Nu mai e știre. S-a întâmplat să nu se întâmple săptămâna trecută discuția pe tema modificărilor la legea pensiilor militare.
Pe ordinea de zi afișată pe site-ul Camerei Deputaților a figurat, în 28.07.2020, la ora 12:00, dezbaterea, de către Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, a inițiativei legislative care vizează modificarea şi completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat – Plx nr. 199/2020.
Oficial, s-a comunicat că activitatea a fost amânată din rațiuni procedurale, iar proiectul legislativ a fost retrimis la Comisia pentru Muncă și Protecție Socială, cele două Comisii urmând a se reuni, în cursul acestei săptămâni, pentru dezbaterea amendamentelor și redactarea formei finale a raportului ce va fi înaintat plenului.
Reamintim că sunt mai multe amendamente în discuție, printre care: modificarea bazei de calcul, prin raportare la salariul brut, asemenea altor familii ocupaționale, adăugarea, la pensie, a cuantumului Ordinului Meritul Militar/Semnul Onorific și actualizarea acesteia în raport cu majorarea veniturilor personalului din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. (sursa: snppc.ro)
În context
https://www.fsanp.com//2020/07/28/modificari-la-pensiile-militare-discutate-in-parlament/
https://www.fsanp.com//2020/06/18/pensiile-impozitate-cu-85-pentru-sumele-care-depasesc-7001-lei/
https://www.fsanp.com//2020/01/06/de-ce-sunt-in-ordine-pensiile-militare-mic-indreptar-anti-demagogie/
Off topic… Întrebare care ne privește pe noi ăștia rămași în activitate, ce răspuns ați primit de la Anp în urma solicitării de introducere a telefoanelor în camerele de deținere?
N-am primit inca. Probabil ca i-a scos un pic din ritm situatia covidului.
Sunt șanse de reușită? Este inuman, nu stam deloc timp de 10 ore pe secții, principala activitate a devenit scosul la telefon, activități specifice de supraveghere nu mai avem când sa facem
Majoritatea penitenciarelor au facut deja acest pas. Mai sunt putine locuri unde inca nu s-a intamplat. Deci, da sunt.
Sa traiti,
Domnule Dumitrascu daca eu imi doresc sa imi cumpar o casa inafara localitatii unde se afla penitenciarul pot beneficia de compensarea unei parti din rata ?
Daca nu gasiti in localitatea respectiva, da.
Primim OMM?
Da. Primim Semnul onorific “In serviciul patriei”. Problema e ca nu poate fi valorificat la pensie din pricina plafonarii.
Pensiile în plată s-or recalcula sau rămânem ca până acum cu ce-am primit când am plecat?
Daca legea se modifica, da.
A fost discutate în Parlament modificările la legea pensiilor militare?
Din cate stiu eu nu.
Și atunci care-i șmecheria cu OMM , daca nu se poate valorifica ? Asta ne-au spus și cei de la resurse umane când am ieșit la pensie anul trecut !
Nu e o smecherie. E un proiect in Parlament care trebuia sa fie discutat saptamana trecuta si a fost amanat in legatura cu adaugarea acestui drept la pensia neta astfel incat sa nu fie eliminat prin acea plafonare.
de plata sporurilor concediului de odihna se mai aude ceva ?scriati ca anp intelege acest lucru si cum toate procesele au fost pierdute vor primi toti retroactiv acest drept. e neaparat nevoie de instanta ?
Inca n-avem o decizie, dar cel mai probabil asta va fi. Toate procesele sunt castigate impotriva ANP pe aceasta tema.