Umilirea elevilor de la SNPAP – Secția Arad chiar s-a întâmplat. Ceea ce a semnalat FSANP în articolul precedent, chiar s-a întâmplat: ELEVII SNPAP – SECȚIA ARAD AU DEFILAT FĂRĂ GECI LA 4 GRADE CELSIUS. Pentru a “mușamaliza” incapacitatea unei Administrații Naționale a Penitenciarelor (ANP) de a asigura echiparea corespunzătoare a elevilor în zi de jurământ (14 noiembrie 2024), la 4 grade Celsius, niște șefi cu gânduri confuze, care n-au fost în stare să facă rost de 32 de geci de uniformă, i-au silit pe unii elevi să posteze pe site-ul FSANP și pe pagina de Facebook a subsemnatului că, citez: “a fost dorința noastră să defilăm în uniforma de vară”. Dorința unor elevi de a defila si de a jura credință patriei la maxim 4 grade celsius îmbrăcați “de vară”, în timp ce fanfara și invitații erau îmbrăcați “de iarnă”… Dacă n-ar fi de râs, ar fi de plâns. “Uniformele” au fost încă o dată umilite de niște mediocri care-și spun vremelnic ȘEFI. Dacă erau deținuți, adică “suflete”, erau echipați corespunzător, ca pentru 4 grade celsius, la jumătatea lui noiembrie. O fi frumos, domnule Dan HALCHIN? Ce-ați făcut din poliția penitenciară?
FSANP demontează încercarea ANP de mușamalizare a prostiei
FSANP a semnalat în articolul precedent: “Astăzi, 14 noiembrie 2024, în Arad, 60 de elevi ai Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna (SNPAP Tg. Ocna) – Secția ARAD, condusă de domnul Sergiu MARTIN, depun jurământul. Avem informația că 32 de elevi din cei 60 ar putea să depună jurământul fără geci de iarnă, la o temperatură de maxim 4 grade Celsius. Până la apariția articolului, pentru cei 32 de elevi nu s-au găsit geci. Pe Whatsapp, se cere “mobilizarea” pentru rezolvarea problemei.”
Azi, 14 noiembrie 2024, cei 60 de elevi ai SNPAP – Secția Arad AU DEFILAT, depunând jurământul, ÎN ȚINUTA DE VARĂ (FĂRĂ GECI), în situația în care temperatura in Arad a fost de maxim 4 grade Celsius. Fanfara și invitații au purtat geci, paltoane.
Apel la geci pe Whatsapp
Pe whatsapp s-a făcut apel disperat la geci pentru elevi. Nu s-au putut găsi, așa că elevilor le-a venit o dorință și anume SĂ DEFILEZE ÎN ȚINUTA DE VARĂ, motivând că s-au “simțit bine în ea și e mai comodă, iar părerea lor contează”.
Mesajele de pe WHATSAPP care exprimau “DORINȚA ELEVILOR”, ci nu INCAPACITATEA ȘEFILOR:
“Buna ziua…. Am nevoie de ajutorul vostru pentru a trimite mesajul către câti mai multi angajati…. Este nevoie de 60 de geci de iarna pentru elevii care depun jurământul. ….va rog sa ne sprijiniti care puteti…. Mâine dimineată am nevoie de ele…. Multumesc….
Buna seara! Referitor la geci. Se pare ca nu s-au gasit 60 de geci modelul expus mai devreme. Avem nevoie de 32 de geci modelul.. ( vezi poza de mai jos). Haideti sa ne mobilizam sa gasim cat mai repede. E vorba de cateva ore…
Cei ce detin astfel de geci, va rog frumos sa l contactati pe domnul Sergiu Marton la numărul de telefon 0743****
Va multumesc, o seara plăcută în continuare….”
Încercarea elevilor umiliți de a salva imaginea ANP. Val de reacții la comandă!
După ce a apărut articolul pe FSANP.RO și pe pagina de Facebook a subsemnatului, câțiva elevi au comentat, la indigo, că “a fost dorința noastră să defilăm în uniforma de vară”. Lipsa de ingeniozitate a celor care i-au “montat” pe elevi să scrie că a fost decizia copiilor să tremure de frig la defilare, în timp ce depun jurământul față de țară, a fost demonstrată de mesajele XEROX postate pe internet. Iată-le!
Robi Viczkus: Astazi am depus juramantul la Penitenciarul Arad. Vă pot spune ca noi elevii nu am fost deloc umiliți , nu am fost obligați sa defilăm așa, asta ne-am dorit noi pentru că ne-am simțit mult mai bine cu uniforma de vara , pentru noi a fost mult mai comod.
Ion Mihai: Sunt elev al SNPAP Arad , ideea principală e faptul ca noi am dorit să defilăm în uniforma de vară deoarece ne era incomod să defilam cu geaca . Data viitoare să vă informați corect!
Robert Nebunu: Nu am fost umiliți, asa ne-am dorit să defilăm,în unfiroma de vară! Să vă informați mai bine!!!
Daniel Tobă: Buna ziua , in calitate de elev Snpap sectia Arad sunt una dintre persoanele ce sunt in masura sa vorbesca despre acest subiect , dispozitia de a purta geci la juramant a fost data clar si concis, propunerea a fost a noastra a tuturor elevilor de a purta uniforma de vara , nu am fost umiliti sau obligati , a fost alegerea noastra deoarece parerile noastre conteaza si se tine cont de ele.
Alexandru Ali: Buna ziua, vreau sa menționez că nu am fost umiliți, a fost alegerea noastră să defilăm fară geacă deoarece ne am dorit să iasă cât mai bine , geaca nu făcea altceva decât să ne incomodeze.
Delia Maria: Ar fi mai bine să vă informați mai mult înainte să aduceți așa acuzații grave! Nu am fost deloc umiliți, ba chiar dimpotrivă, ni s-a cerut părerea în legătură cu purtatul gecii, iar noi am ales să nu o purtăm pe timpul jurământului! Nu mai postați știri false doar ca să fie postate, informați-vă! Să arătăm cu degetul e ușor! Cu ocazia aceasta, le mulțumim cadrelor ca ne ascultă și ne înțeleg!
Simona Pirvanescu: Bună ziua! Sunt elev al SNPAP Arad și doresc să vă spun ca a fost dorința noastră să defilăm în uniforma de vară. Data viitoare sper să vă informați corect înainte de a posta astfel de articole!
Gabriel Pante: Bună ziua ! În calitate de elev SNPAP secția Arad sunt în măsură să vorbesc despre acest subiect . A fost dorința noastră să depunem jurământul în ținuta de vară . Dispoziția a fost să purtăm uniforma de iarnă. S-a ținut cont de părerea noastră. Și nu, nu am fost umiliți pentru ca am dorit să depunem jurământul într-o ținută comodă!
Rochian Andrei: Bună ziua, în calitate de elev Snpap -secția Arad , nu am fost umiliți așa ne-am dorit noi elevii să defilăm ne am simțit mult mai bine bine în uniforma de vară.Data viitoare să vă informați corect!!!
Darius Mic: In calitate de elev monitor de detașament al SNPAP Arad,aș dori sa subliniez dorința clară a elevilor de a purta uniforma de vara. Jurămantul a fost un moment important pentru noi si ne-am dorit sa stralucim. Nu am fost nicidecum umiliți, ne-a fost pusă la dispoziție uniforma de iarnă și noi am ales. Suntem o școală cu profil militar și ne-am dorit să ne diferențiem de publicul nostru și să le arătăm că elevii SNPAP Arad sunt pregătiți pentru condițiile meteo nefavorabile. Nu este o întâmplare că suntem elevi ai acestei școli si vrem ca acest lucru sa fie clar!
Andreea Rb: Bună ziua! Sunt elevă a SNPAP Arad, am depus jurământul și a fost alegerea noastră să defilăm îmbrăcați in acest fel, totul a fost organizat în favoarea noastră! Nu mai încercați să denigrați școala!
Cassian Nicolae Zola: Bună ziua! În calitate de elev al SNPAP secția Arad, alături de colegii mei sunt îndreptățit să va aduc la cunoștință faptul ca noi ne-am dorit sa purtăm uniforma de vară. Sub nici o forma nu am fost umiliți, dorința a fost a noastră de a purta uniforma de vară. Mulțumim cadrelor care au ținut cont de dorința noastra, acest lucru arată unitate si respect față de elevi!
Lucian Plavitu: Bună ziua ! În calitate de elev SNPAP secția Arad sunt în măsură să vorbesc despre acest subiect . A fost dorința noastră să depunem jurământul în ținuta de vară . Dispoziția a fost să purtăm uniforma de iarnă . S-a ținut cont de părerea noastră . Și nu , nu am fost umiliți pentru ca am dorit să depunem jurământul într-o ținută comodă !
Mario Rosca: Bună ziua, astăzi am depus jurământul în calitate de elev al SNPAP-secția Arad, ideea de a ne prezenta în uniforma de vară a fost a elevilor și ne bucurăm că am fost asculați și înțeleși. Nu am fost umiliți în niciun fel, iar acuzațiile din acest articol nu își au rostul.
Ariana Elena: Bună ziua! Sunt elev al SNPAP Arad. Noi, elevii, am vrut să defilăm în uniforma de vară pentru că ne era incomod să purtăm geaca. Nu am fost obligați cu absolut nimic și nicidecum nu am fost umiliți, a fost dorința noastră!
Ar fi bine să fiți informați mai bine când alegeți sa criticați niște oameni care ne-au ascultat si respectat punctul de vedere! Nu e cazul să ne fie denigrată școala și conducerea!
Gavriluta Bogdan: In calitate de elev al SNPAP-Sectia Arad si comandant de pluton al baietilor,baietii inclusiv fetele, toti in relatie de colegialitate am decis sa facem juramantul in uniforma fara geaca! Nu am fost umiliti cu nimic si multumim cadrelor pentru ca ne au sustinut in fiecare moment!
Marcus Bazavan: în calitate de elev la SNPAP Arad,nu am fost umiliți sub nicio formă,a fost alegerea noastră să nu purtăm gecile
Rosescu Bianca: Bună ziua! În calitate de elevă SNPAP Arad, doresc să vă aduc la cunoștință că nu am fost umiliți! A fost dorința noastră de a defila fară geci!
Alina Alexandru: Bună ziua ! Sunt Eleva SNPAP, sectia Arad . Sa depunem Jurământul în uniforma de vara a fost dorinta noastră! Nu am fost obligați și nici nu ne am simțit umiliți sa facem asta .A fost unul din cele mai importante și fericite momente din viata noastră, din contra, suntem mândri ca suntem aici!
Visan Alex: Bună ziua, sunt elev al SNPAP- Sectia Arad , ideea de a ne prezenta in uniforma de vară a fost decizia noastra si nu am fost umiliții in niciun fel.
Adelina Turc: În calitate de elev SNPAP – secția Arad, vreau să menționez faptul că nu am fost deloc umiliți, din contră. Noi, elevii, am insistat să purtăm uniforma de vară. Aceste acuzații nu își au rostul, pe viitor să vă informați mai bine înainte de a posta asemenea articole! Mulțumim cadrelor pentru că ne-au susținut și ne-au fost alături! Mulțumim că ne-a fost respectată dorința în privința uniformei!
Alex Bogdan: Buna ziua,in calitate de elev al scolii SNPAP-sectia Arad,sunt unul din cei 60 de elevi care a depus astazi juramantul,elevi care am venit cu initiativa de a defila in uniforma de vara.Dispozitia a fost data pentru purtarea gecilor pe parcursul juramantului foarte clar si mai mult decat atat ne-au fost puse la indemana uniformele de iarna,nu am fost umiliti,obligati sau “bataia de joc”.Ca urmare in acest mare colectiv ANP s-a tinut cont de dorinta noastra de a defila in acest mod.Suntem o scoala cu profil militar si ne dorim sa se vada acest aspect si sa ne diferentiem de cei care ne privesc!! Nu mai incercati sa patati imaginea scolii sau a ANP-ului !!
Florin Alx: Bună ziua! Sunt unchiul uneia dintre elevele scolii SNPAP – secția Arad și știu ca toți elevii si-au dorit sa defileze în această uniforma . Nu mai transmiteți informații greșite ! La finalul jurământului toți elevii au fost mulțumiți și fericiți . Cu respect,pentru toți!
Giulia Giura: Bună ziua! În calitate de elevă a SNPAP secția Arad, doresc sa mentionez faptul ca nu am fost umiliți. Noi, elevii, am insistat sa defilam in uniforma de vară. Cu această ocazie, le mulțumim cadrelor că ne ascultă părerile și ne înțeleg!
Denisa Andreea: Bună ziua ,in calitate de elev SNPAP-secția Arad , doresc să menționez că acuzațiile sunt nefondate dat fiind faptul că dorința de a defila în uniforma de vara apartine în unaniminate elevilor . Nu a existat niciun fel de prejudiciu la adresa noastră,a elevilor ..cadrele ne-au ascultat dorința și pe calea asta dorim să le mulțumim.
Andreea Maria: Buna ziua! În calitate de elevă SNPAP-secția Arad, vreau sa precizez faptul ca nu am fost umiliți, din contra. A fost dorința noastră de a purta uniforma de vara! Cu aceasta ocazie, le mulțumim cadrelor ca ne sprijină, ne înțeleg și ne ascultă!
Bianca Băran: Bună ziua! În calitate de elevă SNPAP-Arad, doresc să vă aduc la cunoștință că nu am fost umiliți! A fost dorința noastră de a defila în uniforma de vară!
Alexandra Mitulescu: Bună ziua! În calitate de elevă a Snpap secția Arad vreau să menționez că nu am fost nicidecum umiliți, a fost alegerea noastră să defilăm fără geacă! Data viitoare sa vă informați corect înainte sa postați astfel de știri! Cu ocazia aceasta le mulțumim cadrelor pentru că ne-au susținut și respectat dorința în privința uniformei!
Codruţa Elena: Buna ziua! Sunt elev al SNPAP Arad si noi ne-am dorit să defilăm în uniforma de vară, nu am fost forțați, din contră, noi am ales acest lucru!
Filip Ionut: Bună ziua, în calitate de elev SNPAP secția Arad, vreau să aduc la cunoștință că nu am fost umiliți ,deoarece noi elevi am dorit sa purtăm uniforma de vară . Mulțumim cadrelor că ne-au respectat decizia.
Delia Boga: Bună ziua,în calitate de elev SNPAP secția Arad, susțin faptul ca nu am fost umiliți public,noi ne-am dorit să purtăm uniforma de vară deoarece am vrut să strălucim și le mulțumim cadrelor ca ne-au respectat decizia!
Andras Emanuel: Alegerea a fost a noastră, a elevilor, să defilăm fără geacă. Nu a fost în niciun caz o umilire. Un articol făcut cu scop de a denigra în mod injust școală noastră și conducerea, bazat în totalitate pe zvonuri.
Drugă A Claudia: În calitate de elevă a SNPAP secția Arad aș vrea să vă aduc la cunoștință faptul că susținerea jurământului fără geci a fost STRICT DORINȚA ELEVILOR!!! NU A FOST NIMENI UMILIT, DOAR S A ȚINUT CONT DE DOLEANȚA NOASTRĂ!!
Leonardo Moșneanu: Buna ziua,in calitate de elev SNPAP sectia Arad,vreau sa mentionez ca noi ne am dorit sa defilam in uniforma de vara,nu am fost umiliti!Multumim cadrelor ca ne au inteles!
Ștefan Mardare> Nu a fost umilinta, noi elevii am decis singuri ca dorim sa NU purtam gecile pe noi deoarece ne erau incomode, noi am vrut sa defilam in uniforma de vara!
Bitea Florin> Bună ziua, în calitate de elev SNPAP -secția Arad am depus juramantul de credință astăzi, în legătură cu aceasta știre, dorinta a fost a noasta de a ne prezenta în ținută de vara , și nu am fost umiliți în niciun fel iar acuzațiile din acest articol nu își au rostul , și nu sunt adevărate, sa va informați corect data viitoare.!!
Iulian Alexandru> Elevii și-au dorit să defileze in aceste uniforme, a fost dorința lor, nu a celor superiori.S-au prezentat foarte bine și s-au descurcat excelent. Felicitări elevilor și superiorilor…
Demnitatea, copii, nu v-o poate lua nimeni. Apel către ministra justiției, Alina GORGHIU
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) înțelege reacția elevilor SNPAP – Secția Arad. Acum, copii, ați fost puși în fața unei situații cu care vă veți familiariza în sistemul penitenciar. Copii, ANP chiar și-a bătut joc de voi. Priviți filmulețele de pe Facebook, unde fanfara și invitații erau îmbrăcați adecvat anotimpului rece, când azi au fost maxim 4 grade Celsius. Copii, după ce veți termina școala, veți fi planificați pe secții fără dublură, în posturi de pază unde nu veți avea schimbător, unde unii dintre voi nu vă veți putea satisface nevoile fiziologice, unde, vara, veți bea apa caldă care vă însoțește în acele posturi de pază insalubre, iar, iarna, veți tremura de frig în ele și veți raporta din oră în oră că totul este OK. Toate acestea le veți simți în prima practică în penitenciare, când alți șefi mediocri vă vor umili și mai mult. După prima practică, mulți dintre voi, îmi veți da dreptate. Vă înțeleg emoția evenimentului, dar un adevărat polițist de penitenciare este demn, onest în orice situație.
Doamna ministră Alina GORGHIU, FSANP vă adresează rugămintea de a lua măsuri ferme împotriva oricărei forme de umilire a polițiștilor de penitenciare, catalogați simple “uniforme” de către domnul director general Dan HALCHIN. Epitetul denotă lipsa de empatie a acestui domn față de subalternii săi. Ceea ce s-a întâmplat azi la Arad, unde copiii aceștia au fost obligați să defileze la 4 grade Celsius este doar una dintre multele abuzuri din penitenciare. FSANP nu crede că defilarea în uniforma de vară a fost dorința elevilor, ci a fost încă o incapacitate a conducerii ANP de a respecta legea. Conform legii, doamna ministru, UNIFORMA DE IARNĂ se poartă începând cu luna NOIEMBRIE. Așa spune norma de drept. Legea e lege, indiferent de dorința elevilor. În repetate rânduri v-am semnalat și o să vă mai semnală, doamna ministru că legea este facultativă pentru domnul Dan HALCHIN.
Vizitatori: 6,233
Chiar dacă, în discursul său a mulțumit elevilor ca au optat pentru ținută de vară “se vede din avion “ca decizia de echipare nu aparține acestor copii. Din același avion se poate observa că si angajații penitenciarului care au participat la festivitate s-au “aliniat” aceleași “opțiuni”, adică nici ei nu poartă geaca peste ținută de ceremonie.
Oare chiar așa …… ne crede șeful suprem?
În loc să-și acopere incompetenta mai bine ar destitui câțiva subirdonati , care au responsabilitati în acest sens.
Este incredibila situația!!! Chiar spre penibil!
Cât de ușor sunt manipulați oamenii. Art anterior al dvs dl dorobanțu, pe fond evidențiază o problemă sistemică . Lipsa unei echipari adecvate și incapacitatea unei administrații de a asigura minimul de condiții necesare angajaților proprii, in antiteza cu condițiile ppl, ridicate la rang de lucrare de doctorat, cu umilirea nevoilor și necesităților unei armate de uniforme, citez.
Ceea ce a urmat….este caz școală de psihologia maselor.
Dureroasa nu este reacția unor tineri în formare, devenire, proaspăt absolvenți ai liceului, ci umilitoare pentru statutul ființei umane este gândirea aceluia care a putut orchestra/manipula in mod perfid gândirea viitorilor noștri colegi.
Și ce dacă ați criticat? Unde este problema? Nu cred că este vreun neadevăr in lipsa uniformelor.
De ce nu accepta dg Anp că în zona asta….este/a fost incapabil ca și alți dg.
Recomand citirea doar a CV d-lui dir gen și modul de exprimare la activitatea de coordonare a secției de 150 ppl. Este edificatoare asupra nivelului de narcisism dar și a educatiei
Demisia tuturor responsabililor! Sunteți degeaba!
Școala trebuie să asigure absolut tot ! O siguranță bună pentru viitor trebuie să pornească încă din instituția de școlarizare a viitorilor polițiști de penitenciare . Asta e realitatea domnilor ! Vrem să aflăm exact , dar exact cine i-a pus să scrie pe acești copii … în ultima perioadă avem pe lângă Siguranță și Regim conduse de anonim și o școală tinerească devreme “îngenuncheată”…
Iarna nu-i ca vara.Puteau si in camasa sa defileze.Daca a fost vreo unul care nu a fost de acord il felicit.Apropo cand se trece la tinuta de iarna in primavara?
In incercarea de a se mentine fiecare pe scaunele pe care au fost imputerniciti majoritatea, se ajung la astfel de lucruri. O mare majoritate din conduceri, sunt imputerniciti, pe ce fonduri?! le stim cu totii, dar s a ajuns la un asa nivel incat, oamenii desemnati sa pazeasca pe cei care au fost judecati pentru o fapta, sa fie mult mai umiliti decat cei care isi ispasesc sentinta. Drepturile omului la cei angajati in sistem, unde e? Ce sa zica si acei copii? Da, si au batut joc de noi? Sa fie dupa tarati doar prin noroaie si sa nu mai prinda posturi sau optiuni de avansare? Se tace si se tace, la varf e putred si se vede pana n ultima talpa de bocanc, dar tot asa se va merge ,pentru ca, deh…cine e sus in putere, are o sustinere extraordinara si se resimte ca, se clatina din mai multe motive pana si siguranta angajatilor, dar astea sunt cu totul alte povesti. Toti tac pentru scaun, asta i adevarul,punct.
Azi li se permite elevilor sa aleaga sa defileze in tinuta de vara in sezonul rece, maine vor putea opta sa combine tinuta militara cu cea civila, poimaine vor selecta din fisa postului doar atributiile pe care doresc sa le indeplineasca si in final vor alege sa respecte doar capitolul din lege referitor la drepturi. Obligatiile nu le vor fi pe plac si pt ca sunt ascultati si intelesi, acestea vor deveni facultative :))))
Mai copii, voi sunteti inca tineri si necopti, va intelegem entuziasmul si bucuria de a fi lasati de capul vostru, dar nu uitati ca o institutie sanatoasa si performanta nu face rabat de la legi si regulamente, iar respectul si supunerea fata de lege este cea mai inalta forma de profesionalism! Decizia conducatorilor vostri de a va permite sa va alegeti tinuta in care ati defilat denota slabiciune, ezitare, nesiguranta, nestiinta, neputinta, lipsa de viziune si slaba organizare. Intelegem ca pozele ies mai frumoase in tinuta de vara, dar sanatatea voastra e mai importanta decat acestea, motiv pentru care legiuitorul a prevazut tinute adaptate conditiilor
climaterice.