Început promițător, final penibil. Ana Birchall, ministru al Justiției până ieri, părăsește funcția într-o notă de victimizare după ce s-a remarcat prin promisiuni goale și
Cătălin Predoiu, preia ștafeta de la Ana Birchall și odată cu funcția și responsabilitatea pentru soluționarea principalelor probleme din sistemul penitenciar. Vizitatori: 43,122
Din păcate scenariul referitor la care avertizam acum mai bine de 2 ani se confirmă. Din cei 21.049 de beneficiari ai recursului compensatoriu, 1.877 s-au
Conform Agerpres, directorul general al ANP a dispus efectuarea în regim de urgenţă a unor verificări la Penitenciarul Bucureşti-Rahova, la solicitarea ministrului Justiţiei, privind modalitatea
ANP ne-a transmis Metodologia privind desfășurarea activităţilor multidisciplinare care implică intervenţii în echipă, raportat la comportamentele agresive (autoagresive sau heteroagresive). Nu știm pe cine și