La data de 28 aprilie 2025, reprezentanții Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) au avut o întâlnire de lucru cu personalul Penitenciarului Bistrița. Au fost identificate probleme sistemice grave: lipsa de personal și de proceduri sistemice, suprasarcini, autospecialele insuficiente și uneori defecte. Cu toate acestea, unitatea s-a remarcat printr-o curățenie impecabilă, o stare de spirit excelentă a personalului și o colaborare deschisă a conducerii cu sindicatul, demonstrând că profesionalismul rămâne posibil chiar și într-un sistem sufocat de lipsuri.
Probleme principale identificate
-
Lipsa de personal și supraîncărcarea cu sarcini
Penitenciarul funcționează cu un număr insuficient de angajați (237 persoane), ceea ce duce la atribuirea simultană a mai multor funcții către aceiași polițiști de penitenciare: purtător de cuvânt, consilier de integritate, responsabil petiții, comisii de disciplină, avertizor de integritate etc. Există dificultăți serioase în acordarea concediilor restante, iar suprasolicitarea psihică a personalului crește alarmant. -
Lipsa procedurilor clare pentru controlul corporal
În lipsa unei reglementări oficiale pentru controlul corporal al vizitatorilor (vizita intimă), polițiștii de penitenciare sunt expuși riscurilor de sancțiuni disciplinare sau răspundere civilă/penală.
Recomandarea FSANP: nu se efectuează dezbrăcarea vizitatorilor fără cadru legal ferm. -
Starea critică a autospecialelor și achizițiile defectuoase
Autospecialele sunt vechi, uzate și se defectează frecvent în timpul misiunilor de escortare sau transfer al deținuților. Achiziția centralizată prin BAGR s-a blocat din cauza indolenței ANP. Exemplu concret: Penitenciarul Oradea – 30.000 € investiți în reparații pentru o autospecială defectată imediat după. -
Problema chiriei/decontului ratei pentru UAT-uri (Penitenciarul Bistrița)
Polițiștii de penitenciare din UAT-uri, inclusiv cei de la Bistrița, sunt dezavantajați în acordarea dreptului la chirie și decontul ratei. Soluția legislativă „până la 70 km de unitate” necesită excepții pentru cazurile existente. FSANP propune introducerea unei excepții legislative pentru situația Penitenciarului Bistrița și pentru alte unități similare. -
Blocajul acordării majorării de 50%
Acordarea majorării este blocată din rațiuni contextuale la nivelul Ministerului Justiției. Este necesară deblocarea urgentă, mai ales că din mai 2025 există riscul ca această majorare să nu mai fie inclusă în baza de calcul al pensiei. (A NU SE ÎNȚELEGE CĂ MAJORAREA DE 50% NU SE MAI ACORDĂ!) -
Probleme privind organizarea internă și concursurile de ocupare a posturilor
Organigramele nu reflectă realitatea necesităților operaționale. Funcțiile cu coeficienți mari sunt scoase la concurs din sursă externă, nu prin proceduri interne de schimbare din funcție. Sistemul favorizează vechimea formală, nu performanța profesională. -
Risc de reduceri salariale
FSANP avertizează că, în lipsa mobilizării sindicale, perioada 2025–2027 ar putea aduce pierderi salariale semnificative pentru polițiștii de penitenciare.
Soluții și acțiuni propuse
- Suplimentarea urgentă a schemei de personal și ocuparea posturilor prevăzute de lege.
- Elaborarea unei proceduri unitare pentru controlul corporal al vizitatorilor (vizită intimă).
- Revizuirea urgentă a procedurilor privind achizițiile de autospeciale.
- Modificare legislativă privind chiria pentru angajații din UAT-uri.
- Presiune sindicală pentru deblocarea majorării de 50% înainte de aplicarea deciziei ÎCCJ.
- Reformarea procedurilor de concurs/mutare/schimbare din funcție, favorizând meritocrația.
- Cooperare intersindicală FSANP – sindicate din Poliție și din Penitenciare pentru apărarea drepturilor salariale.
Penitenciarul Bistrița – o lecție de respect și profesionalism
În ciuda problemelor grave de sistem, Penitenciarul Bistrița a reușit să rămână un model de disciplină, profesionalism și bună organizare. În cadrul vizitei FSANP, întreaga unitate a fost inspectată pas cu pas. Ce am constatat: „Când ANP-ul sabotează sistemul prin incompetență și mediocritate, din birou, Penitenciarul Bistrița rezistă prin profesionalism și disciplină, pe teren.”
Rezultatul a fost impresionant:
- Curățenie impecabilă, atât în zonele administrative, cât și în sectorul de deținere.
- Miross curat, aerat, fără mirosul “de pușcărie” greu, asociat altor penitenciare.
- În întreaga unitate, a fost găsit un singur chiștoc de țigară – o dovadă a respectului pentru muncă și reguli.
- Starea de spirit a polițiștilor de penitenciare a fost una foarte bună: oameni deschiși, disciplinați, profesioniști, cu bun simț și dorință reală de dialog.
- Conducerea Penitenciarului Bistrița a colaborat deschis cu FSANP, demonstrând seriozitate și respect pentru nevoile personalului.
Concluzii sindicale:
Penitenciarul Bistrița reflectă imaginea unui sistem sufocat de probleme, dar reușește să demonstreze că, prin profesionalism, respect și atitudine, normalitatea este posibilă. FSANP felicită personalul și conducerea unității pentru munca exemplară și rămâne alături de acești oameni care fac cinste sistemului penitenciar românesc. Penitenciarul Bistrița rămâne în topul unităților din România – nu doar prin curățenie, ci și prin demnitate, implicare și onoare.