Sindicatele tac, drepturile se suspendă. Guvernul a început cu dreptul de transport pentru efectuarea concediului de odihnă al polițiștilor de penitenciare.
FSANP, penitenciar, sindicat

Sindicatele tac, drepturile se suspendă. Guvernul a început cu dreptul de transport pentru efectuarea concediului de odihnă al polițiștilor de penitenciare.

Guvernul s-a pus pe tăieri de drepturi salariale. Criza economică bate la ușa Romîniei. Sindicatele tac. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) face apel la toate sindicatele din sectorul bugetar: ”Lideri, de ce dormiți când drepturile membrilor sunt suspendate?!”. FSANP anunță deschiderea protestelor și proceselor în justiție. Prin OUG nr. 107/2024, Guvernul a suspendat/anulat pentru perioada septembrie – decembrie 2024, dreptul polițiștilor de penitenciare la decontarea cheltuielilor de transport pentru efectuarea concediului de odihnă. De ce ”așa-zisa anulare”?! Deoarece textul Ordonanței spune: ”nu pot fi acordate avantaje”, ceea ce este destul de neclar din punct de vedere juridic.

Anulare, suspendare sau…

Nimeni nu știe dacă dreptul a fost anulat sau suspendat temporar, ori decontarea nu se mai poate efectua în perioada septembrie – decembrie 2024. Chiar dacă Direcția Economico-Administrativă interpretează restrictiv sintagma: ”Poliţistul de penitenciare are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport o dată pe an, pentru efectuarea concediului de odihnă”, sindicatele recomandă polițiștilor de penitenciare să depună în continuare documentele justificative pentru decont, în speranța că, începând cu 1 ianuarie 2025, se vor ridica restricțiile și vom identifica o soluție legală pentru a fi decontat acest drept. 

Cum interpretează sindicatul legea

Noi gândim în spiritul legii și considerăm că ”o dată pe an” înseamnă un singur decont pentru un singur an calendaristic, întrucât niciun act normativ nu interzice decontarea în anul următor a unui ordin de serviciu depus în anul precedent, întrucât legiuitorul a avut în vedere faptul că nu poți deconta mai mult de un transport anual. Ba mai mult, dreptul se naște la data depunerii documentelor justificative, ci nu la momentul plății lui (exempli grația: documentele justificative depuse în anul 2024, pot fi decontate în anul 2025).

Așadar, depuneți documentele, iar dacă nu vor fi decontate în anul 2025, ne vom adresa justiției!

foto, sursa: DCNEWS

 

Skip to content