Spor HIV/SIDA la Penitenciarul Mărgineni. La Penitenciarul Mărgineni se acordă doar 2 (două) ore spor HIV/SIDA pentru angajații care lucrează 12 ore în aceste condiții, în raport de celelalte penitenciare care custotiază același tip de deținuți. Solicităm eliminarea situațiilor discriminatoare în plata acestui spor și o statistică pentru fiecare unitate penitenciară din care să reiasă cu câte ore este pontat un polițist de penitenciare care lucrează în condițiile mai sus descrise. Pentru a clarifica situația am solicitat următoarele:
Domnului comisar de poliție penitenciară dr. Dan HALCHIN
Director general
Administrația Națională a Penitenciarelor
Stimate domnule director general,
În temeiul art. 6 din Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor vă adresează rugămintea de a ne transmite, în format electronic (PDF), pe adresa de e-mail: fsanp@www.fsanp.com/, următoarele informații de interes public:
- Copie de pe documentele (procesele-verbale) întocmite, în ultimii 3 ani (2019-2021), de comisiile din toate unitățile penitenciare constituite în temeiul art. 5 din OMJ 3544/2012 pentru aprobarea Normelor privind condiţiile de acordare a sporului pentru condiţii deosebit de periculoase personalului din sistemul administraţiei penitenciare;
- Numărul de ore stabilite de comisiile de la punctul nr. 1, pentru fiecare persoană care și-a desfășurat activitatea în condiţii de muncă deosebit de periculoase (HIV/SIDA), din fiecare unitate penitenciară, în ultimii 3 ani (2019-2021), defalcat pe fiecare unitate penitenciară;
- Motivul care a stat la baza stabilirii numărului de ore de la punctul nr. 2 din prezenta solicitare;
- Numărul deținuților bolnavi de HIV/SIDA din fiecare unitate penitenciară, din ultimii 3 ani (2019-2021), defalcat pe fiecare lună în parte, pe fiecare secție de deținere.
În scopul unei bune colaborări, vă oferim deschiderea noastră spre un dialog constructiv, bazat pe încredere și respect.
Cu deosebita considerație,
Cosmin DOROBANȚU
Președinte
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor
Nu e prima data și nici singura unitate unde se procedează astfel… Când din comisia care stabilește cum se acordă sporurile fac parte cei care nu au contact cu deținutul și când mai au și câte o” coadă de topor “din rândul celor care efectiv lucrează în contact direct, ăsta-i rezultatul!!
Lasă că unii vor sa se ponteze ca și cum au dormit cu ppl în pat, iar ca să fie siguri, ii plimba pe toate secțiile, pe toate schimburile, ca să fie la toată lumea.
Unii ar fi tentați să-l pună pe agentul supraveghetor dar și pe alții care intră în contact cu deținutul cu HIV,TBC ,etc
să cronometreze timpul in care au interacționat direct cu acesta.Sa nu le dam idei celor cu mintea odihnită din ANP.
Directorul Aldea este un mare mafiot crescut de mafiotul sef Ungureanu. Nu trebuie sa va more!
Cu specialistul de clasă se mai rezolvă ceva?
Speram. Vom avea o discuție cu MJ legată de problema asta.
Cu respect!
De ce nu se face o diferențiere salarială între Operativ și Administrativ, respectiv in operativ sectie de deținere și restul. Sunt mulți colegi ce refuza din motive nesemnificative sa lucreze pe Secțiile de deținere, iar cei ce lucrează pe secții și ar vrea sa și schimbe funcția sau sa fie înlocuiți o perioada, nu li se accepta.
Ar trebui sa fie o diferența salarială/alte bonusuri semnificative între Secțiile de deținere și restul, fapt care i ar face sa și dorească sa execute serviciul pe sectie.
Sindicatele nu pot promova discriminări sau diferențe salariale între membri.