Pentru detalii suplimentare, desemnăm ca persoane de contact pe domnul subcomisar de poliție penitenciară Viorel VOICU, tel 0746231372, email viorel.voicu@www.fsanp.com/ , Vicepreședinte F.S.A.N.P. și domnul Inspector principal de poliție penitenciară Mihai GOSAV, Vicepreședinte F.R.H.F., tel 0752001631 email master.unifight@yahoo.com
Articol publicat de Viorel VOICU – vicepreședinte FSANP