În perioada 10 – 14 noiembrie 2021, România a fost prezentă pentru prima oară la „Cupa Mondială de Hand to Hand Fighting ”, eveniment organizat la Moscova – RUSIA. La competiție au participat un număr de 30 de țări din toate continentele lumii și peste 350 sportivi.
Lotului Național al României a fost reprezentat de către personal din cadrul sistemului penitenciar românesc.
Din delegația României au făcut parte si inspector principal de poliție penitenciară Mihai GOSAV – vicepreședinte al Federației Române de Hand to Hand Fighting și antrenor al Lotul Național al României, ofițer profesor în cadrul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, agent șef de poliție penitenciară Alexandru PANAIT – instructor sportiv în cadrul Federației, precum si foști elevi ai școlii, respectiv: agent de poliție penitenciară Robert BĂRBIERU, sportiv în cadrul Federației, agent operativ în cadrul Penitenciarului Constanta Poarta Albă si agent principal de poliție penitenciară Felix DRĂGUȚ, sportiv în cadrul Federației, agent operativ în cadrul Penitenciarului Mioveni.
Participanții s-au remarcat prin spirit de echipă, disciplină și perseverență și au obținut următoarele rezultate meritorii:
- Locul III – medalie de bronz – PANAIT ALEXANDRU – proba SELF DEFENSE
– categoria 85 kg – categoria de vârstă ”până în 36 ani”;
- Locul III – medalie de bronz – MIHAI GOSAV – proba SELF DEFENCE – categoria +95 kg – categoria de vârstă ”peste 36 ani”
- Locul III – medalia de bronz – Robert BĂRBIERU – proba SELF DEFENCE – categoria 70 kg – categoria de vârstă ”până în 36 ani”;
- Locul III – medalie de bronz – Felix DRĂGUȚ – proba SELF DEFENCE, categoria 80 kg – categoria de vârstă ”până în 36 ani”.
După aceste rezultate, următorul eveniment important va fi organizarea unui stagiu de pregătire pentru formarea de antrenori si sportivi în cadrul Federației, la Poiana Brașov, în luna februarie 2022.
Stilul acestui sport îmbină mai multe elemente precum rezistenţă fizică şi psihică, forţă, mobilitate, autocontrol, precizie, făcând parte din familia artelor marțiale de contact ce a luat o amploare deosebită în ultima vreme la nivel mondial.
Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare – Târgu Ocna consideră sportul parte importantă a programelor de educaţie şi pregătire profesională pentru tinerii care au ales să dezvolte o carieră în sistemul penitenciar românesc.
Sursa: FOCUSPRESS.RO
sa ne asiguran ca va fi introdus si ANP in lista, nu ar fi prima data cand ramanem pe langa…..
https://www.bugetul.ro/exclusiv-dupa-solicitarea-lui-rares-bogdan-dumitru-coarna-reactioneaza-propune-majorarea-pensiilor-politistilor-si-militarilor-si-aplicarea-legii-salarizarii/
Mulțumesc!
Domnule Dorobantu,
Mai bun context ca asta, premier fost militar si cu cei care au facut legea salarizarii intrati la guvernare, nici ca nu se putea.
Sa NU acceptati compromis cu aplicarea doar unei parti din cele 2 restante, ci sa fie aplica la maximul ei asa cum e prevazut la 1 ianuarie 2022, e de ajunsca anul asta ne au pacalit , NU MAI ZIC DE ALTII CARE AU BENEFICIAT DIN 2017 de maximul prevazut in 2022.
Săptămâna viitoare vreau sa am o întâlnire cu conducerea MJ. Indicat ar fi sa participam împreuna, toti președinții de federații.
Ar fi de apreciat sa luati dvs initiativa (probabil ceilalti sunt orgoliosi) si nu vor face pasul.
De luat luat in calcul sa vb cu presedintele snppc(ca sa ajungem la dl coarna sa ne sustina din noile pozitii) nu e nimic anormal, dar poate conteaza si ajutorul asta.
Am vorbit cu domnul Coarna azi. Ne susține.
Ăia de la snlp o ard cu fotbalu , matale cu karatu bre nea Cozmin
🙂
Se pare ca săptămâna viitoare va avea loc deja o rectificare bugetara. Ce părerea aveti putem face ceva sa ne regăsim și noi p-acolo cu specialistu’ nostru?
Voi face tot posibilul sa avem o opinie a MJ imediat dupa instalare.
ar trebui sa punem putina presiune, cu noul ministru ne cunoastem, nu e ceva nou, insa sa nu uitam ca la plata sporuruilor s-a tergiversat cu promovarea RIL-ului chiar de el……. deci, sunt posibile surprize, insa este cruciala punerea in plata in 2021.